Lento, pero avanzo

De la paralizia alibiurilor, la libertatea de a fi responsabil.

Sunt în Mexic, mai precis în statul Chiapas, infestat cu teritorii zapatiste, comunități care anunță pe pancarte puse la marginea drumului că „aici poporul vorbește și guvernul ascultă”. Sunt populații de indigeni care s-au săturat de corupție, s-au răsculat, s-au retras în munți și trăiesc într-o continuă stare de asediu acest vis proto-comunist în care corporațiile, guvernul, armata și instituțiile de represiune au fost șterse de pe fața pământului, unde comunitatea decide atenian cum să își gospodărească existența. Simbolul luptei lor începute în anii ’90 este melcul. Melcul are un batic ridicat peste gură, ca orice revoluționar zapatist. Deasupra lui scrie: lento, pero avanzo. Încet, dar înainte. Şi Fecioara din Guadalupe, cea mai venerată sfântă în Mexic, are gura acoperită cu batic. Religia sincretică din Chiapas permite Fecioarei și sfinților să îmbrățișeze cauze lumești.

Citesc Age of Nothing în care Peter Watson explică ce s-a întâmplat cu lumea după ce Nietzche a anunțat decesul lui Dumnezeu. La pagina 323 descrie „filozofia acțiunii” preferată de Malraux și Saint-Exupéry. Viața noastră se redefinește oră de oră prin acțiunile noastre, spun cei doi. Renunțând la conceptul tradițional de datorie față de lucruri impuse de alții, ne recâștigăm libertatea de a alege responsabilitatea pentru lucrurile de care ne pasă. În România, la 10.664 kilometri distanță, două televiziuni de știri mint că protestatarii ieșiți în Piața Victoriei sunt agresivi, plătiți de Soros, pe cale să dea o lovitură de stat. Cele două televiziuni dezinformează de ani de zile, au fost amendate de câteva ori, nimic prea grav, instituțiile statului nu suflă, au fost anihilate și uite așa milioane de oameni trăiesc cu impresia că drogații, oamenii lui Rațiu, pardon, Soros, violează sălbatic democrația. Cum le poți opri de la 10.664 de kilometri?

Habar n-am. Un apel nu este tocmai ceea ce se cheamă o stâncă în calea unei coloane de blindate. Dar de aici asta e tot ce se poate face. Acțiunile sunt ceea ce îți definesc viața. Sartre a spus așa: „Toate alibiurile omului sunt de neacceptat; zeii nu sunt responsabili pentru situația lui; nici păcatul originar; nici moștenirea ereditară și nici mediul înconjurător; nici rasa, casta, tatăl sau mama; nici educația proastă, nici guvernanta și nici profesorii; nici măcar impulsurile primare sau o dispoziție interioară, un complex sau o traumă din copilărie. Omul este liber”.

Oamenii liberi au răspuns la apel și au înțeles că trebuie să își asume responsabilitatea pentru viața lor. Că trebuie să iasă din paralizia alibiurilor oferite de istorie, geopolitică, fișa postului sau proiecția de profit pe 2017. Că dacă sunt în piață și sunt făcuți trădători, manipulați, suboameni, turbați, de către jurnaliștii celor două televiziuni, nu pot să meargă senini a doua zi la serviciu și să direcționeze bugete de zeci și sute de mii de euro unor entități care otrăvesc cu minciuni spațiul public. Eu sper că, după un somn de 27 de ani, România a înțeles să nu se mai culce la loc măcar alți 27. Sper să își suflece mânecile și să măture bătătura. Nu-i grabă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Scarlett

Sorin Trâncă povestește despre cea care i-a scăpat.

Ce răspunzi?

Dacă oamenii din jur nu înțeleg de ce protestezi și spun că ești manipulat, iată ce le poți răspunde.

Intimități câștigate

Ce am aflat despre mine văzând filme despre trup și suflet la Arad.