Libertate și furie în Teleorman

Să faci jurnalism de opoziție în inima fiefului PSD vine la pachet cu obstacole. Dar asta nu le sperie pe Carmen Dumitrescu și pe Monica Vasilescu.

Cu bagabonții te lupți ca cu bagabonții, iar cu samuraii te lupți ca cu samuraii. Cam așa sună filosofia de muncă a lui Carmen Dumitrescu, co-fondatoarea ziarului Liber în Teleorman. Din 2014, ea și colega ei, Monica Vasilescu, se luptă cu mai marii infamului județ pentru a le arăta oamenilor cum au profitat de resursele Teleormanului Liviu Dragnea și apropiații lui, ce hram poartă liderii locali și de ce e preferabil să-i înjuri din condei în loc „să faci ca ei și să furi”, cum spune Carmen.

Scopul lor inițial era simplu: să scrie liber, fără ordine de la „partidul unic”, cum au botezat PSD-ul. Acum, miza e mult mai mare. Am petrecut o săptămână cu Carmen în Alexandria, în vreme ce Monica era plecată din țară, ca să înțeleg ce satisfacții le aduce mica lor insulă de opoziție din inima fiefului PSD, care-i scopul final și cum folosesc libertatea de exprimare într-o lume atât de polarizată.

Începem într-o luni dimineață, pe o caniculă de august care înmoaie asfaltul și genunchii, la terasa La Nae, biroul neoficial al lui Carmen. Acolo își începe de multe ori diminețile femeia de 32 de ani, la o masă din lemn sub o umbrelă pe care e lipit un sticker cu zâmbetul lui Liviu Dragnea tăiat de semnul interzis. Comandă mereu același lucru – Pepsi și o cafea cu lapte. Lângă ea, stă însuși Nae, Nicușor Lină pe numele din buletin, amicul ei de șase ani și fan încă de pe vremea când exista ziarul tipărit.

Li se alătură un prieten și încep poveștile de zi cu zi: ce-au mai făcut Dragnea și ai lui, cine a mai fost condamnat, ce povești mai inventează cunoscuți de-ai lor despre cum l-au întâlnit pe liderul PSD și i-au zis vreo două. „La cum îl știu eu pe Dragnea, dacă chiar îi spunea lucrurile alea, îl lua la bătaie”, respinge Carmen zvonurile, pitită după laptopul turcoaz. Mai aruncă un ochi pe ecran și află de încă cineva cunoscut: fosta șefă a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Teleorman, o apropiată a partidului, tocmai fusese condamnată la doi ani cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene și obligată să facă 80 de zile muncă în folosul comunității.

„Asta-i tare, o dau la Europa FM”, spune Carmen ca pentru ea. În câteva secunde se încordează și-i piere zâmbetul de pe buze. „Unde crezi că prestează muncă în folosul comunității? La Primăria Alexandria.” Adică la prietenii ei din PSD.

În Teleorman, totul e relativ, uneori chiar și o pedeapsă definitivă.

De asta, ea și Monica, care are 31 de ani, s-au apucat de Liber în Teleorman. Au vrut să le arate localnicilor că nimic nu se schimbă cât timp puterea e concentrată în mâinile unor oameni iresponsabili și corupți. De-a lungul timpului, au scris cu patos despre mai marii județului („Paznicul ajuns prefect de Teleorman”), despre abuzurile din instituții publice („Incompetenții de la DGASPC Teleorman țin zeci de copii și bătrâni pe conserve”), dar și despre presupusele infidelități conjugale ale ministrului de Interne Carmen Dan („Daniela”, mă corectează Carmen, care o cunoaște de când își folosea celălalt prenume și era subprefect, apoi prefect) și distrugerea valorilor culturale („Teleormanul, județul fără librării, teatre, case memoriale și evenimente culturale”).

Felul în care scriu nu lasă loc nici de dubii în privința a ceea ce cred, nici de „Bună ziua!” cu mulți dintre cei vizați. De exemplu, au scris de mai multe ori despre fina primarului din Alexandria, Cristina Teodorescu, care le-a și dat în judecată la începutul anului, după ce au susținut că „mănâncă” din bani publici și că „e așa de sensibilă la stomac, încât îi trebuie normă de hrană”. Teodorescu s-a considerat defăimată, dar și luată la mișto pentru greutatea ei. După seria de materiale din ziar și fluviul de comentarii în social media stârnit de subiect, Teodorescu a făcut reclamație împotriva mai multor persoane la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce a fost numită inclusiv „balena comunitară”. Carmen și Monica n-au lăsat evenimentul să treacă pe lângă ele: „Nu-i e suficient că și-a făcut de râs familia și nașul, ea crede că limita către absurd poate fi împinsă mai tare”. Procesele nu le intimidează, spun ele, nici nu le-au schimbat tonul în scris. „Furtul e mai rușinos decât injuria”, au scris în ziar la începutul procesului, care e încă în derulare.

Ținta lor principală rămâne, însă, liderul PSD Liviu Dragnea, care a devenit sinonim cu județul care l-a creat. „Realitatea tragică în care ne mișcăm ne dă o singură lecție, pe care noi nu vrem s-o citim în cheie corectă: libertatea e a celui care și-o permite. (…) Din păcate, liber prin Teleorman umblă numai Dragnea”, scria Carmen în iulie. Uneori, i se adresează și direct baronului pe care odată, pe vremea când era președintele Consiliului Județean Teleorman, l-a crezut cel mai răsărit dintre politicienii locului, pentru că părea inteligent, ferm și dispus să se țină de cuvânt: „Poate n-o să faci pușcărie niciodată. (…) Dar chiar și așa, cariera ta politică e la sfârșit și dacă mai ai ambiții, ar fi mai bine pentru tine să le uiți” sau „De ce te ștergi tu, Liviu Dragnea, pe picioare cu județul care te-a făcut om mare? Ori crezi că toate astea nu se vor plăti într-o zi?”.

