Lecţia de religie

Ce se întâmplă de fapt la ora de religie? Ce valori și ce cunoștințe învață elevii și cine sunt cei care le predau?…

Ce am pierdut și ce am câștigat, ca societate, după 16 ani de educație religioasă în școlile publice?

__________________________________

Publicat în DoR #7.2 (Iarnă 2011/2012)
__________________________________

Dacă vorbim despre facerea primilor doi oameni, Adam și Eva, vă spun mai întâi o povestioară”, începe profesoara lecția, vorbind tare și cadențat.

E ora de religie la clasa a VII-a din Colegiul Național de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara. A treia oră la care li se predă facerea lumii. Azi suntem la ziua a șasea, crearea omului și a animalelor de pe Pământ. Profesoara Simona Voivozeanu e o femeie de 37 de ani cu figură binevoitoare, gesturi reținute și siguranța de sine a profesorului de gimnaziu care nu e decât rareori contestat de elevii săi. Ora are loc în laboratorul de religie; sunt icoane în fiecare sală de clasă din Colegiu – cumpărate din bani strânși de la copii și de la profesorii de religie – dar aici mai multe decât oriunde.

Pentru recapitularea primelor două lecții despre Geneză, copiii citesc pe rând din caietele de religie ortodoxă de la Editura Sf. Mina – pentru fiecare an există manual și caiet de lucru. În completare, profesoara le-a adus diferite legende despre facerea lumii și le citește de pe o foaie, încercând să facă o paralelă cu cea din Biblie. Pruncul din floarea de lotus primordială a japonezilor e Iisus, mlaștinile din legenda tătărească sunt iadul, perfecțiunea creației inițiale a musulmanilor e identică cu cea din Geneză.

„Se zice că doi profesori, buni prieteni, aveau o dispută aprinsă despre originea universului”, începe ea povestioara promisă. „Unul susținea că universul a apărut de la sine, dintr-o materie pre-existentă, care s-a organizat încetul cu încetul, fără să fie creată de nimeni. Celălalt susținea că lumea a fost creată de Dumnezeu deoarece nimic pre-existent nu se justifică logic și nici organizarea datorată hazardului nu poate duce la forme logice. Trecând în bibliotecă, gazda, adică profesorul care susținea că lumea e creată de Dumnezeu, i-a arătat prietenului său o carte prețioasă.

Acesta l-a întrebat: «Cine a scris-o?». «Nimeni», a răspuns gazda. «Aveam pe masă o sticlă de cerneală. Sticla s-a răsturnat. Pe masă erau niște hârtii. Şi, deodată, din cerneala răsturnată peste hârtii a apărut cartea aceasta.»

Celălalt a răspuns: «Am înțeles».”

În clasă e liniște.

„Voi pe care profesor îl credeți? Şi de ce?”

„Pe gazdă, pentru că era credincios”, spune până la urmă un băiat.

„Cine-l susține pe profesorul care susținea că universul a apărut de la sine?”

Mai multe voci spun încet: „Nimeni.”

„Nimeni? Dar chiar așa, o îndoială, nimic?”, mai încearcă profesoara.

Adevărul creației e o problemă importantă pentru Voivozeanu, care a menționat de mai multe ori înainte de oră că s-a documentat și ea despre teoria cu Big Bangul, că au întrebat-o elevii la clasă, dar e mulțumită că acum nu se mai predă că oamenii se trag din maimuțe. Teoria evoluției a fost scoasă din programa de biologie de clasa a XII-a în 2006, Ministerul Educației motivând că „se predă implicit”, dar, la presiunile organizațiilor neguvernamentale, a fost reintrodusă. Acum se predă la finalul clasei a VIII-a, mult după ce copiii au învățat că lumea a fost creată de Dumnezeu în șase zile.

După ce le povestește despre păcatul originar și rostul botezului, Voivozeanu îi întreabă pe elevi dacă e păcat să îți schimbi religia. O elevă din prima bancă răspunde prompt și clar, peste vacarmul stârnit de ceilalți: „Nu, pentru că mama era ortodoxă și a trecut la catolicism când s-a căsătorit cu tatăl meu, că îl iubea. Dumnezeu e același.” Alte răspunsuri vin pe aceeași idee – un băiat chiar glumește că, dacă are fata mașină scumpă, el trece la orice religie e ea. Clasa râde. Râde și profesoara. În final, trage concluziile: „La Judecată, fiecare om va da seama pentru faptele sale. N-o să întrebe Domnul Iisus: «Tu ești ortodox? Treci aici. Tu ești musulman? Treci acolo.» Fiecare va fi judecat după faptele sale. Mai ales voi, copii, nu trebuie niciodată să spuneți: «A, tu ești baptist, nu mă joc cu tine!» Sunt oameni care au alte religii, dar Dumnezeu este același. Ştiți că eu am fixurile mele, cu homosexualii, dar vă zic, nu judecați după religie.”

Voivozeanu predă religie la școala primară și la gimnaziu de 16 ani. Inițial a predat și limba română, dar nu se simțea împlinită, așa că a renunțat și s-a concentrat exclusiv pe religie. E elegantă și cochetă, cu șuvițe vopsite discret și o cămașă roz care îi scoate în evidență ochii albaștri, dar nu e nimic ostentativ sau nepotrivit cu statutul ei. E căsătorită cu un preot misionar care lucrează la un spital din Deva – pe care „îl iubește ca în prima zi”, când l-a văzut la facultate, și care vine înainte de sărbători la Colegiu pentru a-i spovedi pe elevi – și au un băiat de 15 ani despre care nu crede că are chemare religioasă. Dar nu o deranjează, câtă vreme va face ce îi place lui.

Elevii îi aduc suficientă satisfacție: are olimpici naționali la Religie și premianți la concursuri științifice de specialitate și le ține diplomele într-o mapă cu coperți albastre. Majoritatea sunt fete și se bucură că le poate recompensa cu parfumuri Avon, pe care le cumpără de fiecare dată când iau premii.

Duce elevii în pelerinaje religioase, le organizează activități de voluntariat la spitalul pentru copii de lângă școală și nu urmează neapărat programa de la minister. La clasa I nici nu folosește manualul – care e plin de texte, deși copiii nu știu să citească încă – ci desenează și se joacă cu ei, îi învață poezii și rugăciuni simple și îi laudă când fac fapte bune.

Ca tot ce ține de predarea religiei confesionale în școlile publice, Simona Voivozeanu e greu de etichetat. Predarea religiei confesionale în școli e de ani de zile în dezbatere publică. Cei care o susțin argumentează că religia le dă copiilor un set de valori pe care societatea, altfel, eșuează în a-l transmite, că le răspunde la întrebări la care internetul și presa nu pot și că le transmite matricea culturală românească, din care religia e o parte esențială. Cei care cer excludere ei din școli acuză cultele, cu precădere Biserica Ortodoxă Română, de prozelitism pe bani publici, de promovare a obscurantismului și de consolidare a intoleranței față de alte religii și opțiuni.

