„Frate, te iubesc.” Povestea unei fotografii.

În a doua zi de manifestații din Piața Universității, Gabriel, un protestatar, și Bogdan, un jandarm, doi oameni…

În a doua zi de manifestații din Piața Universității, Gabriel, un protestatar, și Bogdan, un jandarm, doi oameni care nu se mai văzuseră niciodată, s-au întâlnit într-o scenă deja celebră, la cinci metri de obiectivul fotografului Vlad Ilaș.

__________________________________

Fotografii de Vlad Ilaș
__________________________________

În seara de sâmbătă, 14 ianuarie, sute de protestatari din Piața Universității forțau cordoanele de jandarmi ca să poată mărșălui către Palatul Cotroceni. Vlad Ilaș, 23 de ani, stătea pe net în cartierul Băneasa, unde locuiește împreună cu un văr. Nu deschisese televizorul pentru că oricum nu are cablu și nu știa ce se întâmplă în centru. Urmărise pe Facebook mișcările de solidaritate care au urmat demisiei lui Raed Arafat din funcția de secretar de stat, dar nu știa motivele scandalului și nu-și imagina că oamenii își vor muta nemulțumirile în stradă.

Fără să știe că la Universitate se striga „Jos Băsescu” de mai bine de patru ore, la ora 18 Vlad a scris pe Facebook „De ce-l iubesc uneori pe Traian Băsescu. Un răspuns absolut genial” și a postat un filmuleț cu președintele răspunzându-i unui parlamentar rus la o întrebare despre intențiile României față de Moldova: „Vă rog să notați că România nu are nici un fel de experiență în anexarea altor state”. Pe la 19:30 l-a sunat un unchi din Gura Humorului, orașul său natal, care voia să știe mai multe despre ce se întâmplă în București. Vlad a citit repede niște știri, a vorbit cu câțiva prieteni pe mess și le-a spus să-i țină pumnii, că se duce în piață să facă fotografii. Şi-a pus în geantă două aparate foto și un obiectiv de distanță, și-a luat mănușile și a condus spre Piața Universității. Pe drum s-a gândit doar că vrea să surprindă „emoții”.

Vlad a terminat Facultatea de Jurnalism și Ştiințele Comunicării în 2010. În 2011 a absolvit un curs de cameraman-fotoreporter la Intact Media Academy și din decembrie e cameraman în trust. S-a apucat serios de fotografie acum patru ani, când și-a luat primul aparat DSLR. A ajuns în piață după ora opt și a început să facă fotografii încă de când a ieșit din pasaj, spre Facultatea de Geografie. I s-au părut cam puțini protestatari și s-a enervat când a văzut reflectoarele puternice ale televiziunilor; creau un aer de reality show și răpeau din autenticitatea și naturalețea fotografiilor.

***

Sâmbătă la prânz, Bogdan, 36 de ani, subofițer în cadrul Jandarmeriei Române, a mâncat ceva cu prietena lui, Mădălina, 22 de ani, și a plecat la serviciu. La ora 18:00 a coborât din echipaj în Piața Universității. Nu fusese în prima seară de proteste, la Cotroceni, dar știind că manifestanții au fost pașnici, a coborât, ca și ceilalți colegi, fără cască sau scut, pentru a semnala că nu au venit echipați pentru o intervenție. Cu toții purtau combinezoane de iarnă, bocanci, scurte, șepci și aveau la ei „tonfa din dotare”.

Înainte să fie jandarm, Bogdan a lucrat timp de șapte ani în restaurante din Grecia, Anglia și Cipru. A început ca picol și a ajuns să fie șef de sală și om de bază pentru patron. Acum cinci ani s-a întors în țară și pentru că se simțea apt fizic, s-a hotărât să își potolească o mai veche „sete de dreptate” și s-a angajat la Jandarmerie.

Îi place meseria lui pentru că nu oricine poate să o facă, deși crede că mulți își imaginează că jandarmii sunt „niște țărani lopătari care au venit în București”. Ştie că afară jandarmii sunt mult mai respectați de cetățeni și nu înțelege de ce în România puțini își imaginează că e și el un om, că merge cu cortul în Vamă, că vorbește patru limbi străine, că în ultimii ani, nici el, nici prietena lui nu au ratat nici un concert rock mare (AC/DC și Bon Jovi au fost preferații lor). Bogdan face parte din „unul dintre cele mai bune detașamente specializate pe concerte” și în general e mobilizat fie la spectacole, fie la meciuri.