Carmen Dumitrescu, co-fondatoarea Liber în Teleorman, la biroul ei neoficial și sediul informal al opoziției din Alexandria, terasa La Nae, de unde scrie aprig despre politicieni ca șeful PSD, Liviu Dragnea, al cărui zâmbet tăiat de un semn interzis stă lipit pe laptop.

Carmen a fost printre primii jurnaliști din țară care au documentat scandalul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În acel dosar, Dragnea este acuzat că, pe vremea când era președintele Consiliului Județean, a aranjat ca la Protecția Socială să fie angajate două membre PSD care nu au trecut niciodată pe la acel loc de muncă. El a fost condamnat în iunie la trei ani și jumătate de închisoare (sentința nu e definitivă). Încă din 2014, Carmen scria și despre alte persoane angajate fictiv, nu doar la DGASPC, ci și la Primăria Roșiorii de Vede sau la Consiliul Județean, pe care procurorii nu le-au cercetat, și explica de ce ar trebui vizate. Una dintre marile ei satisfacții e că liderul PSD a primit condamnare, pentru că simte că a contribuit și ea. „Aș mai face încă o dată ce-am făcut. Cred că așa se simte un om al legii.”

În ciuda valențelor justițiare, Liber în Teleorman naște uneori semne de întrebare în legătură cu sursele pe care le citează. În unele materiale sunt citate surse anonime, altele sunt scrise după o conversație cu o singură persoană sau dintr-un status de Facebook. Carmen și Monica spun că, din cauza relației tensionate cu autoritățile locale și PSD, oamenii evită să vorbească on the record cu ele, mai ales că unii sunt din ograda partidului unic. E complicat să le ceri oamenilor să te creadă pe cuvânt, însă mulți le cred.

Când nu critică politicieni sau afaceriști, Monica și Carmen schimbă registrul și scriu despre copiii excepționali ai județului („Maria Magdalena Șerban se numără printre ei. Ea este o domnișoară cu un chip angelic, dar îndeajuns de ambițioasă pentru a reuși, până la vârsta de 17 ani, să cunoască succesul la un nivel mare”), eroii ignorați („Simion Gârlea (…) este supraviețuitorul unor întâmplări de o duritate extremă, a înfruntat tancuri, arme, frig și foamete”) și „rezistența online din Teleorman” („simplul fapt că altcineva ia inițiativa de a spune lucrurilor pe nume contează enorm”).

Rețeta a prins. Ziarul avea 12 pagini color, publicitate, se distribuia în tot județul și costa 1 leu. Se întrețineau din asta. Erau inclusiv oameni apropiați partidului care își făcuseră abonament la ele, ca primarii din diferite comune sau chiar actualul premier Viorica Dăncilă, pe atunci președintele organizației de femei a PSD și europarlamentar. „Eu am avut numai experiențe bune cu ea, că am văzut-o așa cum era, n-am avut așteptări niciodată”, spune Carmen. „E un om bun și de treabă”. Ei și Monicăi le oferea bomboane belgiene de ciocolată când mergeau pe la ea să reînnoiască abonamentul. „Pentru mine n-a fost o miză niciodată, nu mi s-a părut că merită efortul să dai în ea.”

Perioada bună pentru Liber în Teleorman n-a durat însă decât vreo doi ani.

 

După ce Carmen trimite știrea despre condamnarea șefei AJPIS la Europa FM, o doamnă cu păr castaniu intră pe terasă și vine țintit la Nae. „Am venit să semnez”, spune mândră.

Nae scoate listele dintr-un dosar și o invită să ia loc. Are 50 de ani, e folkist de mai bine de jumătate din viață și patron de cârciumă cu experiență, dar de prin 2016 miza s-a schimbat și pentru el. A intrat în politică înaintea alegerilor parlamentare din 2016, pentru că nimeni altcineva nu făcea opoziție în patria lui Dragnea. Dacă ar fi după el, ar zdrăngăni în continuare chitara pe care a studiat-o la Școala de Arte din Alexandria, dar acum e liderul USR Teleorman, o organizație cu 24 de membri oficiali și încă vreo 40 care așteaptă confirmarea adeziunii. Îi cere doamnei cu păr castaniu buletinul și scrie tacticos în lista pentru campania Fără Penali în funcții publice. Ea îl întreabă dacă poate să semneze și pentru fiul ei, care nu a putut veni. Nae o fixează cu privirea.

„Păi ce facem, facem ca ei?”

„Nuuuu. Nu facem ca ei, niciodată nu facem ca ei!”

„Ei” sunt „caracatița”, cum le spun Carmen, Monica și Nae. „Toate resursele sunt într-o singură mână sau mâna unui grup, iar grupul e mic, e o caracatiță mititică”, îmi explică Carmen. „Ideea e că toți sunt forțați să întindă mâna acolo.”

