„Locul preferat din Bucureşti sunt locurile pe care încă nu le-am descoperit”

Prin aproape tot ce face, Alberto Groșescu încearcă să cunoască și să înțeleagă cât mai bine Bucureștiul.

E marți, puțin trecut de ora două după-amiază. Alberto Groșescu, fotograf și vicepreședintele ARCEN, iese de la metrou de la Universitate și se îndreaptă către studioul foto din Palatul Universul. Are în spate un rucsac de vreo 15 kg și mai are nevoie de un trepied. După, vrea să colinde câteva străzi din București în căutarea unor cadre bune pentru video-ul de prezentare al proiectului Catalog București. E înnorat, iar un vânt rece și subțire taie respirația.

ARCEN, sau Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, este o organizație neguvernamentală înființată acum 11 ani de un grup de liceeni de la Școala Centrală, care militează pentru restaurarea imaginii Bucureștiului și conservarea patrimoniului cultural al orașului. Anul trecut în martie, ARCEN a lansat proiectul Catalog București, care își propune inventarierea celor 98 de zone istorice protejate ale Bucureștiului până în 2020. Prin acest inventar, membrii ARCEN vor colecta o serie de informații specifice și fotografii ale fiecăruia din cele peste 14.500 de imobile din zonele protejate.

În decembrie, ARCEN a publicat primele date despre Calea Moșilor. Situația este îngrijorătoare, deși beneficiază de grad de protecție maxim, conform Regulamentului de Zonă Protejată aprobat printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București din anul 2000. Pe Calea Moșilor, 36 dintr-un total de 84 de imobile construite la finalul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX prezintă risc mare de prăbușire în cazul unui cutremur de peste șapte grade pe scara Richter. 28 din 32 de clădiri încadrate ca monumente istorice au fațadele modificate prin intervenții ilegale: tâmplărie PVC, aparate de aer condiționat sau culori stridente.

Până în prezent, ARCEN a inventariat 15 zone protejate. Toate zonele prezintă un tablou sumbru de imobile neconsolidate, fără expertiză tehnică și în diverse clase de risc seismic și categorii de urgență. Proiectul Catalog București vrea să atragă atenția asupra pericolului în care se află patrimoniul construit și să devină un instrument de informare util oricărui locuitor. Alberto crede că oamenii au nevoie ca lucrurile pe care le observă zilnic în oraș să le fie explicate într-un mod ordonat. Catalogul poate face asta, doar că necesită multă răbdare. Sloganul proiectului, Suntem ultimii martori ai acestui oraș, explică miza lui. Ceea ce vedem azi în capitală s-ar putea ca mâine să dispară din cauza unei duble neglijențe: atât a autorităților, cât și a locuitorilor. Diverse personalități, precum fostul Ministru al Culturii Corina Șuteu, fotograful Vlad Eftenie, fondatorul Street Delivery Cristian Neagoe sau Președintele Ordinului Arhitecților București Șerban Sturdza au explicat importanța proiectului și au făcut apeluri pentru susținerea lui. Pentru a oferi autoritate și credibilitate proiectului, ARCEN a încheiat parteneriate cu Institutul Național al Patrimoniului și cu Ordinul Arhitecților București.

Alberto locuiește la etajul șapte al unui bloc din Berceni. E un cartier muncitoresc, diferit de Bucureștiul istoric, dar îi place, mai ales pentru Piața Sudului, unde merge la cumpărături și se întâlnește cu alți oameni față de cei din centru. De la fereastra apartamentului, de unde face adesea fotografii, vede un parc pentru copii și o curte interioară de blocuri construită din prefabricate. Dar apucă rar să fotografieze cartierul pe de-a întregul. Se aventurează mai degrabă în partea centrală și se lasă purtat de țesătura străzilor, unul dintre elementele care dau identitate orașului alături de arhitectură și de peisajul urban.

Astăzi se simte inspirat. Plimbarea începe pe strada Constantin Mille, unde ia câteva cadre ale fostei redacții a ziarului Adevărul, și se termină pe la Piața Romană. În total, vreo două ore și jumătate. Merge repede, cu pași mari, fără ca greutatea rucsacului să-l deranjeze. Mâinile îl dor când trebuie să susțină mai mult timp aparatul pe trepied. Alberto e potrivit de înalt, are părul brunet și poartă ochelari cu lentile dreptunghiulare și ramă neagră. Dacă te uiți mai atent, nu poți să nu remarci o privire caldă, de copil și un zâmbet jucăuș, dar discret, în colțul din dreapta al gurii. La o poză de profil din 2016, un prieten a comentat: „Fotograf fotogenic. Cine a mai pomenit? ”.