Ce se întâmplă de fapt la ora de religie? Ce valori și ce cunoștințe învață elevii și cine sunt cei care le predau? Ce se întâmplă cu elevii care nu sunt de confesiunea majoritară? Ce spune existența religiei confesionale în școlile publice despre relația românilor cu Biserica? Şi, mai ales, după 16 ani de ore de religie, ce am câștigat ca societate?

***

Ca să înțelegem de ce e astăzi atât de controversată predarea religiei în școli, trebuie să înțelegem de unde au început discuțiile: de la legea educației. Disciplina școlară Religie a apărut în 1995, în prima lege a învățământului de după Revoluție. Religia în confesiune proprie era obligatorie la ciclul primar, opțională la cel gimnazial și facultativă la liceu (liceul organiza cursul dacă existau cereri). În 2001, printr-un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu, ora de religie a devenit „opțional obligatoriu” la toate nivelurile, ceea ce înseamna că materia trebuia aleasă dintr-un grup de opționale, nespecificate. În teorie, ca să nu facă religie, elevii trebuia să o înlocuiască cu alt opțional. În practică, puține școli își permiteau să creeze și să ofere alte opționale, așa că elevii trebuia să urmeze cursul de religie confesională.

Orele erau ținute, la vremea aceea, de slujitori religioși (preoți, pastori, muftii, etc.) și salariile le erau plătite din bugetul școlilor. Ordinul ministrului restrângea ilegal un drept din Legea Învățământului, care spunea ca religia e facultativă, și încălca o decizie a Curții Constituționale din 1995 care spunea: „Religia nu trebuie înțeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învățământ”.

Situația a fost perpetuată și de următorii miniștri. În 2010, odată cu intrarea în dezbatere publică a noului proiect de lege a educației, situația părea să se schimbe. Actualul ministru al educației, Daniel Funeriu, educat în Franța, o țară laică în al cărei sistem de învățământ este interzisă orice formă de educație religioasă, deschisese discuția despre predarea religiei în școli încă de pe vremea când era în campanie electorală. În septembrie 2009 făcea pe blogul personal o analiză a problemei – modelele europene versus cel românesc (menționează sistemul laic franțuzesc; predarea istoriei religiei în Germania – tot o dovadă a influenței Bisericii asupra statului, spune el; modelul polonez similar celui românesc), cultură generală versus îndoctrinare, „curriculum bazat pe competențe” versus revelație spirituală.

„Eu nu am o opinie definitivă pe această temă”, scria Funeriu. „Pentru a mă pronunța am nevoie de o înțelegere mai profundă și sistematică a relației românilor cu religia. Se poate astăzi discuta deschis, liniștit, rațional și cu respect reciproc despre acest subiect?”

Spunea și că nu e de acord cu soluția găsită de sistemul de educație românesc, a obligativității, pentru că „duce, inevitabil, la o formă de stigmatizare”, și că presiunile asupra politicienilor sunt foarte mari: „În gândirea comună, un om politic care nu este apropiat de Biserică este un om politic fără șanse”.

Propunerea de lege a reflectat dilemele pe care le avea Funeriu și a fost primită ca o invitație la dialog de asociațiile seculare, care promovează separația dintre stat și biserică: religia confesională rămânea în trunchiul comun de materii, adică disponibilă la toate nivelurile, dar putea fi înlocuită, la cererea părinților, cu istoria religiilor. Toma Pătrașcu, președintele Asociației Secular-Umaniste din România, ASUR, spune că nu i-a venit să creadă când a văzut propunerea. I s-a părut o mare victorie. Proiectul mai spunea și că elevul care a împlinit 16 ani are dreptul să ceară scutirea de la Religie fără acordul părinților, pentru a respecta Legea Cultelor, care spune că îți poți schimba religia de la 16 ani. Încă o victorie.

Mai târziu, la dezbaterea publică de la Parlament – unde, în deschidere, au vorbit președintele Traian Băsescu, 15 minute, și Patriarhul Daniel, alte 15 minute, iar organizațiile neguvernamentale au avut câte trei minute și n-au avut dreptul să răspundă la ideile celorlalți – Pătrașcu a propus ca participarea la orele de religie să se facă la cerere („optin”, îi spune el, spre deosebire de „opt-out”, adică să ieși la cerere). Aceasta era și una dintre opțiunile enumerate de Funeriu pe blogul lui. Apoi propunerea de lege a fost aprobată de Guvern și a trecut la dezbatere la comisiile pentru educație de la Parlament.

La Camera Deputaților, Adriana Săftoiu, deputat PNL, a fost printre puținii care s-au opus păstrării religiei în trunchiul comun de materii. „Am cerut o dezbatere publică pe această temă”, spune. Dar „nu a fost niciun dialog”. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, care au participat la ședințele în care s-a vorbit despre predarea religiei, „erau zid”, spune Săftoiu, „și noi, cei care voiam să argumentăm, eram priviți ca niște anticriști”.

Mai târziu, la dezbaterea în plen, deputatul Marius Spînu, de la PDL, a susținut ca religia să se facă la cerere și spune că ar fi fost mai bine să se predea numai istoria religiilor, pentru că „liberul arbitru nu poate exista dacă nu știi ce alegi”. Au fost mai mulți colegi din grupul parlamentar democrat-liberal care l-au susținut atunci.

Pe 28 aprilie 2010, Patriarhul Daniel a trimis o scrisoare deschisă președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, în care solicita eliminarea modificărilor făcute după consultarea cu societatea civilă și introducerea amendamentelor făcute de Patriarhie. Concret, Patriarhul cerea eliminarea celorlalte opțiuni (proiectul cuprindea acum istoria religiilor, istoria culturii și artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic și social) pentru că „scade importanța orei de religie între celelalte discipline școlare și poate genera forme de abuz, oferind directorilor unităților școlare posibilitatea de a completa norma didactică, acolo unde este cazul, prin retragerea elevilor de la ora de religie”.

Patriarhul mai cerea ceva: în noua sa formă, proiectul elimina obligația ca profesorii de religie să fie validați de cultele religioase de care aparțineau. Patriarhul a cerut reintroducerea acestei aprobări pentru că altfel se „restrânge posibilitatea cultelor de a-și elabora programele pentru disciplina religie” – adică de a putea decide asupra materiei și a metodologiei de predare. Mai mult de atât însă, ar fi însemnat ca profesorii de religie să fie independenți de culte. (Am cerut opinia Patriarhiei pentru acest articol, dar nu am primit niciun răspuns.)