Ce îi sperie pe ea și pe Nae este cum s-a transportat microcosmosul puterii din Teleorman în macrocosmosul țării: Carmen Dan e ministru de Interne, Viorica Dăncilă e premier, iar noul șef al Jandarmeriei Române este Cătălin Sindile, tot din județ. Peste toți tronează Liviu Dragnea, al treilea om în stat, care a fost prefect de Teleorman din 1996, președinte al Consiliului Județean timp de 12 ani din 2000, timp în care a devenit secretar general al PSD și, mai târziu, președintele partidului. Una dintre misiunile Liber în Teleorman e să educe lumea cu privire la consecințele acestei migrări la centru a apropiaților lui Dragnea. Carmen scrie adesea despre „Experimentul Teleorman” sau „Sindromul Teleorman”, care „se diferențiază de Experimentul Pitești printr-o unică nuanță: instrumentul de teroare. Teleormănenii nu sunt bătuți sau uciși. Dar sunt învățați cu frica”. Iar cu Dragnea și ai lui la putere, țara pare captivă. „Am o singură întrebare pe care mi-o pun”, îmi spune Nae, „că bănuiesc că în PSD sunt oameni inteligenți. Nu știu de ce se complac în situația asta și acceptă un om aproape dictator”.

Carmen insistă că nu are o obsesie pentru Dragnea, ci îl vizează pentru că e reprezentantul puterii în momentul de față. Atunci când guvernul Grindeanu a emis OUG 13 de dezincriminare a abuzului în serviciu sub un anumit prag, Carmen și Monica au decis că misiunea lor e și să contribuie la căderea liderului PSD.

„E bine să găsești exponentul clicii și să încerci să tai capul caracatiței”, spune Carmen.

 

Trebuie să-i cânți până pleacă”, îi spune Carmen brusc lui Nae, în aceeași luni dimineață, apucându-l de braț și făcându-i semn spre mine. El o privește sceptic. „Nu știi, nu l-ai auzit cântând, dar noi îl numim «efectul Nae»”, îmi explică trecându-și degetele pe pielea bronzată a mâinilor. „Uite așa ți se face pielea.”

Dar nu-l poate lăsa doar complimentat; se știu de prea mult timp. „Bine, nu muncește, pierde vremea cu lăbăreala”, glumește Carmen, iar Nae dă disprețuitor din cap. Calm, zâmbitor, îmi spune: „Am învățat să ignor replicile astea”. Dar nu se dă în lături de la tachinat. Ține să precizeze că el este cel frumos din gașcă, iar Carmen este „rățușca cea urâtă”, care n-ar fi ajuns nicăieri fără el.

Mai târziu, când nu ne aude Carmen, Nae îmi spune că o consideră sora lui. „Fetele cu suflet de copil în corp de adult”, le caracterizează pe ea și pe Monica. Le-a încurajat când le-a venit ideea ziarului, pentru că i se părea important să construiască ceva pe cont propriu.

„Lăutarule!”, îl strigă Carmen în timp ce se îndreaptă spre baie. „Pseudo-scriitoareo!”, o apostrofează Nae.

 

În februarie 2017, Monica era plecată la Londra, unde o vizitează des pe sora ei. Carmen era în Alexandria. Cu puțin timp înainte postase pe Facebook un bilanț al lucrurilor de care a fost mândră în 2016: a scris trei reportaje șmechere, a sărbătorit doi ani de când scria liber în Teleorman („și numărătoarea continuă în ciuda triștilor care n-au loc de noi”), a publicat a treia carte, pe care a scris-o într-o lună, a adoptat o pisică amărâtă și a iubit cel mai frumos din viața ei. „În 2017 vom fi fericiți!”

Când a văzut știrea despre OUG 13, a apucat-o disperarea. „Am văzut că se adună oamenii în București și am riscat.” A scris pe contul ei de Facebook că ar trebui să se întâlnească lumea la Casa de Cultură din Alexandria, peste drum de toate instituțiile puterii locale, pentru că i se părea că în județ nimeni altcineva n-o să adune oamenii. „N-aveam mare lucru de pierdut”, se gândea pe atunci. În prima seară s-au adunat vreo 20 de oameni, a doua zi au fost 100, iar la apogeu au fost peste 200. Erau tineri care au încercat mutarea la București și s-au întors în județ, unde i-a lovit lipsa de oportunități; pensionari cu simț civic; reprezentanți ai opoziției dornici să devină o alternativă credibilă la PSD. Au și apărut la televiziunile centrale ca rezistența eroică din Alexandria, în vreme ce presa locală i-a luat la mișto că sunt câțiva fraieri care stau în frig, huiduiți de la balcoane.

„Într-una din seri, am făcut un gest simbolic”, își amintește Carmen. „Am mers la conacul lui Dragnea și am strigat «ieși afară, javră ordinară»”. Da, e vorba de conacul desfășurat pe două străzi din Alexandria, cu teren de tenis, casă de oaspeți și piscină imensă. Când protestatarii au mărșăluit acolo, a fost culmea tupeului în ochii politicienilor locali. „Până la un punct m-au lăsat în pace, dar aia a fost prea mult și s-a știut că eu le-am dat ideea.”

A doua zi au început să sune telefoanele, își amintesc Monica și Carmen. Rând pe rând, afacerile apropiate partidului au reziliat contractele de publicitate sau abonamentele la ziar. „Cred că am rămas cu trei contracte”, spune Carmen. „Ziceau doar: nu mă mai sunați, nu vreau să am nicio legătură cu voi”, povestește și Monica. Situația a ajuns disperată, pentru că nu-și puteau plăti tiparul și furnizorii.

