Jocuri serioase

Vremea în care jocurile video erau solitare și uncool a apus. Acum umplu stadioane, atrag milioane de dolari și…

Vremea în care jocurile video erau solitare și uncool a apus. Acum umplu stadioane, atrag milioane de dolari și cer să fie privite ca orice alt sport. ● Publicat în DoR #2o, pe care îl găsești în shop-ul nostru sau în librăriile/punctele de distribuție partenere.  ●  Abonează-te ca să nu ratezi nicio poveste.

Text de Andreea Giuclea

Imaginează-ți un stadion plin în care zeci de mii de fani aplaudă, oftează, strigă și chiuie. Pe rând, se ridică în picioare și flutură pancarte cu mesaje de încurajare. Majoritatea sunt puști de generală sau liceu, unii cu ochelari și tricouri largi, alții cu aparat dentar și freze Bieberești; printre ei, câteva fete și părinți rătăciți. Acasă, alte câteva zeci de milioane stau cu ochii în calculatoare, sufletul la gură și mâncarea răcindu-se în farfurie.

Nici unii, nici alții nu urmăresc finala vreunui campionat de fotbal, ci un meci de League of Legends (LoL). Adică un joc video. Echipele nu aleargă pe gazon și nici nu transpiră pe vreun parchet, ci stau pe scaune comode, mai înalte ca ei, mișcând degetele pe taste și ochii pe monitoare. Dar regulile sunt cam aceleași. Pe teren sunt tot două echipe, care s-au antrenat intens ca să ajungă aici. Scopul e tot ca una dintre ele să câștige, prin capturarea bazei adverse, iar comentatorii (da, există comentatori, chiar și analiști și antrenori) povestesc meciul – proiectat pe un ecran cât o poartă de fotbal – cu aceeași precipitare în glas. La final, o echipă o să câștige și o să fluture medalia de învingător și un cec gras, în dolari, iar cealaltă o să părăsească scena cu capul în pământ; poate chiar cu lacrimi în ochi.

Nu e o imagine dintr-un viitor improbabil, ci ce se întâmplă de câțiva ani în lumea sportului electronic, sau eSports, adică a jocurilor video practicate profesionist. Campionatul mondial de LoL din 2014 s-a jucat pe unul dintre stadioanele construite pentru Mondialul de fotbal din 2002 din Coreea; a avut 40.000 de spectatori și alte 30 de milioane au urmărit transmisia live, iar premiile totale au fost de două milioane de dolari.

E o lume pe care, dacă n-ai copii, frați sau verișori mai mici care să se fi jucat pe calculator dinainte să știe să scrie, fie n-o cunoști suficient de bine, fie o tratezi cu scepticism, fie nici nu știi că există. Nici eu nu știam, până nu m-a tras de mânecă fratele meu cu cinci ani mai mic, pe care în liceu îl priveam îngrijorată cum își pierdea nopțile jucându-se World of Warcraft (WoW) și Counter-Strike (CS) și cu care mă certam că nu venea la masă pentru că nu se putea ridica de la calculator. Călin are acum 22 de ani, e student la Cibernetică și învață singur să programeze primul lui joc. Îmi povestea de ceva vreme de jucători care au salarii de mii de euro, merg la turnee în toată lumea, primesc vize și burse de sportivi și se mută în case de gaming, unde se joacă de dimineața până seara, pentru că ăsta e jobul lor. Un job pe care și l-au inventat singuri, pentru că, în lumea în care au crescut ei, să fii plătit să te joci e o profesie viabilă. Un job pe care și l-ar fi dorit și Călin, ca orice alt copil care-și petrece nopțile butonând în întuneric și certându-se cu părinții.

Pentru că nu l-am înțeles în liceu, am vrut să cunosc mai bine lumea de care îmi vorbea. Așa că, atunci când am aflat că cinci jucători români de LoL urmau să se mute împreună ca să se antreneze pentru un concurs național, un fel de cantonament cu calculatoare, m-am dus să-i cunosc.

Imaginează-ți cinci tineri de 20 de ani și un elev de liceu, în Cora, făcând cumpărături pentru o săptămână de locuit singuri, unii pentru prima oară la supermarket fără părinți. Ce aruncă în coș? Șapte pungi de cereale, dar prea puțin lapte; apă și câteva sticle de Cola și Fanta, dar și cutii de energizante; Kinder Bueno, biscuiți Oreo, croissante și alte snacksuri, dar uită de unt și de ulei. Apoi iau în primire o casă închiriată în comuna Pantelimon, unde ajungi fie cu taxiul, fie cu maxi-taxiul și apoi pe jos, pe un drum lung, neasfaltat.

Își petrec prima zi montând calculatoare, desfășurând cabluri și instalând baza de antrenament în bucătărie, unde urmează să petreacă cam 10 ore pe zi în următoarea săptămână, pregătindu-se pentru DreamHack, turneul care va stabili cea mai bună echipă de LoL din România.

În bucătărie îi găsesc a doua zi după-amiază, aliniați de-a lungul a două mese unite, în semiîntuneric, deși afară e soare, butonând cu sete în cinci tastaturi și clicăind repetat, stânga-dreapta-dreapta- stânga, câte-un mouse Logitech care radiază lumină albastră. Dau să-i salut, dar observ că au toți căști și microfoane și îmi amintesc cum monologam cu Călin din ușa camerei lui, fără să primesc vreun răspuns. Așa că doar le fac cu mâna, iar ei îmi răspund cu privirile ridicate în fugă din monitoarele care le luminează fețele. Îi cunoscusem cu o săptămână înainte la un turneu local pe care l-au și câștigat, unde mi-am dat seama că ar fi mai bine să le învăț numele virtuale decât pe cele reale, pentru că așa îi strigă și ceilalți gameri, tineri de până în 25 de ani cu porecle precum Zombilău, BlueEyes, AoD sau GaBaNo.