***

În prima jumătate a zilei de sâmbătă, Gabriel stătuse pe net și citise tot ce prinsese despre proteste. Tânărul de 27 de ani locuiește într-un apartament din Giulești, cu sora și părinții lui. Nu a lucrat niciodată pentru că nu a vrut să facă parte din sistem. Susține drepturile animalelor, e împotriva eutanasierii maidanezilor și merge la toate întâlnirile Occupy Romania. De Ziua Drepturilor Omului, pe 10 decembrie, a ieșit în Piața Universității alături de alți membri ai mișcării Occupy. În timp ce jandarmii îl luau pe sus, a arătat spre ei și a strigat: „Şi pentru ei am venit azi aici! Pentru oameni!”. A fost amendat cu 500 de lei, dar asta nu l-a împiedicat să iasă în stradă și sâmbătă după amiază, pe 14 ianuarie.

A mâncat niște brânză cu roșii și a plecat singur spre Piața Universității. Pe drum, s-a întâlnit întâmplător cu trei prieteni și au mers împreună. Nu s-a gândit ce ar putea să schimbe cu prezența lui în piață, dar a fost convins că iubirea l-a scos din casă. Spune că iubirea a devenit o nouă religie pentru el, așa cum e și pentru „copiii indigo” (oameni cu un presupus scop divin care au printre caracteristici probleme cu acceptarea autorității și cu integrarea în sistemele actuale). În decembrie, a tradus un mesaj al Ineliei Benz (parapsiholog) și l-a postat pe pagina de Facebook a copiilor indigo din România: „Acea îndemânare pe care ați adus-o cu voi frații și surorile mele este aceea de a canaliza divinul pe Pământ. Ca tu să faci asta nu e nevoie ca tu să scrii cărți, să pictezi tablouri sau să faci fotografii. Poți desigur să faci asta și vei avea nevoie să-ți găsești o carieră ca să-ți plătești facturile, dar misiunea ta specială e ca să fii aici și atât!”

Spune că de când se știe a avut o premoniție sumbră că o să moară în prima revoluție care îi va urma celei din 1989. Nu are revoluționari în familie, dar de mic și-a dorit să schimbe lumea și crede că de aici i-a apărut frica. În piață a scandat toată ziua „jos Băsescu” alături de ceilalți participanți și s-a bucurat de energia care se crea între oameni. Fost membru activ al galeriei clubului Rapid încă de la 12 ani, tânărul care se autodescrie ca fiind un fost „rebel fără cauză” cu „droguri și bagabonțeli” s-a hotărât în urmă cu doi ani să se maturizeze. Nu știe exact de unde i-a venit dorința de schimbare, dar cu pași mici a renunțat la atitudinea distructivă de pe stadion.

Pe la 19 au început să bubuie petardele și Gabriel și-a recunoscut printre protestatari vechii prieteni și vechile obiceiuri. Pentru că violența făcuse parte din el, a înțeles că aveau nevoie de adrenalina aia atât de plăcută pe moment.

***

Bogdan și colegii lui s-au prins de brațe când câțiva protestari au încercat să-i provoace punând mâna pe ei sau lovindu-i cu picioarele. Când jandarmii se țin de brațe înseamnă că au o atitudine non-agresivă și că încearcă să le transmită oamenilor că nu au voie să treacă printre ei. Nu se echipaseră încă nici cu căști, nici cu scuturi. Până să înceapă petardele și scandările de stadion, Bogdan înțelesese nevoia oamenilor de a-și striga nemulțumirea. Văzuse pancarte cu care era de acord și aprecia susținerea pe care oamenii i-au arătat-o lui Raed Arafat, după părerea lui unul dintre puținele modele din România.

Câțiva băieți și-au întins bannerele în fața cordonului de jandarmi din dreptul Teatrului Național și Bogdan a recunoscut printre ei mai mulți membri ai galeriei Dinamo. E firesc ca jandarmii să-i observe imediat pe ultrași. În timpul campionatelor, spune el, „de multe ori nu ne ne vedem cu femeile de câte ori ne vedem cu ei”.

Protestatarii au început să arunce cu pietre după mai multe tentative eșuate de a bloca traficul între Piața Universității și Bd. Magheru. La opt fără un sfert, Bogdan și-a văzut un coleg de detașament cu sânge pe față, de la o placă de la fântână primită în cap. A fost norocos pentru că placa era subțire. S-au echipat cu căști și scuturi, dar încă doi jandarmi care purtau șepci au fost răniți de pavele și urcați în ambulanțe. În învălmășeală, Bogdan s-a ales cu o zgârietură după ce a ferit cu mâna un fotograf de un bolovan care venea spre el. Pentru Bogdan, aruncatul unei borduri se traduce în tentativă de omor și nu se compară cu nici o vânătaie pe care ar putea să o producă loviturile cu pulanul. Când îți zboară borduri pe deasupra capului și colegii strigă „piatră” ca să te avertizeze să ridici scutul, spune că e imposibil să nu tremuri pentru viața ta, oricât de experimentat ai fi.