O perioadă au scos ziarul de două ori pe lună, apoi lunar, apoi ocazional. Apoi au renunțat de tot la varianta tipărită și s-au mutat online. În jumătate de an, au ajuns să facă voluntariat la ziar și trăiau din banii familiilor. N-au vrut să renunțe, mai ales că asta le-ar fi dat satisfacție politicienilor despre care scriau. Chit că rămâneau online și pierdeau o mare parte din publicul rural, fără acces la internet.

Dar s-a întâmplat ceva interesant.

„Am scris pe Facebook că ăia 50 de protestatari din Alexandria sunt eroi. Mi se pare tare că Teleorman are 50 de eroi.” Acea postare s-a distribuit mai mult decât de obicei și a adunat vreo 200 de like-uri, multe de la oameni din afara județului, în contextul în care postările ei adunau de patru-cinci ori mai puține reacții. „A fost o creștere a expunerii și mi-am dat seama că din momentul ăla am o responsabilitate, inclusiv față de ăia 50 de oameni.”

Știu și ele că nu sunt jurnaliste obiective. Într-o lume normală, asta ar fi, spune Carmen. Dar lumea nu li s-a mai părut un loc normal de la un punct încolo. „A fost un sentiment care a învins principiul ăsta al meu, că nu ar trebui ca un jurnalist să se implice”, spune Carmen. „Dar care ar fi fost alternativa?” Dacă ar fi respectat deontologia profesională, Carmen crede că nu ar fi existat proteste în Alexandria – nici în social media, nici la televizor. S-a supărat când oamenii au tras-o la răspundere pentru activismul ei. „Se tot trezesc unii (…) să îmi explice mie că jurnalistul nu trebuie să fie de partea protestatarilor”, a scris în februarie 2017 pe Facebook. „Dar acum e o situație mai specială, în care jurnalistul trebuie să decidă dacă e de partea corupților sau de partea celor pe care îi vor pedepsiți.”

„Probabil nu este tocmai în regulă…”, spune și Monica despre implicarea lor. „Mi-am pus de multe ori întrebarea asta și cred că nu e în regulă să se revolte jurnalistul. Dar noi mergem la proteste întâi ca jurnaliști, și apoi ca oameni revoltați.”

OUG 13 a schimbat totul pentru ele: formatul în care lucrează, misiunea asumată, sursele (au pierdut dintre oamenii apropiați PSD și spun că nu au mai avut acces la evenimente), dar le-a adus noi oportunități. Într-un fel sau altul, evoluția Liber în Teleorman a rămas strâns legată de Dragnea și de PSD-ul local: ei le-au făcut să își dorească să scrie critic, ei le-au forțat să renunțe la print, ei le-au făcut să protesteze, iar faptul că au scris atâta despre ei nu a trecut neobservat.

„O să spun un lucru pe care n-aș vrea să-l spun: această vizibilitate i se datorează și lui Liviu Dragnea”, îmi spune Monica, iar Carmen aprobă. Ce înseamnă vizibilitatea asta? Deocamdată, 7.000 de fani pe pagina de Facebook a ziarului. Opiniile cititorilor nu sunt de neglijat și arată că cele două nu sunt citite atât pentru informații, cât pentru atitudine: „Mă bucur să găsesc în Teleorman oameni liberi, deștepți și deschiși la minte. Continuați, nu vă lăsați pesedizați! Curaj!!”, a scris Adriana din Arad. „De cel puțin 1.000 de ori FELICITĂRI!!! Când vorbim de dreptate, în lupta cu sistemul ăsta corupt, dominat de infractori, în județul ăsta, fără niciun viitor, de unde tinerii pleacă în număr din ce în ce mai mare, spunem Carmen Dumitrescu și Monica Vasilescu”, le-a transmis Daniel, de 29 de ani. Iar Călin, din Alexandria, le vede ca „două fete curajoase cât cincizeci de bărbați”.

În afară de Liber în Teleorman, Carmen și Monica au lansat și site-ul Liber în România la începutul anului, despre care spun că s-a născut din nevoia de a scrie informație corectă. E un mod de a exporta filosofia din spatele ziarului la nivelul întregii țări, însă această universalitate e greu de obținut când ai o țintă atât de specifică – pe site sunt și materiale despre oameni influenți în spațiul public (Vlad Voiculescu, Laura Codruța Kövesi, Alina Bica, Dan Șova), dar majoritatea rămâne despre Liviu Dragnea și Teleorman. La rubrica Politicieni sub microscop, din opt materiale publicate, patru sunt despre Dragnea, unul despre Viorica Dăncilă și altul despre Carmen Dan. Însă site-ul nu concurează pentru a deveni următorul standard în materie de presă. „Liber în România nu este un site de știri. Liber în România e o credință.”

Astăzi, Monica și Carmen adună sute de like-uri și share-uri la postările personale, iar site-ul le-a picat în august, când Moise Guran a dat share la o știre de-ale lor după protestele din Piața Victoriei. Expunerea le-a adus colaborări cu presa centrală (RISE Project, G4Media, Realitatea TV și Europa FM, printre alții), ceea ce le-a redat stabilitatea financiară și le întărește credibilitatea. Pe deasupra, în august, televiziunea germană ARD a publicat un reportaj video despre Liviu Dragnea și dosarele sale de corupție, în care au intervievat-o pe Carmen și au numit-o „unul dintre cei mai curajoși” din Teleorman.

Dar vizibilitatea vine la pachet cu obstacole.