Acum știu că la geam stă Ang, adică Octav Crețu, fondatorul și managerul echipei, fost jucător de Call of Duty, a cărui freză în stil Johnny Bravo îl înalță câțiva centimetri; lângă el e Derethic, adică Mihai Iacob, singurul care a părăsit cantonamentul ca să meargă de două ori la facultate; la mijloc, considerat de unii comentatori cel mai bun „mijlocaș” din campionatul intern de LoL, e Xellos, adică Alexandru Tîrcavu, un ploieștean de 22 de ani care a jucat într o echipă de top cinci din Europa, dar acum nu e în cea mai bună formă; lângă el, cel mai tânăr și cel mai bun jucător, Xerxe Andrei Dragomir, un puști de 15 ani din Balș cu rezultate răsunătoare pe plan internațional, a cărui prezență la antrenamente a fost mult timp sub semnul îndoielii, pentru că mama a acceptat cu greu să-l lase să plece pentru prima oară singur de acasă; iar în margine, cu părul ca un arici țâșnind de sub căștile late, stă țeapăn pe scaun CoatPustMain, adică Laurențiu Zidaru, un jucător de 20 de ani din Alba Iulia căruia băieții îi spun Coat și care a sacrificat un parțial pentru cantonament. Împreună sunt WASD, patru taste esențiale în gaming.

Pe blondul înalt cu alură de model din spatele lor nu-l cunoșteam. Fayan Gevous Pertijs e „antrenorul”, deși are doar 20 de ani. Îi supervizează din picioare, cu mâinile la spate, uitându-se pe rând în  monitoarele fiecăruia și dându-le indicații strategice. Cel mai des îi ceartă că nu comunică, mai ales când lucrurile nu merg bine. „Cum o să reveniți în joc, ce plan aveți?”, îi întreabă constant. „E OK, știți ce facem cu greșelile, mergem mai departe.”

Antrenorul e olandez și n-a jucat la nivel competitiv. Ca-n fotbal, unde se zice că cei mai buni antrenori n-au fost și jucători de top. A oscilat între pasiunea pentru jocuri și cea pentru muzică, dar nu i-a plăcut să stea ore în șir la calculator și a preferat rolul de comentator și analist de LoL. Așa au aflat WASD de el – știau că a fost analist pentru echipe din Top 50 Europa, unde voiau și ei să ajungă, și l-au rugat să-i ajute la un meci. Fayan le-a propus apoi să rămână ca antrenor, pentru că încerca să-și facă un nume. Fiind la prima experiență, nu primește bani. Echipa i-a plătit doar biletul de avion și, dacă vor câștiga turneul, vor împărți premiul de 2.400 de euro. După prima zi de locuit împreună, Fayan se întreabă cum o să decurgă restul săptămânii. Nu înțelege de ce unii băieți nu strâng după ei, se enervează când dă de cutii goale de lapte sau Red Bull, se întreabă cum pot să mănânce cereale la mic-dejun, prânz și cină și cum pot juca fără pauze în care să iasă la aer. Și, mai ales, de ce se demoralizează așa tare când pierd?

„Ce-i cu fețele astea triste, guys?”, îi întreabă după o înfrângere. „Da, e nasol să pierzi, dar ăsta e scopul gamingului. Dacă vreți să ajungeți sus, nu e despre distracție și jocuri, nu mereu. La ce vă așteptați, suntem aici ca să ne antrenăm, nu să câștigăm.”

WASD se antrenează pentru DreamHack București, cel mai mare eveniment de sporturi electronice și jocuri video din România. 25.000 de pasionați de FIFA, LoL sau Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO) – cam câți spectatori se strâng la un Steaua- Dinamo în zilele bune – se vor îngrămădi în ultimul weekend din aprilie în Sala Polivalentă ca să-și vadă favoriții live. Acolo, WASD vrea să demonstreze că e mai bună echipă românească de LoL. Dar miza cea mare, scopul săptămânii de antrenamente, motivul pentru care lipsesc de la școală și de la serviciu și pentru care au adus un antrenor din Olanda e să ajungă cât mai sus în clasamentul european. Acolo e competiția, acolo e faima și, mai ales, acolo sunt banii.

Dacă ți-e greu să-ți imaginezi câți bani se investesc într-un joc video, și mie mi-a fost. Dincolo de cele 970 de milioane de dolari plătite anul trecut de Amazon pentru Twitch, o platformă online care transmite live meciuri și dincolo de premiile totale de 10 milioane de dolari oferite anul trecut la un turneu de Dota2 (locul întâi a luat cinci milioane), ireală mi s-a părut „donația” de 4.000 de dolari făcută de un coreean unui gamer care transmisese meciuri de LoL timp de 24 de ore în noaptea de Revelion. E drept că e unul dintre  cei mai buni și amuzanți jucători de LoL din lume, dar tot a primit 4.000 de dolari pentru că se juca.

