Free Gigi

Patru tipi pun de‑o glumă și devin peste noapte niște celebrități adorate de două subculturi cu sensibilități divergente.

Pe 2 aprilie, patru prieteni – Cage, Aton, Ces și Bobină – s‑au adunat să petreacă o seară ca multe altele, într‑un apartament dintr‑un bloc din Colentina. Un bloc înalt, cu tencuiala scorojită și zidurile de la parter înveselite ici‑colo de graffitiuri colorate. Un bloc ca oricare altul din Colentina, din București și dincolo de el.

Se adunaseră la discuții, glume, miștouri, caterincă – ce fac niște tipi abia trecuți de 20 de ani când rămân singuri acasă și‑și cheamă tovarășii pe la ei. Undeva‑n fundal mergea televizorul. Aproape de miezul nopții, din vorbă‑n vorbă și din post în post, au ajuns pe OTV. Ce au văzut i‑a făcut să abandoneze discuția. OTV‑ul transmitea în direct din fața Judecătoriei Sectorului 1 din București, iar burtiera anunța: „Gigi Becali a fost pus în cătușe”.

Să ne oprim puțin, cât să lămurim niște lucruri importante. Cage, Ces și Aton sunt grafferi. Bobină, fratele mai mic al lui Cage, e skater. (Pentru că doresc să-și păstreze anonimatul, ne vom referi la ei doar cu poreclele.) Toți sunt născuți în București, locuiesc cu părinții și sunt prieteni de când se știu. Cage, cel mai în vârstă dintre ei, e singurul care are un job în timpul zilei, restul sunt studenți. Sunt o gașcă, de fapt nucleul unei găști de vreo 20 de inși, care se adună seară de seară în jurul unei mese improvizate dintr‑un mosor zdravăn, din lemn, abandonat de o firmă care instala fibră optică în cartier. La mosor, îi zic ei.

Dacă ar fi un grup de rezistență, mosorul ar fi centrul lor de operațiuni. Ăsta e locul unde își plănuiesc raidurile nocturne, misiuni discrete în urma cărora orașul – pereți de clădiri, stâlpi, panouri publicitare, uși metalice, vagoane de metrou și, în genere, orice alt tip de suprafață verticală – se trezește dimineața ornat cu semnăturile și desenele lor. Unii îi consideră niște vandali care sluțesc orașul, alții, artiști urbani care luptă cu griul betoanelor.

Nu‑s nici una și – încă – nici cealaltă. Sunt deocamdată la jumătatea drumului între cei ce scriau acum 20 de ani cu pensula pe blocuri „Jos Iliescu! Jos Comunismul!” și Banksy, grafferul anonim englez care a reușit, voit sau din greșeală, să aducă graffitiul în mainstream și să și câștige bani frumoși din asta. Eroilor noștri nu le pasă încă atât de mult de sistem încât să‑i scoată din casă dorința de a‑l combate. Încă nu simt nevoia să‑și asume alt mesaj decât propriul nume, scris aproape ilizibil pe‑un perete în toiul nopții, sau un desen mai elaborat, dar fără pretenții de manifest, făcut pe‑un zid de la periferie. Deocamdată o fac dintr‑o plăcere greu de explicat cuiva din afară, dar care îi aduce împreună, seară de seară, în jurul mosorului. 

Joi, 2 aprilie, au lăsat mosorul pentru apartamentul lui Cage. Fusese ziua în care Gigi Becali, latifundiarul din Pipera, patronul Stelei, afaceristul cu aspirații de politician și comando de gărzi de corp, fusese reținut de procurori. De dimineață până seara, de la vila din Pipera a lui Becali și până la Judecătorie, camere de luat vederi și armate de reporteri și fotografi au transmis în direct desfășurarea evenimentelor. Din cacofonia de transmisiuni live și informații mai mult sau mai puțin oficiale, se putea totuși înțelege că Becali și câțiva dintre bodyguarzii săi fuseseră ridicați pentru sechestrare de persoane și aduși la Judecătoria Sectorului 1.

De acolo, din fața Judecătoriei, transmitea OTV‑ul, arătând o mulțime pestriță, pe care camera TV o mătura cu reflectorul dintr‑o parte‑n alta și care umplea ecranul ca peștii un acvariu. Bărbați și femei, tineri și bătrâni, cerșetori și florărese. Puștani care rânjeau gol urmărind fascinați obiectivele camerelor și matahale care sprijineau SUV‑urile parcate undeva mai în margine și priveau cuprinzător spre cei care scandau, uneori organizat, ca o galerie, alteori haotic, mesaje de susținere: „Gigi Becali! Gigi Becali!”, „Libertate!” „Îl vrem pe Gigi acasă!”.