Acasă, Carmen își petrece mare parte din timp într-un birou-dormitor cu pereți albi acoperiți de autocolante negre în formă de fluturi și colivii deschise. Lângă fereastra păzită de draperii închise la culoare e o canapea extensibilă acoperită de așternuturi în nuanțe de mov. Pe un perete are înrămată o imagine cu Golden Gate Bridge din San Francisco, locul unde și-ar dori să ajungă la finalul vieții.

Biblioteca plină cu cărți, în care găsești de la clasicii ruși (preferații ei, Tolstoi și Dostoievski), la Aventurile lui Sherlock Holmes, ediții în franceză din Kafka sau Colette, culese de prieteni prin anticariate din Franța, dar și colecțiile Adevărul și Cotidianul, domină alt perete. Într-un colț sunt câteva CD-uri cu muzică folk, printre care Victor Socaciu sau formația Arhaic, pentru care a și compus o melodie numită Cap și Pajură, o cronică a unei relații zbuciumate.

Încă din școala generală, în județul Neamț, Carmen publica poezii în reviste literare județene și naționale. „Scriam despre morminte și moarte și nimeni nu înțelegea de ce scriu chestiile astea, pentru că eram un copil fericit”, își amintește ea. Nici ea nu și-a explicat de ce. Vede scrisul ca pe o ușurare, pentru că e o persoană care se încarcă mult cu trăirile celorlalți. Tranziția către proză, ani mai târziu, a venit natural.

La începutul lui 2018, Carmen a publicat a patra ei carte, un roman scurt numit Purgatoriul Nebunilor, despre un baron local fără nume, magnetic, sigur pe sine și „puternic în fiecare fibră”. Ceea ce îl diferențiază de Liviu Dragnea este, efectiv, lipsa numelui. Baronul este văzut prin ochii Licuței, o femeie de serviciu ajunsă secretară de partid, apoi amanta lui ajunsă deputat într-un timp record. Prin romanul ăsta cu partide de sex proaste și caractere infecte, pe care le subliniază și supra-subliniază, Carmen documentează ascensiunea și căderea politicienilor lipsiți de substanță și își satisface nevoia unui final fericit: baronul este arestat.

De un cuier din casă are agățat un rucsac negru cu un sticker cu zâmbetul lui Dragnea, identic cu cel de la terasa lui Nae. Pe peretele opus, e înrămat un portret al ei, colorat sepia și cu ochii photoshopați astfel încât să pară inuman de deschiși la culoare, pe care i l-a făcut cadou Monica. Un pic mai încolo, agățată de o țeavă de calorifer, atârnă o mască Anonymous. My name is legion, for we are many, spune serioasă Carmen.

A ajuns în Alexandria în urmă cu 10 ani, după ce-a absolvit Comunicare la SNSPA și s-a mutat cu iubitul ei de atunci, un teleormănean care i-a devenit soț. Când a aflat de mutare, mama ei n-a mai vrut să vorbească cu ea o perioadă. Terminase facultatea șefă de promoție și avea oportunități în București, iar mama i-a spus că e un copil prea bun ca să se mute într-un oraș de care nu auzise nimeni. „Nici eu nu știam unde-i Alexandria pe hartă”, mărturisește Carmen. Însă un copil obișnuit să iasă în evidență nu a așteptat mult înainte să strălucească și în Alexandria.

La scurt timp după ce-a ajuns acolo, s-a dus la un chioșc de ziare și a întrebat vânzătoarea care e cel mai bun ziar din județ. Câteva minute mai târziu, intra în redacție și era angajată pe loc. Ziarul Teleormanul e o publicație pe care nu trebuie să o citești prea mult până să-ți dai seama că e apropiată de PSD. Publică știri seci și decente în limbaj, în contrast cu stilul inflamat al Liber în Teleorman, dar profund incomplete. De exemplu, în august au publicat un material despre numărul de contracte finanțate în județ prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), creația lui Dragnea pe vremea când era ministru al Dezvoltării Regionale, fără a pune cifrele în context. Nu au scris că Teleormanul are, întâmplător, alocarea cea mai mare din țară sau că studii independente, cum ar fi raportul anual Expert Forum, arată că alocarea banilor, mai ales în județul lui Dragnea, se face clientelar și că aceștia sunt un instrument de a păstra administrația locală dependentă și loială. Iar atunci când, tot în august, au scris despre scăderea ratei șomajului din Teleorman, au uitat să spună că aceasta e nu doar semnificativ mai mare decât media pe țară, ci și cea mai mare din țară în acest moment (8,75% versus media de 3,48%).

Carmen evită să spună ceva rău despre fostul loc de muncă, însă povestește că adaptarea a fost grea, și în Alexandria, și în presa locală. „Nu m-a suportat orașul de la bun început. Aveam program de plâns în fiecare zi după muncă, mi se păreau oamenii atât de răi.” Mi-a povestit că, în prima ei zi de muncă, un coleg mai în vârstă a intrat în birou și, când a văzut-o, i-a întrebat pe ceilalți: „Cine-i curva asta?”. „Doar pentru că eram blondă și tânără și aveam 24 de ani.” Poate atitudinea oamenilor a înrăit-o un pic, se gândește acum. Sau cel puțin a întărit-o. Dar pe cât a urât județul la început, pe atât îl iubește acum, mai ales de când scrie la Liber și a găsit oameni ca ea. „De fiecare dată când am vrut să plec, au venit la mine să-mi spună: «Te rog, rămâi, avem nevoie de tine» și e mișto să simți că youre needed.”.