În timpul confruntărilor dintre jandarmi și suporteri, în afară de „fără violență” s-a scandat și „România, stat polițienesc”. Bogdan a ascultat mulțimea gândindu-se că nimeni nu știe că „noi suntem mult sub norma europeană de forță de ordine publică”. În piață s-a scandat și „libertate”, despre care Bogdan spune: „libertatea ta se încheie când deranjezi libertatea altuia. Când oamenii nu mai pot să treacă pe stradă cu mașinile pentru că tu vrei să protestezi, le-ai încălcat un drept. Jandarmeria pentru asta este pe pământul ăsta”.

***

Vlad se temea doar pentru echipamentul foto. O bordură în aparat sau o îmbrânceală de la jandarmi puteau să-l lase fără peste 10.000 de lei, cât spune că valorau aparatele și obiectivul. Se gândea că ceilalți fotografi și cameramani folosesc aparatura instituțiilor de presă și nu au atât de mult de pierdut. Pe la 20:30 a vrut să treacă în mijlocul drumului și să facă fotografii de la Troiță dar, fără legitimație de presă, i-a fost imposibil să-i convingă pe jandarmi să-l lase. A traversat prin pasaj către Teatrul Național când incidentele se terminaseră.

După ora 21, când aruncatul pietrelor s-a potolit și traficul s-a reluat, Gabriel era printre puținii protestatari care mai rămăseseră pe partea cu Teatrul Național, aproape de strada Batiștei. Voia să se mute vizavi, dar i s-a părut că un jandarm se uită urât la el, ca și cum l-ar bănui de ceva rău. S-a gândit că e din cauza hainelor. („Bat a ultras, huligan, cartierist și așa mai departe”.) A simțit nevoia să-i demonstreze că e pașnic, s-a dus la el și i-a spus: „Frate, te iubesc! Nu te mai uita așa la mine”.

Spune că după prima declarație a simțit că într-un fel și-a schimbat destinul și sentimentul că va muri într-o revoluție i-a dispărut. Cu mâinile împreunate a rugăciune, Gabriel a pornit dinspre Batiștei spre Teatrul Național, oprindu-se pe la fiecare jandarm din cordonul de lângă trotuar ca să-i spună „te iubesc”. A trecut pe la 30-40 de băieți și jumătate dintre ei i-au zâmbit când au auzit ce le spunea. Alții au rămas crispați; Gabriel crede că nu erau pregătiți încă să se deschidă. Câțiva i-au spus „marș de aici”, dar nimic nu putea să-l oprească. „Eram chitit. Ştiam că am dreptate. Cu ce greșeam? Câtă bătaie puteam să-mi iau spunând te iubesc?”.

Bogdan spune că era obosit mental de la asaltul cu pietrele și stătea încordat ca să nu riște să fie luat prin surprindere de o nouă acțiune. Îl văzuse pe tânărul protestatar apropiindu-se și s-a gândit că e firav și că nu prezintă mare pericol. Singurul risc era ca puștiul să aibă o sticlă sau o piatră în buzunar. Pe stadioane i s-a întâmplat de multe ori să fie abordat de tipi zâmbitori care de fapt se apropiau ca să arunce cu ceva. Puștiul ăsta în schimb părea sincer și bine intenționat.

La 5 metri de el, lui Vlad i s-a părut neobișnuit că un puști se apropie de cordonul jandarmilor și pare că îi roagă ceva.  Nu auzea ce le spunea, dar îi vedea pe unii că zâmbesc, pe alții că îi strâng mâna și a început să fotografieze scenele. Nu a folosit blitz-ul pentru că nu voia să piardă lumina și atmosfera din stradă. Vlad a tras o succesiune de vreo 30 de cadre, cu Gabriel trecând pe rând de la jandarm la jandarm. La 21:21 a surprins scena câștigătoare: Gabriel și-a împreunat iar mâinile în dreptul pieptului și a spus încă un „te iubesc”, de data asta lui Bogdan. Bogdan a început să râdă cu poftă,  iar puștiul, înainte să treacă mai departe, i-a zâmbit și s-a aplecat puțin în față, în semn de mulțumire, aproape atingându-i scutul cu cozorocul.

Când Gabriel i-a spus „te iubesc”, Bogdan s-a relaxat. Puștiul nu l-a auzit dar, în spatele scutului și al vizierei de la cască, Bogdan spune că i-a răspuns „și eu te iubesc”. Gabriel i-a văzut doar zâmbetul larg și gropițele și a simțit că pentru o clipă au fost în același film.