Ţinta oricui vrea să devină jucător profesionist de LoL e League of Legends Championship Series (LCS), un fel de Champions League al jocurilor electronice. De asta Xerxe abia așteaptă să împlinească 17 ani, vârsta minimă pentru a se putea califica, pentru că a auzit că salariile sunt de câteva mii de euro. (Un singur român a ajuns până acum în LCS, Andrei Odoamne Pascu, un jucător de 19 ani care a câștigat în jur de 20.000 de dolari din gaming și joacă la una dintre cele mai bune echipe din Europa.) În comparație, premiul de 2.400 de euro pentru locul întâi la DreamHack e ca și cum ai câștiga Openul de tenis de la București față de Roland Garros. Dar pentru Coat, jucătorul din Alba Iulia, a fost argumentul cu care și-a convins părinții să-l lase în cantonament.

Pentru fondatorul WASD, Octav însă, miza nu e neapărat financiară. Vrea să demonstreze că prin muncă poate ajunge oriunde. Știa să facă site-uri de la 15 ani, iar colegii lui de la Colegiul Național „Tudor Vianu” îl rugau să-i mediteze la informatică. Acum e student la Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Politehnicii, vrea să facă un masterat în străinătate și are două joburi part-time, ca web designer la o firmă de IT și redactor la site-ul de gaming wasd.ro, sub umbrela căruia a înființat echipa acum un an. Îi place ce face și ar putea câștiga bine din asta. Dar deocamdată, visul lui e să fie din nou un jucător profesionist.

Cariera lui de gamer a început cu Call of Duty, un joc de război care se aseamănă cu Counter-Strike. Părinții n-au fost încântați la început, iar fratele mai mare obișnuia să-i stingă calculatorul la opt,  ora de culcare, chiar dacă era în meciuri – o mișcare pe care eu n-am îndrăznit-o niciodată cu Călin. Când, pe la 14 ani, s-a întors de la un concurs cu o placă video mai mare ca el, care valora cam 25 de milioane de lei vechi, un router și niște jocuri, mama l-a întrebat de unde le-a furat. Un an mai târziu mama a înțeles că jucatul devine o treabă serioasă, după ce l-a întrebat de câți bani are nevoie pentru un turneu în Italia și el i-a răspuns că e totul plătit de echipa la care juca.

În clasa a XII-a, deși a lipsit de la teza la matematică din cauza concursurilor, a recuperat cu câteva săptămâni înainte de BAC și a luat 9. „BAC-ul mi s-a părut cea mai ușoară chestie, deși mama mereu mă speria”, spune Octav și parcă îl aud iar pe Călin. Elev tot la Vianu, și el s-a jucat într-a XII-a mai mult decât a învățat, dar examenul i s-a părut floare la ureche. Numai că el se juca doar la el în cameră, nu în Italia sau Belgia, unde Octav a câștigat vreo 25 de LAN-uri (competiții jucate live, în rețea), a ajuns pe locul 5 în Europa și a făcut parte din echipe internaționale cunoscute. Diferența, crede Călin, e că el a pierdut mult timp cu World of Warcraft, un joc necompetitiv, și că oricum nu știa pe atunci că sporturile electronice vor exploda.

Octav se joacă jocuri multiplayer de la 12 ani, cam de când are și pseudonimul Ang, o variantă prescurtată a drogului AngelDust, pe care l-a văzut într-un graffiti și i-a plăcut cum sună. De LoL s-a apucat serios anul trecut, după ce Call of Duty nu s-a mai jucat competitiv. Mai jucase înainte, ca să se relaxeze, așa cum acum, în pauzele dintre meciurile din casă mai bagă un Counter‑Strike. LoL e cel mai jucat și poate cel mai popular sport electronic din lume. Gândit de la început ca o experiență competitivă – se joacă în echipe de câte cinci și niciun meci nu seamănă cu celălalt –, a adus companiei Riot Games încasări de aproape un miliard de dolari doar anul trecut.

Cu 13 milioane de gameri profesioniști și peste 200 de milioane de spectatori la nivel mondial, sportul electronic este sportul viitorului, crede Silviu Stroie, președintele PGL (Professionals Gamers League) și organizatorul DreamHackului. „Niciun alt sport din lume nu s-a bucurat de o dezvoltare atât de rapidă. Practic, numărul fanilor se dublează de la an la an, iar odată cu așteptările publicului crește și valoarea premiilor pentru turneele internaționale, ceea ce face și mai atractiv domeniul pentru profesioniști.”

În România, PGL organizează competiții de 13 ani. Au depus la Minister un dosar pentru recunoașterea gamingului ca sport oficial, cum se întâmplă deja în Coreea de Sud sau SUA. Asta ar însemna ca jucătorii să se poată organiza în cluburi sportive și să strângă sponsori stabili. Deși și în România sunt jucători care își doresc să facă performanță, interesul sponsorilor pentru turnee și echipe locale e încă restrâns. E mai ușor să atragi finanțare când aduci staruri internaționale și de asta, în ultimii ani, eforturile PGL s-au mutat dinspre LAN-uri de CS ținute în Internet Cafe-uri către turnee internaționale ca DreamHack. Ajuns la a cincea ediție (prima a avut doar 5.000 de spectatori și 31.000 de euro ca premii), DreamHack a atras anul ăsta sponsori ca Telekom, Intel, Nescafe, Twitch sau Monster, iar premiile totale au ajuns la 250.000 de dolari.