Mama s-a împăcat cu alegerile ei, iar acum o susține. Ce o sperie sunt procesele. De când au lansat ziarul, Carmen și Monica au fost date în judecată de cel puțin cinci ori de aleșii județului și apropiații lor: fina primarului le-a cerut 30.000 de lei pentru calomnie (încă se judecă); directorul APIA Teleorman le-a cerut daune de 5 miliarde de lei pentru că i-ar fi insultat reputația scriind că e un dictator corupt și i-ar fi încălcat dreptul la viață privată implicându-i familia în articole (au câștigat două procese cu el); iar fosta directoare DGASPC Teleorman, condamnată în dosarul angajărilor fictive alături de Liviu Dragnea, le-a dat în judecată pentru că, în materialele lor, se refereau la ea ca fiind „Ceaușeasca” (au câștigat procesul). Carmen spune că astfel de inițiative n-o mai intimidează pentru că știe că n-au șanse în fața instanței.

Bunica lui Carmen, fostă polițistă din Bicaz, e altă poveste. Deși a fost mereu un exemplu pentru ea, e fan Dragnea, așa că uneori se mai ciocnesc. Când Carmen a fost la proteste, a întrebat-o de ce merge la „naziștii ăia drogați din București”. Iar când a fost condamnat Dragnea, a sunat-o – Carmen plângea de fericire, ea de tristețe. „Încerc să nu mă cert cu ea pe tema asta, deși îmi vine greu”, spune Carmen. E o situație complicată, cu atât mai mult cu cât, atunci când o întreb de unde vine spiritul ei justițiar, îmi spune că de la bunica ei, care a crescut-o în timp ce părinții munceau. I-a dat o educație bazată pe religie și valori ferme, dar a și încurajat-o să nu judece oamenii. „Cumva bunica e responsabilă de faptul că am principii și mi se pare important să-ți respecți principiile… până când nu mai poți.”

Pentru Monica, lucrurile sunt mai simple în familie. Născută și crescută în județ, a terminat facultatea tot la SNSPA și s-a întors în Alexandria când a văzut un anunț de angajare la un mic ziar local. Capitala i se păruse prea agitată. În următorii ani, a lucrat la ziare fără o prea mare libertate de mișcare, ca Presa sau Informația de Teleorman. Iar de când i-a venit ideea cu Liber în Teleorman, pe care i-a propus-o lui Carmen pe terasă la Nae, familia a sprijinit-o. Și mama ei a fost speriată la început, dar numai pentru că nu voia să i se întâmple ceva. Acum, ar vrea s-o însoțească la proteste în Piața Victoriei, pentru că nu-i mai suportă pe politicieni.

„Tot timpul se revoltă, mai ales când vede că PSD spune că mărește pensiile. Ea vede că i-a crescut pensia luna trecută cu 90 de lei, dar apa s-a scumpit cu 30 de lei, gunoiul cu 20 de lei, gazele cu 10 lei.”

 

Am fost curioasă să văd cum sunt privite Carmen și Monica de factorii de decizie din județ, de foștii colegi din presa locală. Dar Alexandria e un oraș suspicios și uneori agresiv.

Am mers cu Carmen pe teren să ceară informații pentru o investigație despre DGASPC pe care încă nu a publicat-o. La Parchet, purtătorul de cuvânt n-a vrut s-o primească, deși nu avea niciun motiv să refuze. Se întâmplă des, spune Carmen. La Consiliul Județean, a vorbit cu președintele, Dănuț Cristescu, dar nu a obținut altceva decât un pont despre cum urmașii scriitorului Zaharia Stancu, alt rezident de vază al județului, au vândut manuscrisele acestuia fără să le spună autorităților locale. (Câteva ore mai târziu, Carmen a publicat știrea pe site fără să intervieveze familia sau cumpărătorii.)

Mai târziu, m-am dus singură pe teren să aflu ce crede lumea despre ziar și fondatoare. La Teleormanul, am fost invitată într-un birou întunecat de Dan Scutelnicu, redactorul-șef, însă când a auzit ce caut acolo, mi-a spus că nu i se pare corect să vorbească despre o fostă angajată. L-am asigurat că fosta angajată știe că sunt acolo și că e de acord să vorbesc cu el. Apoi mi-a spus că o va întreba pe Carmen dacă așa e, ca să se asigure că e în regulă. Mai târziu, Carmen mi-a spus că Scutelnicu a sunat-o s-o întrebe de ce m-a trimis la el și a fost explicit în a-i spune că nu vrea să aibă nimic de-a face cu mine.

Următoarea oprire a fost la sediul PSD din Alexandria, care se află într-o casă cu istorie (fost spital și fostă bibliotecă). Am intrat fără să mă oprească nimeni. Nu părea că e suflare de om în sediul răcoros în care abia puteam să mă orientez, pentru că era întuneric beznă. Am dat de singura ființă vie, o doamnă pitită după un ecran de calculator. Prietenoasă, mi-a spus că nu e nimeni la partid (era joi după prânz). Liderul filialei, Adrian Gâdea, era la București, restul nu vin zilnic, mai e și perioadă de concedii. I-am povestit despre ce vreau să-i întreb și s-a amuzat. „Aaaa, n-o să vă răspundă nimeni despre Liber în Teleorman, nu prea le place.”