Pe strada Cobălcescu, colț cu Gheorghe Lazăr, se află o casă de pe la 1930 în proprietate incertă, spune Alberto. Se oprește să filmeze, iar la un moment dat, se aude vocea unui bărbat: „I-am făcut acoperișul. Puteți să vă mutați, că nu plouă”. Alberto râde, omul se urcă într-o mașină care pornește zgomotos, dar întâmplarea nu-l distrage. Rămâne la fel de atent și nu trece mai departe până nu face suficiente fotografii.

Alberto e din Câmpina. A venit în București acum 11 ani. A făcut geografia fără să aibă vreun scop anume. „Pur și simplu”. De fotografie s-a apucat în anul doi, după ce a câștigat un concurs organizat de facultate. Fotografia care i-a adus premiul (un aparat foto DSRL) era un instantaneu cu porumbei surprins la Universitate. „Aveam 20, 21 ani, eram într-un moment în care nu știam la ce mă pricep. Fotografia era un domeniu care mă atrăgea”. Alberto a considerat acel concurs o confirmare și a decis să se apuce serios de fotografie.

În timpul facultății a lucrat ca supervisor la o firmă de marketing și consultant la un dealer Orange. După ce a terminat studiile, Alberto s-a dedicat exclusiv fotografiei. Deși avea 22, 23 de ani, frica de rutină a fost mai puternică decât faptul că nu știa cum va putea obține bani din pasiunea lui. „Nu aveam niciun client, nu aveam nimic”. Dar după câteva luni, când au apărut primele joburi, a început să câștige bani și a căpătat mai multă încredere. Spune că fotografia, atât prin joburile comerciale (fotografii de produs, evenimente corporate, ședințe de studio), cât și prin ceea ce face pentru ARCEN, i-a oferit experiențe foarte diverse și l-a dus în locuri în care altfel nu ar fi avut ocazia să ajungă. Când face fotografie comercială, Alberto are nevoie de anumite abilități tehnice (lumina, expunerea, setările aparatului), pe când la ARCEN se adaugă altele, poate chiar mai importante: legătura cu orașul, modul în care a descoperit unele lucruri despre el (povești, istorie, arhitectură) și nivelul de înțelegere al subiectului fotografiat.

Alberto a intrat în ARCEN acum șase ani, la început de noiembrie. Invitat de un prieten, care era membru pe atunci, a mers la câteva evenimente organizate de ei: un tur ghidat pe Calea Victoriei și două spectacole de poezie, unul dedicat Nichitei Stănescu la Școala Centrală, iar celălalt lui Lucian Blaga la Tinerimea Română. Nu l-au impresionat pentru că avea o fire pragmatică, iar viziunea ARCEN-ului era departe de realitate. Dar se simțea nevoia cunoașterii orașului, așa că Alberto a acceptat provocarea.

A făcut site-ul ARCEN în câteva zile, iar viteza lui i-a mirat pe colegi. A făcut fotografii la evenimente și, din 2012, se ocupă de partea de documentare a tururilor ghidate organizate de ARCEN. Aici a intervenit și pasiunea lui pentru istorie; în 2013 a făcut un masterat de Istorie contemporană.

Odată cu maturizarea echipei, proiectele au devenit din ce în ce mai închegate. „A apărut necesitatea de a deveni profesioniști în ceea ce facem”, spune Alberto.

Andreea Apostu, membră ARCEN și prietenă cu Alberto, spune despre el că este exigent și profesionist. Toate informațiile cu care lucrează pentru diverse articole sau pentru redactarea tururilor ghidate trebuie să fie cât mai clare, iar sursele citate complet. Îi place să lucreze cu el, iar în ceea ce privește fotografia spune că Alberto face o formă de poezie vizuală, pentru că reușește să prindă în cadrele lui un anumit spirit al locului. Pentru o expoziție care îmbina fotografia cu poezia, Andreea l-a ajutat să găsească versuri despre București care să se potrivească cu imaginile surprinse. Printre poeții ilustrați se numărau Claudiu Komartin, Ioan Es. Pop, Teodor Dună sau Cosmin Perța, parte din volumul de poezie București ’21. Epopee participativă, coordonat de Svetlana Cârstean.

Tot prin 2011-2012, Alberto a început să exploreze Bucureștiul, la pas și cu aparatul foto în mână. Sunt multe lucruri care îl nemulțumesc – traficul, aglomerația de la metrou, lipsa infrastructurii –, dar spune că responsabili sunt locuitorii, care nu își doresc să trăiască într-un loc mai plăcut. E conștient și că Bucureștiul este o capitală destul de murdară. Dar dacă dai puțin la o parte mizeria și treci de prima impresie, s-ar putea să descoperi un detaliu interesant: o fereastră, o ușă sau scară interioară în formă de spirală. Astfel de detalii, alături de tot felul de colțișoare unice din București, sunt cele care mențin un echilibru între părțile pozitive și cele negative ale orașului și pe care Alberto le îndrăgește. Poate de aceea nu poate pune degetul pe un loc preferat. „Locul preferat din București sunt locurile pe care încă nu le-am descoperit.”