Când au văzut imaginile, băieții au început să facă mișto de fețele celor de‑acolo. Apoi li s‑a părut că au văzut în mulțime figura unui tip, un stelist pe care‑l știau din cartier. Nu erau chiar tovarăși, dar se cunoșteau. „Ce caută, mă, ăla acolo? Ia hai să‑l sunăm!”

Dacă tipul ar fi răspuns la telefon, lucrurile s‑ar fi oprit probabil acolo. Dar tipul n‑a răspuns. Au continuat cu miștourile, legându‑se de faptul că mulțimea nu avea nici măcar o pancartă. Ce protest mai era și ăsta?

„Hai să facem noi una!”, a zis unul dintre ei.

„Şi ce să scriem?”

„Libertate pentru Gigi!”

„Prea lung.”

„Eliberați‑l pe Gigi!”

Nu. Trebuia să fie ceva mai scurt, cât să încapă scris cu litere mari pe cartonul pe care Cage îl avea în spatele frigiderului. Şi‑apoi, trebuia să fie ceva deștept, ceva amuzant, ceva care să merite efortul să meargă până la Judecătorie și să se bage printre peștișori și matahale. Da, trebuia să meargă. Cage, care lucrează‑n presă, știa ce nebunie ar fi fost în ziare dacă‑n mulțimea aia mai apărea și un banner. Dar ce să spună? Trebuia să fie suficient de deștept încât să plutească peste toți cei de‑acolo, să‑i ia la mișto, dar fără ca ăia se se prindă. Au tot aruncat cu idei până când, unul dintre ei, Cage nu‑și mai amintește cine, a spus: „Free Gigi!”.

S‑au uitat unii la alții.

„Băi, e bun!”

Nu numai că încăpea pe carton, dar mesajul era perfect. Lasă că aducea cu seria de filme Free Willy; nu asta era ideea. În slang, „gigi” înseamnă joint, adică țigară de marijuana, iarbă, ganja, haș, Maria Ioana. „Free Gigi”, pentru cunoscători, ar fi fost așadar un îndemn la legalizarea marijuanei. Era sloganul perfect pentru că putea să vorbească în același timp cu două lumi diametral opuse: fanii lui Becali și admiratorii Mariei Ioana. Cu un asemenea mesaj n‑ai cum să pleci bătut acasă. Teoretic.

imgp7852

Cage, Ces, Aton și Bobină nu fumează iarbă. Au încercat, nu‑i vorbă, dar nu‑i pasionează. Cage, care s‑a apucat de graffiti acum zece ani, când nu erau mulți care să știe ce să facă cu un spray și‑un perete, nu bea nici alcool. A avut probleme mari cu rinichii, probleme care l‑au ținut prin spitale, departe de graffiti, chiar atunci când începuse să devină un fenomen în București. Nici cu fotbalul nu se omoară vreunul dintre ei, iar politica nu le trezește interes decât dacă se întâmplă ceva care poate fi subiect de caterincă.

Poanta cu „Free Gigi” era prea tare. Cum să reziste posibilității de a deturna o masă dezorganizată într‑un protest ad‑hoc pentru legalizarea marijuanei? Cum să nu vrea să vadă în ziare și la televizor bannerul cu cele două cuvinte simple: „Free Gigi”. Adică liber la iarbă, ganja, haș, Maria Ioana.

Au luat cartonul și un spray mov, s‑au suit în mașina lui Cage și au plecat spre Judecătoria Sectorului 1. Nu știau unde e și, în grabă, n‑au apucat să caute adresa pe net. Așa că în timp ce umblau prin oraș au început să‑și sune prietenii ca să afle unde trebuie să ajungă. Au aflat până la urmă că nu era în Sectorul 1, ci în Sectorul 4. Au parcat undeva mai departe de clădire și au pornit, fără carton și spray, în recunoaștere.

Mulțimea era mai mare decât o văzuseră la televizor și parcă mai înverșunată. Câteva sute, majoritatea bărbați, unii tineri și slabi, alții ceva mai în vârstă și mătăhăloși, mulți în trening. O viermăluială nervoasă care în miezul nopții ocupase treptele și parcarea din fața Judecătoriei. S‑au plimbat printre ei și au început să aibă îndoieli. Dacă cineva ar fi vrut să găsească niște indivizi care nu erau din filmul ăla, pe ei patru i‑ar fi ales.

S‑au întâlnit cu tipul pe care‑l cunoșteau și pe care îl văzuseră la televizor. „Ce faceți, mă, aici?”, i‑a întâmpinat el bucuros. „Ați venit și voi pentru nea’ Gigi?” I‑au răspuns că da, și ei tot pentru Gigi veniseră. N‑a dat semne că nu i‑ar crede.

Au prins curaj și, după nici zece minute, s‑au întors la mașină. Cu spray-ul în mână, Cage s‑a aplecat peste cartonul întins pe asfalt și a început să scrie. Întâi F, apoi R, apoi E, iar E. Şi‑apoi G și I și iar G și iar I. Şi‑apoi de la capăt de vreo două, trei ori ca să se vadă cât mai bine.