Nu s-a înșelat. Gâdea nu mi-a răspuns la e-mail, iar primarul PSD Videle, cu care Monica și Carmen mi-au spus că aveau o relație bună până la scandalul de la OUG 13, nu a răspuns nici el. Inițial, primarul Alexandriei mi-a scris că este în concediu, după cum ar fi trebuit să știu, însă după ce am insistat și l-am întrebat dacă a existat o înțelegere la nivelul PSD Teleorman să le blocheze accesul lui Carmen și Monica la informații – așa cum mi-au spus ele –, a revenit politicos și formal și mi-a spus că nici vorbă. Ca și Scutelnicu, a refuzat să comenteze mai mult pentru că nu i s-a părut corect să vorbească despre ele în fața altei jurnaliste. (Pe Facebook nu întâmpină aceeași dilemă morală. În 2015, Monica a depus plângere împotriva lui, după ce el a postat că va folosi „mijloace informatice moderne” pentru a-i demonstra minciunile și că „orașul e mic și ne cunoaștem”. Plângerea a fost respinsă.)

PNL a fost mai comunicativ, deși panicat. După ce a acceptat să vorbim la telefon, liderul organizației județene, Eugen Pîrvulescu, m-a întrebat cine „a comandat” materialul și de unde mi-a venit mie ideea să mă documentez despre Liber în Teleorman. „Așa, pur și simplu, v-ați gândit dumneavoastră?”, m-a întrebat de parcă m-ar fi prins cu mâța-n sac. După ce l-am asigurat că nu mi-a comandat nimeni articolul, s-a relaxat. „Nu are nici mamă, nici tată”, mi-a spus despre ziar. „Sunt două fete imparțiale, la fel de critice și față de politicienii puterii, și față de opoziție. Nu am nicio problemă cu Liber în Teleorman.”

E greu, însă, să obții chiar și o declarație atât de simplă în Teleorman. Premisa de la care se pornește, în probabil orice instituție sau sediu de afacere, e că nu poți să fii un jurnalist cu o întrebare fără să ai un interes ascuns. Lumea trebuie să-ți știe tabăra, ca să știe cum să se poarte cu tine.

Sediul PSD e la 10 minute de mers pe jos și de portavocea sa, Teleormanul, și de terasa lui Nae, biroul neoficial al opoziției din Alexandria. Orașul e minuscul, însă lumile astea nu se întâlnesc și nu percep alte forme de interacțiune decât cele comandate sau conduse de interese obscure. Teleormanul e ziarul PSD, Informația de Teleorman se spune că e al PNL, singurul radio local pune mai mult muzică și singura televiziune nu prea contează. Liber în Teleorman devine astfel o excepție, unde, cu toate plusurile și minusurile execuției, două femei cu intenții bune, vise de justițiari și al naibii de multă furie scot la lumină informații de interes public, laolaltă cu bârfe comentate pe la colțuri. E ca și când vecina de deasupra ar lansa gazeta scării de bloc – știi că știe tot ce mișcă, e mai alertă ca un șahist, dar mai și reproduce ce-a auzit fără să verifice. Cam astea sunt opțiunile de informație în județ. Puterea și opoziția nu vorbesc nici măcar una despre alta, d-apăi una cu alta, în timp ce comunitatea îmbătrânește sau emigrează, orașele și satele sunt în paragină, iar autoritățile locale nu fac altceva decât să instaleze boxe pe stâlpii din centru, ca să asculte lumea muzică.

Între timp, Teleormanul a devenit noul Vaslui: acel județ care e ținta tuturor miștourilor legate de prostie, incompetență și situații absurde (ca numirea încă unui teleormănean într-o funcție importantă în stat) și motivul pentru care localnicii pleacă capul în pământ când gașca de acolo, ajunsă la București, mai comite o gafă sau un abuz.

 

Vineri, în 10 august, suntem în București pentru mitingul diasporei din Piața Victoriei. Carmen se pregătește pentru asta de vreo săptămână, consultându-se cu cei din gașcă cine ia mașina, cine merge cu cine și dacă se întorc în Alexandria în aceeași noapte sau nu. Mă întâlnesc cu ea în toiul unor lacrimogene, la intrarea pe strada Buzești. Ducem amândouă mâna la gură înainte să apucăm să schimbăm două vorbe și îmi face semn s-o urmez în zona unde erau Nae și ceilalți opt-zece prieteni de-ai lor. Are un tricou negru cu inscripția „He, he!”, o referire la gafa făcută de Dăncilă când a fost salutată în engleză de omologul său israelian. Nu are pancartă, nu e genul care poartă așa ceva. Vrea doar să găsească un loc din care să nu mai încaseze gaze. Găsim unul la intrarea pe Calea Victoriei și stăm acolo o perioadă, tresărind și huiduind de fiecare dată când se mai aude sunetul gazelor lansate în mulțime.

„Băi, da’ cât mai dați?!”, strigă Carmen spre Palatul Victoria.

Ce s-a întâmplat în 10 august a adăugat la misiunea ei. A scris la finalul serii pe Facebook: „Ce se întâmplă acum în România e fabulos. Și înfiorător, în același timp. (…) închei cu un sincer, onest și din suflet: MUIE CARMEN DAN! EȘTI O JAVRĂ!”. A spus că n-o să uite cum au fost agresați oamenii și că „Dănuța Gaz” trebuie să plătească pentru intervenția jandarmilor. „Are cuvântul meu de om că, de azi, toată viața ei mediocră și infectă va fi subiect de dezbatere publică. Căci o javră așa mare nu merită bunul meu simț.”