Cele două ipostaze ale lui Alberto, cea de fotograf și cea de membru ARCEN, sunt legate între ele de existența orașului. Spune că aceste trei elemente care îl definesc formează un triunghi echilateral, în care toate laturile sunt la fel de importante. Alberto e atât de implicat în viața Bucureștiului, prin fotografie și ARCEN, fiindcă vrea să-l cunoască și să-l înțeleagă cât mai bine. E modalitatea lui de a nu rămâne martor, ci de a deveni participant activ. Dar recunoaște că uneori îi este invadat spațiul personal. Își mai trage uneori sufletul căutând un ziar interbelic la Anticariatul Unu („o adevărată plăcere”) sau savurând un flat white la Beans&Dots, cafeneaua lui favorită. În oraș, iese de obicei cu prietena lui și mai rar cu alți prieteni.

Când are puțin timp liber, Alberto merge pe o stradă pe care nu a mai fost sau despre care nu deține prea multe informații. Îți poți da seama ce zone îndrăgește și după numărul de fotografii din fiecare: Cartierul Evreiesc, Caragiale, Maria Rosetti, Calea Moșilor, Brătianu, Știrbei Vodă sau Calea Griviței. Una dintre obsesiile lui a fost, mult timp, Palatul Venețian de pe strada Temișana: o clădire nu foarte mare, cu un etaj, cu geamuri ori sparte ori lipsă, cu fisuri adânci în ziduri și invadată de vegetație. I-ar fi greu ca peste un an, în locul Palatului, să vadă un imobil de 20 de etaje.

Astăzi, Alberto simte că ar putea scoate câteva cadre bune pentru video și cu acestă clădire extrem de degradată. Pe partea cu parcul Luigi Cazzavillan, singura ușă de fier care mai stă în picioare este deschisă. Alberto merge până în dreptul ei și nu știe dacă să intre sau nu. Câteva fotografii și ar ieși imediat. Dar riscul e prea mare, clădirea se poate dărâma oricând, așa că e mai bine să-și potolească tentațiile. Deși se face tot mai frig, iar Alberto a stat cu mâinile numai afară, ori pe aparat, ori pe trepied, ori schimbând obiective, spune că nu i-au înghețat. Observă un tunel de iederă ruginie și o pisică care se plimbă agale și exclamă bucuros: „Să mai facem și câteva poze, nu doar să filmăm!”

În prezent, proiectul Catalog București îi ocupă mai mult de jumătate din timp. În spatele catalogului, sunt aproximativ 200 de voluntari și 20 de arhitecți, urbaniști și alți specialiști. Alberto coordonează partea de colectare de date. Stabilește zonele, echipele, întâlnirile de lucru și ceea ce trebuie urmărit pe teren, dar și colaborarea cu potențiali parteneri. Ca să ducă la sfârșit inventarul uriaș început în primăvara lui 2017, ARCEN au nevoie de susținerea tuturor celor care nu vor ca Bucureștiul de astăzi să dispară. În noiembrie, au lansat o campanie de strângere de fonduri prin care și-au propus să adune 90.000 de lei, bani care le-ar permite inventarierea a 3000 de imobile din zonele protejate, inclusiv plătirea specialiștilor și acoperirea costurilor logistice. Campania s-a încheiat în decembrie și a reușit să strângă aproximativ 22.000 lei, dar toți cei care își doresc să sprijine proiectul o pot face prin donații în contul ARCEN sau prin PayPal.

Din ianuarie, Alberto este fotograful oficial al evenimentului Creative Mornings Bucharest și fotojurnalist la agenția Inquam Photos. Își dă seama uneori că nu poate să țină pasul cu tot ceea ce face, dar nu vrea să stea locului. „Am o hiperactivitate permanentă.” Are multe fotografii pe care le-a văzut doar în clipa când au fost făcute, pentru că nu are când să revină la ele. Dacă îi ceri să-ți dea un exemplu de fotografie care îi place, Alberto se gândește la întreg contextul în care a făcut-o. Nu crede că e vorba de fotografii reușite, ci mai degrabă, de întâlniri reușite. „O întâlnire cu un colț e mai importantă decât o fotografie reușită.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[#dordealba] Teatrul din orașul fără teatru

Skepsis, o trupă de amatori din Alba Iulia, face de 16 ani spectacole și educație nonformală prin teatru.

Bucureşteanul: Paşii unei balerine

Cum a ajuns pe scenă o balerină de la Opera Comică pentru copii.

[Out] Marian vrea să plece

În clasa a X-a, Marian era la ora de economie când a auzit-o pe profesoară întrebând, cum mai făcea ea de obicei: „Măi băieți, dar voi nu aveți nicio prietenă? Nimic, nu aveți grijă de voi?”. „Care dintre voi e gay?”, a continuat.