Organizațiile seculare ca ASUR, Asociația Umanistă Română sau Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință critică de multă vreme statul pentru relația strânsă cu BOR, în special pentru finanțarea acțiunilor sociale ale bisericii sau construirea bisericilor și a Catedralei Mântuirii Neamului din bani publici, în timp de domenii critice precum educația și sănătatea sunt subfinanțate. „În plata Domnului!”, o campanie lansată în august 2010, atrăgea atenția că în România există 18.300 de biserici, 4.700 de școli generale și 425 de spitale (numărul spitalelor a scăzut de atunci, odată cu restructurarea sistemului de sănătate).

După scrisoarea Patriarhului, din lege au dispărut toate schimbările aduse la consultare și în comisiile parlamentare. Religia a rămas în trunchiul comun de materii, obligatorie și cu scutire la cerere. Elevul trebuia să aibă 18 ani ca să poată cere scutirea singur. Celelalte opționale au dispărut. Până și specificația „în confesiunea proprie” dispăruse – elevii ar fi urmat să participe la orele de religie ortodoxă fără ca școala să mai aibă responsabilitatea de a organiza cursuri și pentru confesiunile minoritare.

A existat o singură victorie a seculariștilor: reintroducerea pe final a mențiunii „în confesiunea proprie” care, dacă ar fi fost omisă, ar fi putut aduce acuzații de neconstituționalitate. Legea a trecut însă aproape integral în forma dorită de Patriarhie. Spînu își amintește că toții colegii de partid pe care credea că îi convinsese s-au răzgândit. E un fel de simț al conservării preventiv, spune el. „99% din cei care au votat s-au gândit la influențarea electoratului prin preoți”. (Am solicitat în mod repetat Ministerului Educației un interviu cu ministrul Funeriu sau cu inspectorul general de religie. Am primit un singur răspuns, din partea unui purtător de cuvânt: „predarea religiei în școli se face în baza Constituției și a LEN”.)

Astfel, în Legea Educației Naționale care a intrat în vigoare la începutul lui 2011, religia este materie obligatorie, la care elevul este înscris automat, de la care nu se poate retrage decât dacă e major sau dacă părinții doresc acest lucru.

***

BOR este, de la Revoluție încoace, una dintre cele mai bine văzute instituții românești.

Chiar dacă nivelul încrederii a scăzut în ultimii doi ani cu mai mult de 7%, un sondaj IMAS din februarie 2011 credita BOR cu 82% din apreciarea populației. Cifra e confirmată și de GfK Index Trust 2011, un studiu multinațional în care clerul primește încrederea a 83% din populația României, cea mai ridicată dintre cele 19 țări din lume care au participat, unde media e de 58%.

Așa cum în comunism era nerecomandat să fii credincios, după Revoluție a devenit nerecomandat să fii ateu. La alegerile prezidențiale din 1996, Emil Constantinescu l-a întrebat pe contracandidatul său, Ion Iliescu, în finalul ultimei dezbateri televizate, dacă este credincios. Răspunsul lui Iliescu, după câteva clipe de stupoare, a fost că este liber-cugetător. Constantinescu a devenit președintele României.

„Libertatea religioasă a devenit o altă formă de constrângere”, spune Adriana Săftoiu, încercând să explice creșterea influenței BOR. „Am picat în propria noastră capcană.” Mirel Bănică, sociolog care studiază relația societății cu religia, consideră justificată această schimbare: BOR vrea „să recâștige și să-și consolideze poziția într-un spațiu public de la care a fost exclusă”. Orele de religie fac parte din acest proces. „Orele de religie sunt foarte necesare pentru că, pe lângă dimensiunea de istorie a religiei, copiii află și despre iudaism și islam și aduc o nuanță de echilibru și de calm. Religia ajută la consolidarea identității naționale. Europa ne arată că modelele hiper-integratoare (societățile care neagă diferențele culturale dintre grupurile religioase sau etnice – n.r.) nu prea funcționează.”

În practică, orele sunt departe de scopul lor ideal. Organizația pentru drepturile omului Liga Pro Europa a publicat în 2007 un studiu național care a analizat conținutul orelor de religie și al manualelor, atitudinile profesorilor și ale elevilor. Scopul studiului era să devină un instrument de lucru pentru minister, spune Smaranda Enache, președintele Ligii. Dar ministerul a ignorat cercetarea, refuzând să se întâlnească cu echipa care a făcut-o. Rezultatele arată că „manualele de religie utilizate la ora actuală în școlile publice sunt aproape în totalitate manuale confesionale”, „programele școlare urmează și ele modelul confesional”, iar unele manuale „prezintă păcatul, și consecința acestuia, pedeapsa, într-o cheie excesiv de crudă și morbidă pentru vârsta copiilor cărora li se adresează”.

Elevilor de clasa a III-a li se cere, de exemplu, să povestească un moment din viața lor în care cred că au fost pedepsiți de Dumnezeu pentru o greșeală. Celor de clasa I li se arată într-o serie de imagini că cei care nu se închină când trec prin fața bisericii sunt călcați de mașină. La clasa a V-a și a VII-a li se prezintă abordarea biblică a facerii lumii și li se spune să nu citească din „cărțile ereticilor”. Teoriile științifice sunt explicit catalogate drept invalide și derizorii. Toate acestea sunt și azi în manuale. Un lucru care s-a schimbat, la protestul mai multor organizații, a fost un capitol dintr-un manual de clasa a XI-a, care jignea cultele protestante și le acuza de prozelitism.

Profesorii spun că rolul principal al orelor de religie e transmiterea unui set de valori. „Poți să ai valori morale fără religie, dar de unde le iei?”, spune Coca Stana, o profesoară de religie ortodoxă din Târgoviște care predă din 1999. „Religia îți dă măcar o garanție că ești văzut de Dumnezeu.” Ea consideră că „rolul religiei e formarea caracterelor” și că la oră copiii primesc răspunsuri pentru că „societatea e plină de frământări și răspunsurile nu se găsesc pe internet și în ziar”. Adrian Ierulescu, profesor de religie ortodoxă la Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu din București, spune că religia le dă copiilor valori „pentru a deveni cetățeni buni”.

El spune că rolul statului e să sprijine un asemenea demers pentru că e spre binele societății.„De ce mă deranjează că adulții de mâine sunt mai morali?” Pe site-ul Ministerului Educației, primul obiectiv al programei aprobate pentru clasele V-VIII, religie ortodoxă, este „Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului”. Transmiterea valorilor religioase vine abia pe locul al treilea, după „utilizarea adecvată a limbajului” religios.

„Problema e că adesea orele sunt predate de oameni fără vocație pedagogică care stăpânesc elementar materia și nu fac decât să spună povestioare de neînțeles”, spune Mirel Bănică. Programa, încărcată și plină de arhaisme, nu ajută nici ea, și este dublată de un aspect confesional accentuat: 88% dintre elevi declară că se roagă la ora de religie.