„Băi, vouă nu vi se pare că miroase a iarbă?”, a întrebat brusc unul dintre ei.

Da, mirosea. Erau într‑o parcare de bloc și la câțiva metri de ei era o mașină albastră în care, abia atunci au realizat, stăteau înghesuiți patru, cinci tipi.

Bobină a ridicat de pe asfalt cartonul pe care Cage tocmai îl terminase și s‑a îndreptat cu el spre mașină. Când a ajuns la doi pași, l‑a ridicat și l‑a ținut sus câteva secunde, cât să‑l poată citi cei dinăuntru. Tipii au început să se agite, crezând probabil că sunt victimele unei halucinații colective. Râzând, gașca a dat să plece, când unul dintre tipi a ieșit din mașină.

„Băi, cine sunteți? Care‑i faza?”

L‑au întrebat dacă nu știe ce se întâmplă la câteva sute de metri mai încolo. Nu știa. I‑au spus că Gigi Becali a fost arestat și că la Judecătorie sunt sute de oameni care cer eliberarea lui. Că vor să se ducă și să arate cartonul acolo. Tipul le‑a spus că sunt cei mai tari și că vrea să facă o poză cu ei. L‑au refuzat, dar i‑au spus să intre a doua zi pe lamosor.blogspot.com ca să vadă pozele cu ce se va întâmpla în fața Judecătoriei.

Când au ajuns înapoi în mulțimea de susținători ai lui Becali nu prea mai aveau îndoieli. Se gândeau doar că engleza o să‑i cam încurce pe cei adunați acolo. Şi‑au găsit repede un loc, undeva mai în spate, într‑un grup mai compact și au ridicat cartonul.

„Ce scrie, bă, aici? Ce înseamnă asta?”, i‑au întrebat.

„Înseamnă Gigi liber!”, le‑au răspuns.

„Așa tată, hai strigă tare! Să‑l elibereze pe nea’ Gigi bulangii ăștia!”

Masa de oameni s‑a năpustit pe carton. L‑au smuls din mâinile băieților și au început să strige energizați „Gigi Becali! Gigi Becali!” și „Libertate!”. După câteva secunde doar Bobină mai ținea de un colț al bannerului.

Imediat ce grupul în care plantaseră cartonul a început să strige și să‑și agite proaspăta pancartă, fotografii și cameramanii s‑au întors spre ei, îmbrăcându‑i într‑un un val de blitzuri și lumini.

Cage, omul de presă și responsabilul cu comunicarea al micii gherile, s‑a dus repede pe treptele Judecătoriei pentru a face propriile poze. Cu fanii lui Becali care fluturau cartonul cu Free Gigi, cu fotografii care‑i fotografiau pe fanii lui Becali fluturând cartonul cu Free Gigi. Cartonul lor. Mesajul lor.

Nu trecuseră mai mult de 30 de minute de când ajunseseră prima dată în fața Judecătoriei. Bobină ținea încă de un colț al cartonului. Cage a coborât de pe trepte, a intrat înapoi în mulțime, l‑a luat de acolo și împreună cu ceilalți doi au plecat înapoi spre mașină. Tipii din mașina albastră plecaseră.

Pe drum, au râs întruna, cu lacrimi. Nu le venea să creadă că le‑a ieșit. Când au ajuns acasă, s‑au așezat în fața televizorului și au început iar să zappeze. De data asta cu un scop – să vadă imaginile cu Free Gigi.

A doua zi, pozele și clipurile cu mulțimea de susținători ai lui Becali fluturându‑le cartonul erau mai peste tot pe site‑urile ziarelor și televiziunilor. Prosport, care în timpul nopții a transmis în direct pe site ce se întâmpla la Judecătorie, scria la ora 1:30: „Fanii lui Becali au scos din dotare un banner imens pe care au înscripționat mare: FREE GIGI! Toți cei prezenți strigă «Libertate!» și «Îl vrem pe Gigi acasă!»”. Pe site‑ul Mediafax: „Nimic din recuzita de peluză nu a lipsit. Aveau chiar și bannere. Pe unul din ele scria, simplu: Free Gigi”. Într‑un clip filmat de reporterii de la Academia Cațavencu în acea noapte la Judecătorie e intervievat un susținător al lui Becali care ținea în mâini chiar cartonul cu Free Gigi.

Băieții și‑au povestit aventura pe blog chiar în acea noapte. Au pus câteva poze și au scris un text din care reieșea destul de clar care e părerea lor despre cei ce‑l voiau pe Gigi liber. Era un text dur care vorbea despre cefe și burți, cocalari, geci de piele, semințe și lanțuri. Era un text despre gigi și iarbă.