După protest, Carmen a fost prima care a documentat moartea teleormăneanului Ilie Gâzea din Turnu Măgurele, căruia i s-a făcut rău după ce a inhalat gaze lacrimogene în Piața Victoriei și a murit nouă zile mai târziu, având deja o afecțiune digestivă gravă. Autoritățile au declarat-o moarte suspectă, iar procurorul de caz urmează să decidă dacă există o legătură între gazele inhalate de bărbat și moartea acestuia. Carmen a văzut o postare a liderului PNL Turnu Măgurele, Claudiu Crăcea, care anunța în 20 august că i-a murit un prieten apropiat care a fost gazat în Piața Victoriei, a fost dus la un echipaj SMURD și a refuzat internarea.

În aceeași zi, ea a scris despre decesul lui Gâzea pe Liber în Teleorman și Realitatea de Teleorman, după ce a vorbit cu grupul de prieteni care l-a însoțit pe bărbat la protest. Știrea a circulat cu viteza fulgerului în presa națională. Iar în postările de pe Facebook, Carmen a trecut prin toate stările posibile în zilele ce-au urmat.

A început cu „nu voi face speculații”, dar a precizat că un organism nesănătos ca cel al lui Gâzea ar fi putut fi afectat de gaze. Nu i-a scăpat ironia situației: că singurul om care a murit la scurt timp după proteste era din Teleorman. „Cred că spune multe despre oamenii de aici și despre ce e Teleormanul. Mai multe decât spune Dragnea sau duamna Gaz. Nu credeți? Nu mai faceți mișto de teleormăneni!” L-a numit apoi pe Gâzea, inclusiv într-un material publicat pe Republica.ro, „un adevărat curajos al Teleormanului” și a scris că, deși poate nu se va face conexiunea între moartea lui și inhalarea gazelor, e clar că a avut o reacție instantanee și puternică la acestea (hemoragie pe nas și pe gură).

A postat mai târziu că nu vrea să facă pe medicul, dar o colegă i-a dat niște studii pe tema efectelor gazelor lacrimogene și printre efecte ar putea fi și iritarea stomacului. N-a precizat ce studiu era. „De ce vă arăt asta? Ca să vă fie clar că domnul Gâzea n-a murit de moarte bună.” Apoi, s-a întrebat „cum vor s-o întoarcă” cei de la PSD, când lucrurile sunt atât de clar în dezavantajul lor. La scurt timp după, odată cu panicile lui Liviu Dragnea care a declarat la Antena3 că patru asasini ar fi venit în țară anul trecut ca să-l ucidă, și-a amintit cine e vinovatul suprem: „Nimeni nu și-ar murdări mâinile cu sângele tău, domnu’ Liviu Gaz. Tu ești un om foarte bolnav. Și sper ca la pușcărie să primești tratamentul bun. Pentru că visul meu e să faci pușcărie lucid.”

După înmormântarea lui Gâzea, la care a mers, lui Carmen i-a devenit clar că trebuie să continue lupta bărbatului, orice ar spune oamenii despre obiectivitatea ei. „Simt nevoia să le amintesc proștilor că rolul meu, ca jurnalist, e să fiu de partea celor care nu se pot apăra singuri. Rolul meu e să vorbesc pentru cei care nu pot să vorbească. Așa că nu pot fi obiectivă. (…) Diavolul are destui avocați. Omul de rând mă are pe mine. Clar?”

Nu e greu de înțeles furia unor oameni sătui de greșelile unui anumit regim politic, care nu se regăsesc în discursul majorității și care au instrumente limitate pentru a schimba situații politice sau pentru a se detașa de intensitatea conflictelor locale. Pentru Carmen, totul e limpede: libertatea ei se termină unde începe libertatea celorlalți, așa cum a învățat-o filosoful John Stuart Mill. Dar ceilalți, consideră ea, în cazul ăsta PSD-ul lui Dragnea, își iau prea multe libertăți și i-o încalcă pe a ei. Dacă sunt bagabonți, ca bagabonții vor fi tratați. Iar arma lui Carmen și a Monicăi e butonul de publish.

Pentru ele, atitudinea de frondă și faptul că au ținut vie o mică opoziție într-un județ atât de roșu au fost suficiente pentru a le aduce atenție, admirație, controverse și sens în viață. Următorul pas ar putea fi responsabilizarea – atât a lor, ca distribuitori de informații și opinii, cât și a celor care le citesc, care pot cere mai mult decât demersuri media ca-n anii ’90, când „presă liberă” însemna „presă pentru că putem”.

Carmen spune că va continua în presa locală până când îl va vedea pe Liviu Dragnea condamnat definitiv. Monica e mai rezervată și crede că întotdeauna va exista un Dragnea cu care cineva trebuie să se războiască. Amândouă sunt, însă, de acord că domnia lui e pe sfârșite. După aceea, misiunea lui Carmen se va încheia. Poate va pleca la București, poate altundeva – cine știe? Dar crede că atunci caracatița PSD va muri și că nu va avea cum să-l înlocuiască pe Dragnea cineva la fel de viclean și plin de bani, pentru că el nu a cultivat tineri competenți. Iar ea nu vrea să mai scrie despre foști paznici deveniți prefecți. A venit în Teleorman din iubire. Va pleca din ură, dar cu conturile reglate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Mici Victorii Civice: Verdeaţă Isteaţă de Mănăştur

Câțiva pasionați de grădinărit din Cluj au luat în grijă o intersecție și au transformat-o în grădină de legume.…

Strada lor

De la prostituate de lux, la colț de stradă.

[One World Romania] Documentare interactive prin jocuri video

Jurnaliști, fotografi, videografi și dezvoltatori web dintr-o organizație din Olanda construiesc jocuri documentare…