Fără o infrastructură națională bine pusă la punct, rezultatele românilor pe plan internațional sunt modeste. La Counter-Strike i-am avut la începutul anilor 2000 pe The Elder Gods (TeG), care în zilele de glorie se clasau pe podiumuri internaționale; la FIFA îl avem pe Ovidiu Ovvy Pătrașcu, campion european și multiplu vicecampion mondial, care acum are 26 de ani și e încă în top, dar se concentrează mai mult pe canalul de YouTube, unde îi învață pe alții să joace – un mod de a câștiga bani și în viitor; la Hearthstone, un joc de cărți virtual, Radu Rdu Dima, 18 ani, a fost anul trecut numărul unu mondial, iar acum e în primii opt, iar cel mai de succes român la Dota2 e Armand bOne7 Pittner, membru al uneia dintre cele mai bune echipe din lume.

Ca ei ar vrea și Octav să ajungă. Dar pentru asta, are nevoie de o echipă.

Imaginează-ți că dai un interviu pentru o echipă de jocuri video. Managerul te-a văzut deja în câteva meciuri și știe că joci bine. Te intervievează pe Skype să afle cât ești de dedicat și cât timp ești dispus să investești în joc. Îți amintește că pentru a deveni profesionist e nevoie de minimum 10-12 ore pe zi. Îți spune că are planuri mari, dincolo de campionatul intern. Vrea antrenamente zilnice și să fie sigur că o să fii pe net la ora stabilită, nu să stea mereu cu mâna pe telefon. Și mai vrea să vadă dacă ești flamer, adică nu bârfești alți jucători, pentru că el vrea o echipă serioasă. A scris-o și pe tricourile echipei: Serious gaming.

Așa a recrutat Octav echipa cu care împarte acum bucătăria din Pantelimon: uitându-se la streamuri cu meciurile lor (pe Twitch, jucătorii transmit live meciurile și răspund întrebărilor fanilor) și vorbind cu fiecare câte-o oră. A ajuns la formula actuală în martie, iar de atunci au învins deja cele mai bune două echipe din România, neXtPlease! și XPC.

Pentru că în sportul electronic se poate, Octav e jucător-căpitan- manager-analist, uneori și finanțator. Are reguli stricte, deprinse din perioada Call of Duty, unde media de vârstă era mai ridicată și jucătorii mai serioși: nu acceptă certuri, a stabilit un program fix, cu meciuri de la 20:00 la 00:00 în fiecare seară și își pune coechipierii să completeze în fiecare duminică un tabel verde, cu câmpuri roșii pentru orele în care nu pot participa, și galbene pentru cele încă nesigure. Seara de vineri e liberă pentru ieșit în oraș, duminica doarme sau iese cu câinele, un pug pe nume Pug, iar proiectele pentru școală le face sâmbătă noaptea, după meci. E organizat cum nu sunt multe echipe în România și Călin crede că de-asta și câștigă, pentru că organizarea e mai importantă chiar decât skillul individual, cum mi-a explicat într-o zi, în timp ce ne uitam la o finală de CS:GO pe net: „E ca în business, ca în sport. Asta greșesc ăștia mici, o iau în joacă. Dar trebuie s-o iei în serios”.

Octav a luat-o atât de în serios încât atunci când nu a găsit finanțare pentru săptămâna de cantonament (cu excepția celor cinci calculatoare oferite de PC Garage), a plătit el chiria, avionul antrenorului și o mare parte din ce-au mâncat. A cheltuit cam 2.500 lei, bani strânși din perioada Call of Duty și din salariu, necheltuiți pentru că locuiește cu părinții. (L-au mai ajutat cu bani șeful de la site și un prieten.) A văzut mai multe apartamente ca să verifice conexiunea la internet, i-a spus mamei lui Xerxe că o să aibă grijă de el și că poate instala webcamuri în casă și s-a învoit de la birou. Duminică, i-a  cules de la gară pe cei trei „transferați” din provincie și l-a așteptat la aeroport pe Fayan. Spera ca olandezul să le rezolve problemele de comunicare pe care Octav le simțise în meciurile online. Dincolo de antrenamente, scopul cantonamentului, din câte știu ei o premieră pentru România (motiv pentru care l-au ținut secret), e și să petreacă timp împreună, să se cunoască, să devină cu adevărat o echipă.

Dar, după primele zile în casă, Octav a început să se întrebe dacă vor reuși.

Poate îți imaginezi că jucatul pe calculator e distractiv. Este, dacă nu vrei să faci o profesie din asta. Și eu credeam că să te închizi în casă cu cinci calculatoare trebuie să fie cea mai tare chestie pentru un pasionat; că o să văd glume și miștouri, momente de împrieteneală și râsete. Am văzut și din astea, mai ales în pauzele dintre meciuri, când se îmbulzeau spre frigider sau spre dulapul cu dulciuri – pentru că în joc ești ca în transă, orele trec și nu simți nici oboseala, nici foamea care te lovesc la final. În pauze, scăpau mâncare pe jos sau vărsau suc pe tastatură, prilej de glume ca „mi s-a deconectat mâna din USB” sau „trebuie să mai lucrezi la coordonarea mâini-ochi”; se întrebau cum stau cu școala, dacă au prietenă (unii da, alții n-au avut niciodată), sau se amenințau că, dacă pierd, mănâncă tot cereale și la cină.