Lavinia Vișan, profesoară de socio-umane la un liceu din Târgoviște, a trebuit să predea câteva ore de religie pe săptămână acum patru ani, pentru a-și completa norma didactică. Experiența a fost demoralizantă: „Programa m-a speriat pentru că pretinde ca elevii să cunoască foarte multe lucruri despre bucătăria bisericii, precum tipul de slujbe. Aveau doar o oră în tot anul pentru istoria religiilor.” Într-un final a renunțat la programă și a încercat să facă cu ei dezbatere și filosofie. La sfârșitul anului școlar a găsit altă soluție pentru a-și completa norma.

Predarea confesională aduce deservicii și credinței, și actului predării, spune Adriana Săftoiu: „Copilul nu învață despre iubirea lui Iisus pentru oameni, ci despre pedepse și iad, iar modul în care se face religie îl îndepărtează de la credință”. Varujan Pambuccian, deputat din partea minorității armene care militează pentru orele de religie, cu condiția ca ele să respecte diversitatea și să fie bine făcute, consideră că „Formula actuală de predare transformă un act de învățare a moralității într-unul birocratic”.

Chiar și pentru cei care și-au găsit menirea în predarea religiei, programa e nepotrivită pentru că pune accent pe dobândirea de informații, nu de competențe. Adrian Ierulescu spune că își ia „libertate de la programă pentru că așa cere situația”. Face asta atunci când copiii nu țin pasul cu materia sau când vor să discute lucruri care nu sunt în lanul lecției: dacă Gigi Becali e un bun creștin, dacă Monica Columbeanu e un model de urmat, dacă povestea din filmul Codul lui Da Vinci e adevărată. Se adaptează nevoilor și intereselor fiecărei clase în parte. Şi predă de 14 ani, la 18-20 de clase în fiecare an. Subiectul conflictului religie-știință e tranșat clar pentru el: „Am încercat să nu-i fac dușmanii științei, că nu au nicio legătură [una cu cealaltă]”.

Dar, la fel ca orice alt profesor de religie, nu are libertate de abordare a materiei câtă vreme programa și metodologia îi stabilesc obiective care țin de „cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu” și memorarea informațiilor despre rânduielile bisericești. Activitatea profesorilor este evaluată de Inspectoratele Şcolare Județene prin inspectorii de religie, care sunt la rândul lor aleși de cultele religioase – în majoritate de BOR. Iar dacă inspectorul constată că profesorul nu și-a îndeplinit obiectivele, BOR îi retrage acreditarea și i se desface contractul de muncă – deși contractul e încheiat cu școala, nu cu BOR.

„Profesorii de religie sunt singurele cadre didactice care nu pot preda decât dacă sunt agreate de un cult”, explică Smaranda Enache de la Liga Pro Europa, ceea ce le încalcă statutul de cadre didactice și care poate duce la abuzuri. „Avem cazul unei profesoare catolice care a fost exclusă din învățământ pentru că a divorțat.”

Statutul profesorilor de religie e dificil oricum. Pentru că o perioadă au putut preda fără să fi absolvit modulul universitar de pedagogie obligatoriu pentru oricare alt profesor, colegii de cancelarie nu i-au luat în serios. „La început, m-am simțit marginalizată de ceilalți profesori, dar m-am implicat și am răzbit”, spune Coca Stana. Acum e profesor titular și diriginte.

Profesorii de religie au însă un atu greu de neglijat în fața celorlalte cadre didactice: zecele pe care îl dau cu generozitate cei mai mulți dintre ei. Unii o fac pentru sunt mulțumiți de prestația elevilor. Alții, ca Simona Voivozeanu, o fac programatic: „Inspectorul ne-a spus să nu îi îndepărtăm prin note”.

Profesorii de religie reprezintă peste 4% din corpul didactic din învățământul preuniversitar (12.000 din 300.000). Mulți sunt diriginți, unii sunt conducători de catedră (au în subordine profesorii de socio-umane), unii sunt în conducerea școlilor și a inspectoratelor județene. Mulți dintre profesorii bărbați, mai ales în mediul rural, sunt și preoții localității. Multe dintre profesoare sunt soții de preot.

„Problema care apare când reprezentanții bisericii încep să ocupe funcții administrative sau să coordoneze alte materii este că acești oameni nu pot disocia între valorile lor și rolul de educator”, spune Emil Moise, un profesor de cultură civică din Buzău care face parte din Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință și care a pornit mișcarea împotriva icoanelor în școli de acum câțiva ani. Puși în situații dificile, ar putea lua decizii pe criterii religioase, nu educaționale, și ar putea influența programa și procesul educațional pentru a se potrivi viziunii religiei de care aparțin. Dacă manualele și programa de la Religie de acum pot fi considerate indicii, asta ar putea însemna, cel puțin, omiterea unor teorii științifice demonstrate.

***

Familia Crețu are planuri mari cu Cezara. E încă în clasa a VIII-a, dar Cornel și Elena se gândesc la facultate în Anglia, la tabere în străinătate ca să învețe engleză mai bine (a luat deja examenul Cambridge) și, mai aproape, la admiterea la un liceu cât mai bun din Brașov.

E singurul copil al designerului publicitar și al învățătoarei cu studii de psihologie, doi intelectuali care ascultă folk, țin un blog și găzduiesc cu anii voluntari Peace Corps care vin să lucreze în Săcele. Casa e plină de fotografii cu Cezara, de când era bebeluș în brațele tatălui până la adolescenta cu chitară în brațe, pe o scenă din oraș. Printre ele, diplome înrămate. În familia Crețu, școala e pe primul loc. Cezara a făcut religie ortodoxă până în clasa V-a, pentru că părinții nu au văzut nimic rău în asta. Lucrurile s-au schimbat când lucrul cel mai important pentru ei, ca ea să învețe bine la materiile relevante – română, engleză, matematică, istorie, geografie, biologie – a fost subminat de ora de religie.

„Zile întregi copilul pierdea vremea învățând Crezul, că așa le-a cerut la școală”, își amintește mama, o femeie minionă, brunetă și hotărâtă, care nu își arată cei 41 de ani. „Şi Crezul e greu, abia l-am învățat eu când am botezat. Atunci a fost un semnal de alarmă. Cum adică să fie copilul stresat de ora de religie, să ia notă mică pentru că nu învață pe de rost o rugăciune?”

Elena e ortodoxă. Ţine sărbătorile, merge ocazional la biserică, a botezat un copil. Cornel are 44 de ani și e ateu. Chiar dacă părerile soților față de religie sunt diferite, cele față de religia în școală sunt identice. Cezara are 13 ani și e un amestec de siguranță de sine matură și amuzament copilăresc. Nu e de mirare că au luat-o în serios când le-a spus că nu mai vrea să facă religie. „În clasa a V-a aveam ambiția asta, să fiu prima”, spune Cezara. „Învățam și la istorie despre cum au apărut oamenii, iar la religie spuneau că Dumnezeu a făcut tot. Eu ce să cred? Şi atunci am zis că, din moment ce nu cred ceea ce e acolo, nu vreau să mai fac în clasa a VI-a.”