În aceea vineri, blogul lor, care de obicei avea parte de cam o mie de vizualizări pe lună, a sărit de zece mii. Odată ce euforia inițială s‑a disipat, au început să pună lucrurile în perspectivă. Televiziunile dădeau întruna imaginile cu Free Gigi. Devenise deja sloganul preferat al întregii mișcări pro‑Becali. Dar Evenimentul Zilei și site‑ul celor de la Antena3 aflaseră că fusese o farsă și dăduseră linkuri către blogul lor.

S‑au speriat. Dacă ne găsesc ăia din galeria Stelei? Dacă ne găsește armata de bodyguarzi a lui Becali, care fusese arestat tocmai pentru că‑și trimisese gorilele după unii care‑l umiliseră furându‑i mașina? Dacă ne ia în vizor Poliția? Ar putea să ne acuze că am făcut propagandă pentru legalizarea marijuanei.

Vineri seara au dat jos blogul. Nu doar postul despre Free Gigi, tot blogul. N‑au mai povestit nimănui ce au făcut și timp de trei zile de câte ori mergeau pe stradă, priveau atent în jur așteptându‑se să vadă fie vreo matahală, fie vreo mașină de Poliție. Încet-încet s‑au mai liniștit. Au aflat după conversații precaute cu steliștii din cartier că, de fapt, cei din galerie nu‑l mai suportă de mult pe Becali.

Mai era Poliția. Dar de ce și‑ar fi bătut capul Poliția cu farsa lor? Nu e ca și cum ar fi fumat iarbă în direct la televizor. În plus, nu ei au inventat termenul „gigi”; doar l‑au folosit ca să facă o glumă. Ca să‑și acopere spatele, Cage a căutat pe net un dicționar de expresii urbane și a găsit că definiția lui „gigi” – sinonim pentru joint, țigară cu iarbă, ca în Hai frate la ăștia diseară să rulăm un gigi! – a fost postată prima oară în iulie 2007, deci cu doi ani înainte ca ei să profite de potriveala cu Gigi Becali și să‑l popularizeze. A făcut un print screen cu pagina respectivă și l‑a salvat în calculator cu titlul „Probă la proces”.

După trei zile, pe 6 aprilie, după ce au mai domolit puțin postarea în care‑și povesteau aventura, au pus blogul la loc pe net. Mai toate reacțiile pe care le‑au primit de atunci încoace sunt laude și felicitări. Şi de la cei care îl voiau pe Becali liber, chiar și după ce s‑a aflat că a fost o farsă, și de la cei care au înțeles dubla semnificație a lui Gigi.

Postarea respectivă le‑a adus peste 30 de mii de vizualizări, iar Free Gigi a căpătat o viață a lui. A devenit numele unei mișcări care, atâta timp cât Becali a stat în arest, a cerut eliberarea acestuia. S‑au făcut tricouri, site‑uri și, la un moment dat, chiar și o cauză pe Facebook. Sloganul a făcut un cerc complet atunci când rapperul Grasu XXL a purtat un tricou imprimat cu Free Gigi în videoclipul pentru piesa Mai mult fum, la o lună și mai bine după isprava băieților. Imprimeul de pe tricou a devenit apoi un stencil – Free și Gigi sunt scrise unul sub altul, iar între ele e conturul unei țigări –, care a apărut pe câțiva pereți din centrul Bucureștiului.

Cage, Aton, Ces și Bobină, cei trei grafferi și‑un skater, nu s‑au lăudat prea mult cu isprava lor. Imediat după, li se mai întâmpla să meargă pe stradă sau cu metroul și să audă în apropiere conversații despre Free Gigi. Într‑adevăr, era un sentiment plăcut, dar n‑au simțit niciodată nevoia să se întoarcă și să spună „eu am făcut asta”. E lecția pe care o știe bine orice graffer, oriunde ar trăi. Oricât de tare ar fi desenul, doar tu trebuie să știi cine‑i autorul. În plus, cu ce ar trebui să se laude? Ştiu bine că asta a fost o întâmplare pe care n‑ai nici cum s‑o reproduci, nici cum s‑o depășești.

Totul, popularitatea lui Gigi Becali, credulitatea fanilor săi, foamea de imagini a unei prese grăbite, semnificația lui „gigi” în slang, totul s‑a așezat perfect într‑un cocktail imposibil de transformat într‑o rețetă. Şi de ce ar încerca s‑o facă? Au o poveste perfectă, genul de aventură nebună pe care nu o trăiești decât o dată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: Bucurie cu gust de socata

Un arhitect își caută libertatea în florile de soc.

Astrofizicienii

O poveste despre trei astrofizicieni și o Luiză pierdută în spațiu, găuri negre și felul în care ne uităm la Univers.

Elena

Brăduț Ulmanu povestește despre cea care i-a scăpat.