Dar predominant a fost statul pe scaun într-o tăcere încărcată de tensiune, frustrare și tilt – un termen preluat din poker și folosit des în LoL pentru a descrie starea de apatie în care intră uneori jucătorii când lucrurile nu merg bine. Am văzut dorință de a câștiga, dar și răbufniri de orgoliu, încăpățânare, lipsă de încredere în sine și-n echipă. Într-o zi, pe la mijlocul săptămânii, pentru că nimeni nu vorbea, nu respecta strategia și nu încerca să găsească soluții, antrenorul le-a cerut să abandoneze jocul.

– Ce naiba se întâmplă, sunteți stresați, frustrați, epuizați?

– Poate nu suntem pregătiți să jucăm la nivel profesionist, a șoptit unul dintre ei.

– N-am spus asta direct, dar aveți un blocaj mental.

Ce înseamnă un blocaj mental în gaming? De exemplu, să nu fii în formă pentru că n-ai jucat de câteva săptămâni, să știi că mai sunt două zile până la turneu și că echipa depinde de tine. Poate ai și probleme financiare și te-ar ajuta să câștigi, mai ales că premiul e destul de mare. Poate te gândești și că o carieră în eSports e limitată, că viteza de reacție scade cu vârsta și că în curând vei fi depășit de tinerele speranțe, pentru că reacțiile rapide bat experiența.

Argumentul prin care respingem jucatul pe calculator ca fiind un sport e că nu depui efort fizic, dar jucătorii profesioniști care se consideră atleți – unii chiar au renunțat la fotbal sau rugby pentru gaming – spun că presiunea psihică e mult mai mare. De viteza și dexteritatea cu care își mișcă degetele depinde viața eroilor pe care îi controlează pe ecran – creaturi fantastice, animale de pradă, oameni pe jumătate dragon sau războinice îmbrăcate sumar care trag cu săgeți înghețate. La fiecare două-trei săptămâni, Riot Games transformă jocul, modificând abilitățile celor 124 de eroi, și dacă nu joci măcar șase ore pe zi nu ai cum să rămâi relevant. De asta crede Xellos că LoL e easy to learn, hard to master, un joc de execuție în care nu-ți trebuie neapărat talent cât pasiune și timp, mult timp. De timp să joace simte că are nevoie ca să-și revină în formă, și de asta și-a dorit și el cantonamentul. Așa învață cel mai bine, nu uitându-se la propriile meciuri, cum face Octav, sau discutând despre greșeli, cum vrea antrenorul. Așa că își pune un pahar de suc și dă drumul unui meci individual în care joacă online cu alți patru jucători repartizați aleatoriu din aceeași divizie valorică.

– Ce naiba, omule? Trebuie să vorbim, să rezolvăm asta, îi strigă antrenorul din spate.

– N-avem ce vorbi. Am jucat prost, trebuie să joc mai mult ca să devin mai bun.

– Dar nu-ți dai timp să progresezi și să-ți vezi defectele, vrei doar să joci, joci, joci. Îți supui creierul la prea multă presiune, de ce pui atâta presiune pe tine?

– Pentru că nu mai e timp, turneul e în două zile.

– Dar noi nu ne antrenăm pentru turneu, ridică antrenorul din nou vocea.

– Tot trebuie să joc mai bine, ca să-mi ajut echipa, spune Xellos așezându-se mai bine în scaun.

– Am terminat, băieți, spune Fayan înainte să iasă în curte.

Octav încearcă să n‑0 arate, dar e îngrijorat. Era de când a văzut că Xerxe, deși e MVP-ul echipei, nu comunică. Era și când a văzut că pierd prea mult timp cu gătitul și curățenia, în loc să se joace. Într-o seară au mâncat la 11 noaptea pentru că au scos târziu puiul din congelator și, în timp ce așteptau să se dezghețe, s-au jucat pe Wii. Când și-au dat seama că nu au nici unt, nici ulei, Octav și Xellos și-au sunat prietenele să afle că pot face piure doar cu lapte Nu s-au gândit că mâncarea o să fie o problemă, că lipsa de spațiu într-o bucătărie transformată în bază de antrenamente o să-i încurce, că o să irosească ore prețioase de joc pentru că fiecare se trezește când vrea.

Așa că marți au convocat o ședință și au stabilit un program strict, cu trezit la 08:00, meciuri individuale de la 09:00 la 13:00, vizionări în pauza de prânz – ora de recreere la Școala de LoL, cum a glumit Octav – și jocuri cu echipa până seara. Program care nu prea s-a respectat, pentru că unii voiau să joace mai mult meciuri individuale, alți se jucau Hearthstone, iar Octav gătea sau spăla vase. În total, abia au jucat 10 meciuri în echipă și între 30 și 50 individual. Prea puțin pentru unde-și doresc să ajungă. Așa că acum, văzând și cât de demoralizat era Xellos, speranțele lui Octav într-o victorie la DreamHack scăzuseră și mai mult.

„Nu știu cum să rezolv problema asta”, i-a spus antrenorului, căruia i s-a alăturat în balansoarul din curte. „Cred că n-ar trebui să mai jucăm azi.”

Imaginează-ți că încerci să înaintezi printre sute de puștani care forfotesc pe coridoarele cu pereți albi și marmură bej din Sala Polivalentă. Unii cu părinții, alții în gașca cu care chiulesc de la ore, se plimbă de la un stand la altul cu câte un energizant în mână. Încă nu înțelegi de ce ai sta trei zile într-un spațiu închis, în care aerul e tot mai apăsător și mirosul de transpirație tot mai înțepător, când afară e soare. Îți faci loc cu greu printre ei și nu știi în ce parte să te uiți – la coada de la FIFA, la grămada care cere autografe de la Creative Monkeyz, și ei jucători de LoL, la cosplayerii care defilează în costumele eroilor lor preferați.