După povestea cu Crezul, au citit și părinții manualul. Așa au aflat că elevilor li se spunea că trebuie să-și facă prieteni numai printre creștini adevărați, că poporul român are o virtute care nu e prezentă la alte popoare – omenia sau că o temă le cerea să-și imagineze că sunt misionari în orașul lor și transmit cuvântul Domnului. Raportul dintre cunoaștere și propagandă li s-a părut dezechilibrat.

Toate astea l-au determinat pe Cornel să-și facă un blog care se numește Profu’ de religie, în care pune sub semnul întrebării tot felul de practici pe care le numește anti-științifice, de la religie la astrologie, precum și relația Biserică-Stat, pe care o consideră „josnică”. Blogul e destul de popular, posturile lui strâng zeci de comentarii de la alți atei și de la credincioși fervenți, care îl contestă.

„Copiii noștri sunt manipulați și direcționați spre nonștiință punând egal între știință și revelațiile religioase, între metoda științifică și apelul la autoritate promovat de cler”, a scris Cornel pe blog despre ce a citit în cărțile fiicei. Au făcut o cerere de scutire de la religie pentru clasa a VI-a. (Studiu Ligii Pro Europa a arătat că mai puțin de 8% dintre elevi știau că pot renunța la ora de religie la cerere, și nu mai puțin de 60% dintre profesori credeau că Religia nu permite scutire.)

Numai că, la începutul anului școlar 2009-2010, școala i-a informat că Cezara nu poate fi scutită de la religie pentru că ora e pusă la mijlocul orarului și nu are ce face în timpul acela. Cerând sfatul altor profesori, familia a ajuns în audiență la conducere și a obținut aprobarea ca fata să stea la bibliotecă, dar apoi i s-a spus că acolo „sunt activități” și nu se mai poate.

Așa că Cezara s-a întors în clasă, unde citea și își făcea temele la alte materii până trecea ora. Într-una dintre ore, spune familia, profesoara „a luat-o deoparte” pentru a o chestiona de ce nu mai vrea la religie și apoi le-a spus celorlalți elevi că Cezara era forțată de tatăl ei să nu mai participe. Astăzi, Cezara Crețu nu mai e singura din clasă care nu mai merge la religie. Începând cu clasa a VII-a s-a mai retras o colegă de altă confesiune, iar ora a fost pusă la începutul sau la sfârșitul orarului ca să nu mai fie nevoite să asiste.

În acești ani de rezistență, poziția părinților ei s-a consolidat. „Educația religioasă trebuie făcută de o comunitate mică sau de familie, nu de școală”, spune Elena. „Problema e că nimeni nu le spune părinților ce li se predă copiilor”, adaugă Cornel. „Îi ducem în orb la școală.”

***

Clara Bărbulescu, medic și consilier la Alege viața, o asociație dedicată promovării moralei creștine, a ales să nu-și retragă cei trei copii de la orele de religie, deși confesiunea lor e baptistă. Copiii, spune ea, învață despre religie și la biserică, și acasă, și la școală. La biserică învață despre slujba și specificul religiei familiei, acasă despre valorile părinților baptiști, dar și ale bunicilor ortodocși, iar la școală fac religie ortodoxă încă din clasa întâi.

„Credința în Sfânta Treime e comună tuturor denominațiunilor creștine”, spune ea. „Nu aveau ce să învețe greșit.” N-a cerut ore în confesiunea proprie pentru că spune că a fost atentă la partea care ține de practica ortodoxă și le-a explicat copiilor diferențele față de cea baptistă.

Nu toate familiile neortodoxe au găsit calea aceasta de mijloc. În unele școli se organizează ore în alte confesiuni doar dacă există o masă critică de elevi și un profesor acreditat. Uneori aceste ore se fac la cererea părinților, alteori la inițiativa conducerii școlii sau la cererea cultului. În alte cazuri, elevii aduc doar o adeverință de la îndrumătorul lor religios, iar notele sunt trecute în catalog de profesorul ortodox sau de diriginte. Legea nu specifică. Dacă nu există în zona respectivă lăcaș de cult, copilul fie alege să vină la orele disponibile, fie renunță complet.

Şi unde nu e regulă, e loc de abuzuri. Raportul Ligii Pro Europa enumeră câteva cazuri de discriminare care au dus la luări de poziții publice ale cultelor neortodoxe, care s-au plâns la Ministerul Educației că inspectorate școlare județene din zone cu populație religioasă diversă și numeroasă au refuzat să organizeze cursuri în confesiunile respective sau să scoată la concurs posturi de profesori de religie neortodoxă.

Ministerul a justificat situația făcând referire la o adresă a ministrului Mihail Hărdău din 2005, care lăsa la latitudinea inspectoratelor județe să aprobe ore pentru grupe de minim 10 elevi: „Ministerul Educației a oferit elevilor aflați în număr mic în școli posibilitatea să studieze disciplina religie fie în școală, fie în spații puse la dispoziție de culte”. Pentru o familie atee, soluția ar fi cea aplicată de familia Crețu – retragerea de tot a copilului de la religie. Doar că nu tuturor familiilor le-a ieșit atât de ușor.

Dan Săndulache, un avocat din Buzău, nu a fost crescut religios și nici nu a găsit vreodată vreo atracție pentru credință. Renata, fiica sa, nu a fost botezată și nu a primit, la rândul ei, nicio educație religioasă. În 2007, când a înscris-o în clasa întâi la Liceul Pedagogic, a făcut cerere să nu facă religie și nu a întâmpinat nicio opoziție. În 2009, însă, când a mutat-o la o școală mai aproape de casă, au început problemele. Cum a depus cererea, povestește Săndulache, directoarea școlii i-a chemat să le spună că Renata va oferi un exemplu prost celorlalți copii și că, dacă știa că fac așa ceva, nu le aproba transferul.

Săndulache spune că i-a cerut atunci să motiveze în scris refuzul ca să poată da școala în judecată. Directoarea a bătut în retragere și a aprobat, până la urmă. Renata a stat la bibliotecă în timpul orelor de religie tot anul, iar în 2010 Religia a fost mutată la sfârșitul programului. „Nu consider că religia e nocivă, consider că e inutilă pentru ea ca viitor adult”, spune Săndulache. „E doar un mod de o transforma într-o maimuță închinătoare.” Se străduiește să o învețe pe Renata, care are acum 11 ani, că baza e familia și că poate conta mereu pe el. „Nu vreau să fiu încă un nebun pentru copilul meu. Vreau să fiu un scut împotriva inepțiilor.”