Vlad a știut imediat că dintre cele 300 de fotografii pe care le-a făcut în ziua aceea, asta era cea mai expresivă. Nu s-a gândit însă că va deveni o poză simbol. Nu a vorbit nici cu Gabriel, nici cu Bogdan și a continuat să fotografieze până când Piața Universității a fost evacuată.

***

Sâmbătă, după miezul nopții, Vlad a publicat 20 de fotografii pe fanpage-ul lui cu 200 de fani și s-a culcat obosit. A doua zi, poza cu Bogdan zâmbind și cu Gabriel spunându-i „te iubesc”  circula pe mail-uri și în rețelele sociale și apărea pe blog-uri și site-urile ziarelor. Până atunci Vlad făcuse fotografii la nunți (care îi plac pentru veselie) și strânsese 38 de like-uri la un instantaneu cu un cal pe malul mării.

În trei zile și-a triplat numărul de fani și și-a văzut numele și fotografia în ziare și la televizor. S-a simțit puțin singur când succesul a dat peste el, pentru că prietena, angajată la o pensiune, era plecată la „revelionul ospătarilor”, iar familia era acasă, la Gura Humorului. Numai vărul a fost lângă el și, entuziasmat de reacția oamenilor, i-a trimis fotografia la BBC. Vlad nu credea că îl vor lua în seamă dar pe 17 ianuarie, și-a văzut fotografia și numele pe site-ul britanic. Acum simte că ștacheta e foarte sus și că presiunea e destul de mare, dar speră ca imaginile din acea seară să-l ajute să fie din ce în ce mai bun și să-și construiască un nume în fotojurnalism.

Gabriel a aflat duminică la prânz de poză, de la un prieten care i-a dat link-ul pe mess. Nu a ajuns pe pagina de Facebook a lui Vlad Ilaș, ci a unui blogger, care o declarase „poza zilei” și o încărcase și pe pagina lui, unde a strâns cu aproape 1.000 de like-uri mai mult decât Vlad. Pentru că unii comentatori încercau să afle de ce râdea Bogdan și-și dădeau cu părerea, Gabriel a vrut să-i lămurească: „Le ziceam că îi iubesc, că sunt oameni ca noi, să conștientizeze și ei asta”.

Gabriel a primit telefoane și mesaje de la prieteni care voiau să-l anunțe că poza e peste tot și felicitări online de la oameni pe care nici nu-i cunoștea. S-a bucurat când a văzut că și alții îi urmează exemplul și le oferă flori jandarmilor. Mamei i-a plăcut fotografia, dar era îngrijorată că băiatul se duce în Piața Universității.

Luni, în a treia zi de când era mobilizat la proteste, Bogdan nu știa de ce îi zâmbesc manifestanții sau de ce vor să facă poze cu el. Nu îi îndepărta, pentru că erau pașnici, dar nu înțelegea de unde vine valul de simpatie. Apoi, când s-a trezit marți dimineața, Mădălina i-a arătat fotografia pe care o primise pe mail de la o prietenă și s-a lămurit.

Iubita l-a întrebat dacă poate să-i dea tag în fotografie. Bogdan a văzut că și Gabriel are tag așa că a acceptat și apoi le-a scris prietenilor de pe Facebook: „Aseară m-a salutat lumea și habar nu aveam dc. Până mi-a zis mândra că sunt vedetă pe facebook”.

I-a plăcut poza, dar i s-a părut că dacă nu știi că înainte să fi fost făcută s-a aruncat cu pietre și au fost oameni răniți, își pierde din semnificație. Pentru că unii comentatori au râs de măseaua lui lipsă, jandarmul a simțit nevoia să comenteze pe pagina de Facebook a lui Vlad: „E bine că oamenii cu scaun la cap au înțeles că nu suntem doar niște uniforme sau milițieni cum spun alții, ci ființe cu temeri, cu griji,cu nevoi, cu soții și copii, cu bănci de plătit, cu salarii tăiate (deci fără o măsea că deh, e scumpă înlocuirea), oameni care sunt ca voi, imperfecți”.

Nota editorilor: Bogdan și Gabriel au cerut să nu le folosim numele de familie. Având în vedere tensiunile din aceste zile, am fost de acord.

__________________________________

FOTOGRAFII

O selecție mai largă din seria de cadre fotografiate în acea seară de Vlad Ilaș. Cadrul celebru e al șaselea.

112 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[EduDoR] Ce trebuie să știi despre planurile cadru

În spațiul public, subiectul a explodat: au apărut voci care cer schimbare totală și radicală și altele care spun…

[Bucureșteanul] Dragoș Asaftei, fotograf

Dragoș Asaftei, între fotografierea orașului și fotografierea președintelui.

Problema candidatului independent

Poate Nicușor Dan, un matematician calm, timid și calculat să câștige Primăria Bucureștiului?