Dintr-o dată, un strigăt de luptă bubuit în aer te face să întorci capul către zona de LoL: 20 de calculatoare față-n față, separate printr-un paravan de fanii care se îngrămădesc unii în alții și privesc jocul peste umerii „legendelor”. Grupele și semifinalele turneului intern se joacă pe un coridor lateral și doar finaliștii vor urca pe scena principală, unde în rest se duelează cele mai bune echipe de Dota2 sau CS:GO din lume. (Vedetele din LoL sunt mai greu de adus la astfel de festivaluri, pentru că au contracte de exclusivitate cu Riot Games și joacă în principal în turnee organizate de ei.)

Strigătul vine de la Octav, cunoscut pentru cum se dezlănțuie atunci când echipa lui măcelărește un adversar: „Niiiiice!”, „Bine, măăăă!”. Ţipă ca să le ridice moralul, să-i impulsioneze, să fie un căpitan bun, dar adversarii ridică din sprâncene peste calculatoare. E al doilea meci al zilei, după o victorie ușoară în fața unei echipe de liceeni. Acum WASD egalează în derbyul cu XPC, o echipă care există de doi ani, cu o componență relativ stabilă. Managerul, Marius BlueEyes Stănescu, vrea o echipă de prieteni, care să joace de plăcere și să nu pună cariera de gameri pe primul plan, pentru că „viața reală e mai importantă” și „una e să ieși cu o fată în oraș, alta să stai să te joci pe calculator, închis în casă”. După concursuri ies la bere și în club, chiar și când pierd. Pentru că joacă de ceva timp împreună, nu au nevoie să se antreneze mult ca echipă; în săptămâna dinainte au  eușit să se adune doar pentru două meciuri, și alea pierdute. Așa că n-au venit cu așteptări mari la DreamHack și nu credeau c-o să-i bată așa ușor pe cei de la WASD în primul meci (într-un joc de LoL câștigă cel mai bun din trei partide, ca la tenis). Se așteptau ca, după o săptămână de cantonament, WASD să rupă tot.

Octav știa însă că în casă lucrurile n-au mers bine. Cu o seară înainte a stat până la cinci dimineața să se gândească la tactici și să analizeze toți eroii jucați de adversari în ultima lună. Așa că la final, când pe ecran a apărut scris Victory, a sărit de pe scaun, și-a îmbrățișat și și-a felicitat echipa. Obținuseră un epic win, se calificaseră în semifinala de sâmbătă și începea să creadă iar în ei.

„Avem un fan”, a râs Xellos către ceilalți când, pe drum spre ieșire și spre cerealele de acasă, au fost opriți de un puști care i-a felicitat. Știu că nu sunt cei mai populari jucatori. Nu cum e Zombilău, de exemplu, un personaj polarizant în comunitate, dar adorat de copiii care îi cer mereu autografe și poze. Căpitan al celor de la neXtPlease!, Florin Zombilău Pîrjol are 24 de ani, peste 4.500 de fani pe Facebook și 6-800 de oameni care îi urmăresc constant streamurile, unde răspunde la întrebări despre joc și dă sfaturi. E unul dintre puținii români care trăiesc din jocuri video, pentru care a renunțat la facultate. „Dacă era să termin facultatea, ajungeam la un job plătit cu 200-250 de euro; acum, prin LoL, fac de trei ori mai mult”, mi-a spus la ediția din toamnă a DreamHack, câștigată de echipa lui. Ca gamer român, nu te poți întreține din turnee, pentru că LAN-uri sunt destul de puține, iar la cele online poți câștiga cam 20 de euro pe săptămână. Dar poți face bani din streamuri (prin reclame și abonați care plătesc), din antrenorat (20 euro pe oră) sau din boosting, o activitate ilegală pe care niciun jucător nu o recunoaște oficial, prin care urci alți jucători în clasamentul global, jucând pe contul lor (cam 1.000 de euro pe lună).

Idolul copiilor nu e însă la fel de popular printre ceilalți jucători, iar unii îl văd vinovat pentru „toxicitatea” comunității, un termen des folosit. În streamuri, „din cinci minute, patru înjură”, spun alți gameri, face miștouri, râde strident sau le strigă adversarilor „gunoi ordinar”, „boule”, „îmi vine să-mi bag capul în WC și să dau drumul la apă” – adică face flame. Din cauza lui a ieșit Xellos din  neXtPlease! în iarnă și nici cu colegii actuali nu înțelege prea bine.

După ce au trecut pe lângă el fără să se salute, WASD-iștii au plecat spre Pantelimon. Sâmbătă au câștigat semifinala în două meciuri a câte 20 de minute, ceea ce nu se întâmplă prea des, un joc de LoL ținând în jur de 40 de minute. Dar seara au pierdut din nou un meci  tensionat acasă, apoi s-au împrăștiat în cele cinci camere și s-au culcat. Doar Octav și antrenorul au rămas să facă planul de bătaie pentru finala de a doua zi, contra echipei lui Zombilău.