***

Antonia Bera este în clasa a IX-a la Colegiul Național de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara și a rămas una dintre preferatele profesoarei Simona Voivozeanu. Subțirică, înaltă și plină de energie, Antonia are experiența mai multor sesiuni regionale de comunicări științifice la Religie, unde a prezentat proiecte despre rolul copilului în familie sau despre semnificația cununiei. Pentru asta s-a pregătit mult timp, a citit lecturi suplimentare de la profesoară și a făcut prezentări PowerPoint. A luat și premii.

Atașamentul ei pentru orele de religie a fost cultivat de acasă, unde părinții și bunicii, cu care merge des la biserică, au învățat-o că „Dumnezeu e pe primul loc”. Vrea să urmeze o facultate de limbi străine și consideră că activitățile de la clasă, inclusiv voluntariatul la centrul pentru copii cu dizabilități, organizat de Voivozeanu, au învățat-o că e important să-i ajuți pe cei din jur pentru că îți place, nu pentru că obții ceva. Asta, spune Antonia, o face un om mai bun.

Nu se poate spune că predarea religiei e rea, dar nici că toți copii vor fi ca Antonia. Există tabere radicale de ambele părți ale baricadei – și, de multe ori, folosesc aceleași argumente, doar că pe dos. Există dovezi pentru fiecare dintre opinii: și că face bine, și că face rău. Există oameni bine intenționați și dedicați și în rândul profesorilor de religie, și în cel al activiștilor seculariști. Există intoleranță față de credințele celorlalți de ambele părți. Uitându-ne la ce se întâmplă în sala de clasă nu putem avea decât concluzii subiective.

Singura certitudine e Legea Educației. E limpede că atunci când a fost făcută nu a ținut cont de interesele unui grup semnificativ – aproape 15% din populația țării nu este ortodoxă, conform Recensământului din 2002. E de asemenea limpede că implementarea ei este confuză și la latitudinea conducerilor inspectoratelor și școlilor și că standardele de calitate aplicate programei și predării religiei sunt diferite de cele ale celorlalte materii. Din cauza asta, legea învățământului este o sursă de probleme în loc să fie un reper.

Toma Pătrașcu de la ASUR pune indiferența statului față de minoritățile religioase, reflectată și de lege, pe seama infantilismului democrației românești. „Esența democrației constă în respectarea pluralismului și respectarea drepturilor unei minorități”, spune el. „Minoritatea de azi, foarte ușor, peste doi ani, peste patru, peste 10, se va transforma într-o nouă majoritate și dacă nu există o cultură a toleranței și o cultură a diferențelor, cel care va ajunge la putere după niște ani îi va lua gâtul celui care l-a opresat până atunci.”

Studiul „Religie și comportament religios” al Fundației Soros, publicat în septembrie 2011, arată că intoleranța față de musulmani, evrei, maghiari, romi, minorități religioase și homosexuali este cea mai ridicată în rândul ortodocșilor, în special a celor sub 30 de ani. „Suntem mai intoleranți decât alte nații, la nivel mediu”, spune sociologul Claudiu Tufiș, unul din autorii studiului. „Biserica poate să nu fie de acord cu anumite minorități, pentru că ea nu face parte, cel puțin teoretic, din lumea în care noi trăim”, justifică Mirel Bănică poziția BOR față de homosexuali și cultele protestante. Dar spune că rolul BOR trebuie pus în context mai larg: „Nu poți numi BOR o biserică anti-europeană; este tolerantă și deschisă în comparație cu alte biserici din zona noastră. Dar sunt anumite domenii asupra cărora nu poate ceda”.

Surpriza studiului Fundației Soros e alta: valori de intoleranță aproape identice se regăsesc și la ateii de aceeași vârstă. Ceea ce înseamnă că gradul de toleranță e mai degrabă influențat de anturaj și de familie decât de religie. Mai mult, studiile recurente care încearcă să afle care sunt idolii adolescenților îi scot mereu câștigători pe Nicolae Guță, Gigi Becali, Nicoleta Luciu, Mircea Badea, Oana Zăvoranu sau Silviu Prigoană. Valorile lor sunt date mai degrabă de tabloide decât de școală, sau orele de religie.

Nu în ultimul rând, la testele PISA din ultimii ani, care măsoară competențele științifice ale elevilor de 15 ani din întreaga lume, aproape jumătate din elevii români nu au depășit nota 1 din 6, ceea ce înseamnă că nu înțeleg ideile principale dintr-un text și confundă noțiunile științifice cu convingerile personale. Rezultatele au determinat Societatea Academică Română să demareze o campanie de readucere a literaturii universale în școli ca metodă de a dezvolta gândirea critică și de a oferi modele de comportament copiilor. SAR a justificat că această soluție ar putea să le transmită copiilor un set de valori, mai ales în condițiile în care orele de religie, care au acest scop declarat, au eșuat.

Cristian Hatu, coordonatorul programului, pune eșecul religiei pe seama diferențelor mari dintre specificul prezentului și viziunea bisericii. „BOR ignoră lumea în care se mișcă și nu înțelege lucurile care merg prost”, spune el. „BOR putea fi un actor-cheie care putea schimba ceva, dar nu are nimic de spus. Vorbește o altă limbă.” Cei care pierd sunt copiii, cărora li se oferă un simulacru de educație morală, care nu-i pregătește pentru lumea care se schimbă în jurul lor. „Copiii de azi trăiesc într-o lume globală”, spune Smaranda Enache. „Vor călători și vor lucra în alte țări, pe alte continente. E bine ca școala să îi învețe să recunoască pluralismul și diversitatea lumii.”

Dacă școala ar reuși să facă asta, orele de religie nu ar mai părea încă o risipă a unui sistem educațional care eșuează în ultimii ani în toate aspectele relevante. •

Documentarea acestui articol a fost susținută printr-o finanțare din partea Fundației Dinu Patriciu.
__________________________________

* Vrei să ne sprijini să mai facem astfel de texte? Îți lipsește DoR #7.2 din colecție? Cumpără-l din shop.

18 comentarii

  • Petreanu ·

    Excelent material, felicitări!

  • ViktoriaF ·

    Vă mulţumesc pentru articol!

    O prezentare a problemie din mai multe unghiuri… mai rar în jurnalismul de azi.

  • Vasi ·

    Un text foarte bine argumentat. Felicitari Georgianei!

  • Magda S. ·

    Frumos scris, foarte bine documentat. Felicitari Georgianei si DoR! Cat despre subiect…este demoralizant. In nici un caz nu mi-as fi inchipuit in „89 ca indoctrinarea comunista va fi inlocuita de cea crestin fundamentalista.