Imaginează-ți că ești pe scenă și tocmai ai pierdut finala. Vreo 1.000 de oameni în sală și încă pe-atât pe net s-au uitat la meciul pe care l-ai început bine, echilibrat. Ai fost chiar în avantaj. Apoi Xerxe, cel mai bun om al tău, a fost încercuit și a murit. Acolo vei spune că s-a pierdut finala. În pauză n-ai putut să le spui mare lucru colegilor, pentru că nici tu nu mai credeai într-o revenire. Ţi-a ieșit doar un „Hai, echipă!”, cu jumătate de gură, privind în ecran. În a doua partidă ați fost măcelăriți, nu vă doreați decât să se termine mai repede. La final ai un flashback cu toate momentele din casă și toată săptămâna ți se pare inutilă, o pierdere de timp și de bani. Faci câțiva pași în față ca să-ți primești medalia pentru locul doi și cecul de 1.200 de euro și te gândești la toți oamenii pe care i-ai dezamăgit, la prietenii cărora le-ai promis c-o să câștigi, la fanii pe care nici nu știai că îi ai și care acum îți cer autografe. Îți ridici ochelarii și te ștergi la ochi, iar după ce Zombilău ridică cecul mare, dublu ca valoare, aproape smulgându-l din mâinile colegilor lui, te ascunzi în spatele scaunelor, să nu vadă lumea că plângi.

Dacă mi-ar fi spus cineva că poți să plângi că pierzi un joc video, aș fi pufnit în râs. Dar acolo, în sala imensă în care s-a stat și pe jos, cu luminile stinse și reflectoarele spre scenă, înconjurată de copii care priveau ecranul cu gurile căscate și exclamau oaaaa-uri entuziasmate la fiecare luptă însângerată, cu comentatori care explicau jocul astfel încât în sfârșit să-l înțeleg și eu, am uitat unde mă aflam. Am tresărit când WASD a ucis primul dragon, m-am bucurat la killuri ca la goluri, am sperat. Și, la final, poate am fost dezamăgită, mai ales că mă gândeam că pe scenă ar fi putut foarte bine să fie Călin.

Octav a plâns în hohote după finala pierdută în acea duminică. Pe scenă l-au consolat doar antrenorul și Xellos, în timp ce ceilalți își butonau stingheri telefoanele. La marginea scenei îl aștepta un prieten care l-a îmbrățișat și au început amândoi să plângă. Știa că dacă ar fi câștigat, puteau avea sponsori care să-i ajute cu cheltuieli de transport și cazare la LAN-uri internaționale, cu bani pentru alte cantonamente, poate chiar cu salarii. Dar acum nu mai conta.

După meci, doar Octav, Xellos și Fayan s-au întors în Pantelimon, unde au făcut curățenie singuri. Coat, Xerxe și Derethic au plecat direct la gară sau acasă. Veniseră cu bagajele la concurs, ceea ce lui Octav i s-a părut demoralizant din start. Știa deja că Xerxe va pleca din echipă dacă pierd, îi spusese cu o seară înainte de concurs. După câteva zile a aflat că s-a dus chiar la campionii neXtPlease!, care l-au înlocuit pe Zombilău și și-au schimbat numele în From Below We Rise. Nici Derethic n-a mai vrut să rămână, dar oricum el și Octav nu mai comunicau bine în joc. Xellos și-a revenit și a reînceput să joace bine, dar fără o echipă bună nu vrea să mai vină la LAN-uri.

Zilele următoare Octav a stat mai mult pe la birou, ca să uite de meci. Dacă înainte de cantonament se gândea să-și dea demisia dacă lucrurile merg bine, să aibă mai mult timp de jucat, acum nu mai crede că e o idee bună. După finală s-a gândit chiar să renunțe, să se concentreze pe școală și muncă, dar mesajele de încurajare de pe Facebook și fanii pe care i-a descoperit duminică l-au convins să mai încerce o dată, deși nu știe exact ce înseamnă asta. Mai are un an, ăsta e deadline-ul pe care și l-a pus, pentru că „trebuie să fii conștient când să te oprești”. Are deja 20 de ani, peste doi ani dă licența, apoi vrea să plece la masterat și să-și vadă de „viața normală”.

Dar încă nu e dispus sa renunțe. „În viață, dacă nu faci ce-ți place, ajungi să regreți.” Ăsta a fost argumentul care m-a convins. De asta se joacă Octav, de asta se joacă alte trei milioane de români, și de asta se juca și Călin. Pe cât de stranie și de neînțeles ni s-ar părea unora dintre noi pasiunea lor, sunt îndreptățiți s-o urmeze. Mai ales că, în ciuda scepticismului nostru, au transformat-o într-o formă de entertainment, într-un mod de a face bani și de a obține recunoaștere internațională, în ceea ce mulți numesc deja sportul viitorului. Nouă nu ne rămâne decât să acceptăm că tot ce ne-am imaginat până acum e real. Nu suntem într-un joc. •

DoR #20, din care face parte acest text, poate fi cumpărat din shop-ul nostru sau din librăriile/punctele de distribuție partenere. ● DoR este o inițiativă jurnalistică independentă. Abonându-te, ne susții. Dacă preferi varianta electronică a acestui număr, găsești PDF-ul aici.

12 comentarii

  • Valeria ·

    Din pacate snacks-urile si dulciurile ii atrag din ce ce mai mult pe copii. La felsi jocurile pe calculator. Parca era mult mai frumos cand ne jucam in fata blocului.

    • Robert ·

      De acord… Dar nu faceai 1000 de euro pe luna in fata blocului…Chestia asta cu jocurile competitive e diferita de joaca pe calculator doar de distractie… Cand vorbim de competitive, e ca si cum a merge la munca 8-10 ore pe zi.