  • Clarisa ·

    Excelent! Am trecut și eu prin absurdul orelor de religie și mă bucur că situațiile nefericite sunt arătate cu degetul și, poate, schimbate.

  • Gabriel Andreescu ·

    Felicitari! Succes in toate! O singura observatie: religia nu este (si nu poate fi in aceasta formula confesionala, conform cerintelor europene) obligatorie. Ramine facultativa, doar ca procedurile o transforma in ceva practic obligatorie.

  • Angelo ·

    Un articol obiectiv si foarte bine realizat. Felicitari autorilor.

  • George Iancu ·

    Excelent aricol!

  • Marian ·

    Constiutia din 2003, prin:
    Art.29,
    alineatul (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
    alineatul(6): Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
    Ei, in baza acestora elevul poate „evita” religia ca obiect de studiu la orice nivel de invatamint!

  • Angela Anastasia ·

    România a fost mereu o ţară ortodoxă. E adevărat, o ortodoxă mai laşă, spre deosebire de Grecia, care îşi afirmă ortodoxia în buletin. Dar oricum, ortodoxă.

    E adevărat, comunismul a câştigat multe bătălii în România, chiar dacă a pierdut războiul. Iar ateii de azi sunt câştigul regimului. Prea mulţi ani a fost pusă sub opresiune ortodoxia noastră seculară şi iată rezultatul: pornografie pe toate canalele de televiziune, violenţă la absolut toate ştirile şi în 90% din filme, orgolii, ură, mânie şi stres la nivel naţional. Occidentalii au fost de mult absorbiţi în acest – să-i spunem chiar – „iad”. Pe noi ne-a împiedicat istoria, dar şi când am scăpat de sub jugul roşu, în loc să ne întoarcem la valorile pierdute, le-am risipit şi călcat în picioare.

    Apoi toleranţa e un subiect vast, care merită discutat într-un întreg articol. Ai toleranţă pentru cei diferiţi, da. Însă nu pentru cei diferiţi care răstoarnă şi distrug valorile elementare, transmise de veacuri. De ce am fi toleranţi pentru criminalii în serie ori pentru violatorii de copii?? Înţeleg să arăţi toleranţă unui criminal dacă îşi asumă vina şi se căieşte sincer, dacă realizează dimensiunea greşelii şi-şi ispăşeşte pedeapsa. De ce, însă, să tolerezi un criminal în serie, care repetă fapta fără niciun fel de regret?? Nu zic să-l omorâm, ci doar să nu-l îmbăţisăm. „Intoleranţa” de care acuzaţi BOR e simpla şi veşnica intoleranţă a omului faţă de rău, într-adevăr, uneori dusă un pic prea departe de indivizi. Totuşi nu cred că e un mare bine să-ţi înveţi copilul că e normal să aibă atracţii pentru acelaşi sex, căci nu e nici normal, nici sănătos. Dacă ar fi normal, toţi am fi bisexuali, atât la nivel psihic, cât mai ales la nivel fizic.

    Am avut răbdare să citesc articolul până la final şi recunosc că e valoros ca opera publicistică (e bine structurat, aduce argumente din toate taberele, limbajul şi stilul se pliază pe discuţie, având şi o valoroasă discretă notă personală). Mai admit că şi programa şcolară a acestei discipline este uneori mult prea încărcată şi că s-ar putea învăţa Crezul şi prin repetiţie, la mai multe ore, nu memorându-l ca pe o poezie de pe o zi pe alta, asta ţinând, totuşi, de predarea individuală a profesorului. De română şi zecile de poezii învăţate pe de rost n-am văzut să comenteze cineva încă, şi alea chiar n-au rost, ca nu te opreşte nimeni pe stradă să te pună sa reciţi Luceafărul.

    Însă în final, articolul nu face altceva decât să instige la călcarea în picioare în continuare a identităţii naţionale, distrugere promovată oricum excesiv de celelalte mijloace de comunicare „moderne”.

    Iar dacă nu vă era clar, Europa nu-i o ţară, ci o imixtiune de ţări diferite. A fi european nu înseamnă a fi mai ca occidentalii decât orientalii. Înseamnă, cred eu, a fi tu însuţi într-un grup mai mare.

    Sunt curioasă dacă va apărea şi comentariul meu sau primesc aprobări doar cele pozitive…

    Doamne ajută!!

    • andrei ·

      Anastasia, niciunde in articol nu se vorbeste despre toleranta fata de fapte ilegale, dar tu le inventezi ca sa creezi un punct fals de vedere pe care apoi sa-l ataci si sa ai un fals sentiment de contrazicere cu articolul, ca sa poti sta linistita ca ai avut un raspuns la tot ce s-a discutat, si ca in final tu ai avut dreptate.

      Romania nu a fost „mereu” o tara ortodoxa, iar daca ai avea capacitatea sa intelegi ai vedea ca religia s-a impus mereu cu forta.

      Daca te-ar interesa in vreun fel dialogul, ai vorbi punctual despre lucrurile care sunt aduse in discutie, despre cum sunt predate orele de religie, in loc sa te auto proclami superioara moral cu zero puncte de vedere. Dar n-ai nici un interes in dialog, ai intervenit doar ca sa te declari scarbita de ceva.

      Daca ai avea mai multa minte, te-ai intreba care e diferenta dintre intoleranta ta fata de homosexualitate si intoleranta arabilor fata de femeile care merg la scoala. Iti zic eu, nu e nici una, ambele religii indoctrineaza oamenii dupa niste idei inventate acum mii de ani pentru controlul oamenilor ce nu gandesc dincolo de ziua de maine si au nevoie de povesti frumoase ca sa diferentieze intre bine si rau. Bineinteles, citite din carti poleite cu aur, de un om cu sutana din aur, intr-o cladire plina cu aur. Dar tu nu vezi nimic in neregula cu asta, solutia ta senina e sa citim crezul in mai multe ore nu doar una, pentru ca asta ai inteles tu din tot articolul.

      Din pacate pentru tine nu vei intelege niciodata mai mult pentru ca toata viata ai fost indoctrinata, si mintea ta pur si simplu se blocheaza cand da de ceva ce nu corespunde cu ideile preconcepute ce ti-au fost indesate cu forta repetitiei (pe parcursul a mai multe ore de religie, nu doar una, doar nu suntem animale). Reactia ta este sa ocolesti toate argumentele astea si sa te refugiezi in adevarul moral si civic absolut.

      Pacat pentru Romania ca aveti drept de vot. Si pacat ca avem guvernanti fara coloana vertebrala de a lua masuri impotriva acestor abuzuri ale bisericii si amestecuri in institutia de invatamant.