    • EVOLUTION ·

      Nu are legatura iesitul in fata blocului cu alimentatia. Eu de mic preferam sa stau in casa si sa ma joc, dar ieseam din cand in cand sa fac exercitii, sa alerg, sa joc fotbal. Acum prefer sa stau in casa sa ma joc, dar ies vara la baschet si tenis, ma duc la sala cand am timp si bani sau fac exercitii de pe youtube acasa. Imi gatesc singur sau cel putin cumpar lucruri sanatoase, fructe, legume etc.
      Poti fi gamer si sa mentii un stil de viata sanatos, asta doar de tine depinde.
      A da, si acum multi copii vor sa iasa, dar unde? 99% din locurile de joaca existente acum sunt parcari sau magazine, parcurile inca existente sunt mici rau si in mare parte sunt facute sa stai pe banca si sa te uiti la floricele, nu sunt sa promoveze miscarea.
      Poti sa fi si gamer profesionist dar sa te duci la sala 1 ora sau 2 ca relaxare intre meciuri, sau macar sa ai mereu fructe pe langa tine ca sa consumi in loc de porcarii. E greu, ca mancare nesanatoasa e peste tot si usor de obtinut, dar aia sanatoasa nu prea. Daca esti muncitor e aceeasi poveste ca nu prea poti face mare lucru in timpul scurt pe care-l ai sa mananci sau sa faci cumparaturi.

  • Andrei ·

    Un articol excelent, desi cu unele informatii poate nu as fi 100% de acord ( sunt curios de unde ati scos de exemplu numarul de 13 milioane de gameri profesionisti, am mari indoieli ca e corecta) ma bucur sa vad maniera in care a fost tratat acest subiect. Zilele astea are loc The International, cel mai mare turneu de Dota 2 unde premiile totale depasesc valoarea de 18$ milioane de dolari echipa de pe locul 1 luand peste 6 milioane. Felicitari pentru reportaj!

  • Cristina ·

    Super articolul. O sa ma apuc sa joc Dota in ritmul asta :)) cu asa premii

  • Vladimir ·

    un articol superb, mult noroc in noul an Ang, oficial sunt fanul tau 🙂 !

  • z3fast ·

    http://www.lolromania.pw

    League of Legends Romania suntem o comunitate de gaming mai bine spus o comunitate focalizata pe un singur joc League Of Legends , aceasta comunitate a fost creata in special pentru fanii de League Of Legends . Vrem alaturi de voi sa facem o comunitate mare , frumoasa si unita .
    Scopul comunitatii este dea ajuta jucatorii in activitatile de joc , incepand de la premii care constau in RP , ajutor reclama stream pentru a putea devenii mai cunoscuti , ajutor cand vine vorba de tutoriale , intrebari sau nelamuri pe care acestia le au. Pe langa asta vrem sa ne si distram si sa ne simtim bine intre noi .
    Veti gasi in fiecare saptamana concursuri de RP pe comunitate , aici ma refer la concursuri live in joc cat si concursuri ofline pe forum . Concursurile in joc ne-am gandit sa le planificam in fiecare weekend pentru ca fiecare dintre voi sa poata participa linistit si fara probleme . Fiecare concurs se a desfasura pe 2 zile ca sa nu aglumeram foarte mult si in functie de numarul concurentilor se vor juca si mai multe meciuri deodata , oricum nu va faceti griji fiecare meci va fii difuzat live pe un chanel de stream. Concursurile vor incepe tot timpul de la 800+ RP . La fiecare concurs se vor premia primii 3 finalisti .
    Pe langa asta League Of Legends Romania are planuri mari in acest an 2016 , in care vrem sa organizam si intalniri intre noi si daca totul va merge asa cum ne planuim la vara speram sa putem planifica o tabara impreuna cu mai multi dintre voi .
    Cu ocazia acestei descrieri vreau sa ii multumesc si lui Iulian Boicu fondatorul teemo.ro si grupului de facebook League Of Legends Romania.

    Multumesc tuturor si va astept alaturi de noi pentru a face o comunitate frumoasa , o comunitate mare de fani league of legends.

  • Gaming portabil: de ce l-aș alege azi în orice condiții față de gaming-ul convențional - iQ Romania ·

    […] detaliu la ultimul LAN party la care am fost și am putut pune în balanță cu experiența de la boot camp-ul de acum 1 an al echipei WASD de League of […]

  • Gamer ·

    Statistic cei mai multi ajung sa aiba probleme din cauza jucatului excesiv pe calculator dezvolta adhd, devin nesociali, au probleme de sanatate de la alimentatie incorecta sau de la pozitia de gaming, nu dorm etc…

    prea putini oameni ajung sa devina bogati dintr-o pasiune.

    aceasta este si o pasiune care iti poate deveni un viciu foarte usor. si daca esti mic iti schimba moralitatea, te desensibilizeaza (depinde de jocuri evident!)

    Jucati-va in limitele de varste si cat sa va relaxati nu sa puna stapanire pe voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[24/7] Milu Café

Soții Milu au deschis în 2016 o cafenea ca să strângă bani pentru tratamentul Smarandei.

La Stela și Dana

Cum aduci teatru, muzică și pictură la granița dintre Rahova și Ferentari.

Reîntoarcerea cooperativei

Asocierea pare soluția salvatoare pentru micii agricultori. Dar cât de ușor le este să treacă peste amintirea…