    • Andrei Panait ·

      Angela Anastasia, bineînțeles că nu v-ați putut abține să nu amintiți Occidentul (catolic și protestant în majoritate) ”decăzut”. Dacă nici pe catolici și protestanți, care sunt – vă place sau nu – creștini și nu trebuie să vă ceară voie dumneavoastră să fie și să se manifeste, nu-i tolerați și îi asemănați cu criminali însetați de sânge sau cu violatori de copii, atunci ce să mai vorbim de musulmani sau chiar atei?

      Pe mine nu ma interesează ce cred alții, le respect credința sau lipsa ei și nu încerc să-i oblig să vadă lucrurile în felul meu. De ce nu încercați să faceți la fel? Nu vă dați seama că faci un deserviciu Ortodoxiei prin asemenea poziții pe care le adoptați? Nu vă dați seama că îi îndepărtați pe cei nehotărâți și îi învrăjbiți pe cei care, pur și simplu, nu cred? Asta vă învață Ortodoxia?

    • Mara ·

      Stimata Doamana, imixtiune inseamna ceva (conform DEX-ului = „amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia / ingerință, intervenție”, iar ceea ce probabil ati vrut Dvs. sa spuneti inseamna cu totul altceva, si anume amestec in sensul de: „reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură”. Inainte de a va declara dezgustul pentru ceva, e de preferat sa va asigurati intr-o cat mai mare masura de superioritatea (dpv al eticii, obiectivitatii, corectitudinii, etc.) Dvs. si a ideilor pe care doriti sa le impuneti, parerea mea, daca doriti sa fiti luata in serios.

  • daniela S ·

    Draga Anastasia, comentariul tau ‘extins’ e profund amuzant la prima lectura. Din pacate, cum exprima o mentalitate romaneasca din ce in ce mai pregnanta, devine brusc amar. Daca trecem peste incoerentele si aberatille pe care le produci cu mult entuziasm religios, ce ramane este un puternic spirit bigot din evul mediu si nimic mai mult. Rusine noua, oamenilor din secolul 21 care am indraznit sa speram intr-o evolutie a mentalitatilor. Ai dreptate, trebuie toti sa ne intoarcem la valori vechi apuse, in care toleranta este conditionata.
    In primul rand faci un mare amalgam intre lege si religie, intre identitate si spiritualitate, intre educatie si ce e inascut. Dar doamne ajuta, cum spui, sa ajute, ca in viitor sa dispara acest adevar unic pe care il proclamati voi cu atata fervoare, cu ochelari de cal, limitandu-va doar la 2000 de ani de ‘umanitate. Dar noroc cu ortodoxia. Istoria nu mai conteaza. Doamne ajuta sa ne debarasam de religii.

    • Andrei Panait ·

      Daniela S

      Asa cum i-am raspuns Anastasiei mai sus, va scriu si dumneavoastra. Debarasati-va dumneavoastra de religii si lasati-ne pe noi sa credem ce vrem. Spuneti ca vreti toleranță, dar pe noi, cei care credem, nu ne tolerați. De ce?

  • Adrian Mihaltianu ·

    Exceptional articol! L-am citit, mi s-a ridicat tensiunea, apoi am incercat sa ma calmez, caci doar stiam deja aceste lucruri. Atata doar ca, atunci cand cineva are curajul sa ridice covorul si sa arate fosgaiala de gandaci, reactia e vehementa.

    Trist nu e doar ca se invata religia in scoli, ci mai ales ca se preda asa cum bine se descrie in articol. Se produc generatii intregi de analfabeti care n-au incredere in stiinta dar au incredere intr-un Dumnezeu care ii fereste sa nu-i calce masina daca isi fac cruce.

    Caci din pacate cam la asta se rezuma sentimentul religios al romanului de azi. Si e pacat, mare pacat, caci atat Ortodoxia cat si stiinta au mult, mult mai multe de oferit decat aceasta versiune corupta si mizerabila care se inoculeaza in capetele copiilor romani.

    Cand ma gandesc ca asa se pregatesc generatiile de maine… ma ingrozesc.

  • Corneliu ·

    Am fost socat sa citesc ca profesoara de religie de care se vorbeste in articol e multumita ca nu se mai preda teoria evolutiei in scoli. Cred ca aici e marea problema, ca religia e predata de fundamentalisti, din cei care sunt foarte exigenti cu micile lipsuri ale unei teorii stiintifice (ca cea a evolutiei speciilor), insa imbratiseaza entuziasmati texte-relicva ramase dintr-o era a ignorantei. Textele biblice despre geneza sunt doar niste povesti frumoase care au fost candva utile, insa astazi, interpretate textual, sunt ridicole. Aceasta incapatanare de a interpreta textual Biblia este unul din motivele pentru care biserica isi pierde din influenta.

  • Elena ·

    Foarte interesant articol si comentariile pe masura. In primul rand ma marturisesc a fi crestin-ortodoxa. Un singur lucru as vrea sa spun, crestinismul nu s-a raspandit niciodata prin ore de religie in scoli, chiar daca se va lupta ca sa nu se mai faca religia in institutiile de invatamant public deloc si se va reusi, intuitia si experienta imi spun ca efectul va fi invers.Si ma refer la toate religiile si confesiunile. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. Eu am avut nevoie de El de mica si ce am trait alaturi de El este mai mult decat orice altceva pe acest pamant.Pentru ca dupa legile mecanicitatii acestei lumi,nu mai eram sau nu mai eram asa cum sunt acum. In crestinism credinciosul dezvolta o relatie personala cu Dumnezeu si poate experimenta trairi in care existenta lui Dumnezeu ii este absolut clara, nemairamanandu-i alta alternativa decat sa o marturiseasca. Am terminat si eu Facultatea de Teologie Ortodoxa la Iasi si ar fi trebuit sa predau si Religia pe langa Lb.Franceza daca as fi ramas in tara. Acum de foarte putin timp predau religia crestin-ortodoxa la un grup de copii romani ce frecventeaza, in mod benevol, scoala parohiala dintr-o parohie din Spania. E foarte frumos,nu facem nici un rau si nici nu-i analfabetizam, eu spun ca dimpotriva… Oricine are dreptul la toata educatia, mai ales cea confesionala, ca sa poata decide singur cand va fi matur ce va crede,cum va crede… A nu fi de-acord cu religia in scoli inseamna a avea aceeasi pozitie pe care o aveau, sa zicem, inchizitorii medievali fata de stiinta,numai ca pe dos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[Pelicam] Acasă lângă Cernobîl

Documentarul „Bunicuțele din Cernobîl” a câștigat premiul Black Sea Docs duminică, la Pelicam. Regizoarea Holly…

Artă pentru dreptate

Cum și-a găsit Mădălina Brândușe spațiul perfect pentru a-și manifesta instinctele de nesupunere.

Bucureșteanul: Domnul administrator

10 martie a fost o zi importantă pentru Nicu Ioniță și asociația de proprietari unde e administrator. Ziua pe…