Mici Victorii Civice: Plimbarea de duminică

Un fotograf vrea să aducă oamenii înapoi în Parcul Dendrologic din Simeria. Anul acesta a adus deja 5.000. Text…

MiciiVictoriiCivice_logo_580px-01

Un fotograf vrea să aducă oamenii înapoi în Parcul Dendrologic din Simeria. Anul acesta a adus deja 5.000.

Pe stâlpul de piatră al gardului scrie „Arboretumul Simeria Rezervație Dendrologică”, dar în spatele porții nu se văd decât niște clădiri vechi, albe, cu varul scorojit. Casa de bilete (2 lei – adulți, 1 leu – copii) este un chioșc de lemn, mai degrabă potrivit ca tarabă la un târg de Crăciun. Nimic nu te invită să intri, și totuși sunt deja peste 30 de oameni lângă poartă – familii cu copii, adolescenți cu câini, adulți cu aparate foto profesionale la gât, un bătrân în scaun rulant și cam 20 de persoane în costume medievale care par să se ia foarte în serios. E 3 noiembrie, e 11:30 și, deși e înnorat și s-a anunțat ploaie, oamenii au venit pentru obișnuita lor plimbare de duminică.

„Acum au plecat din Hunedoara, ajung aici în 15 minute”, anunță Zoard Bocaniciu, un bărbat înalt, șaten-cărunt, cu mustață îngrijită, după ce închide telefonul.

„Câți sunt până la urmă?”, întreabă Laurențiu Botezat, care s-a tot jucat până acum cu un Nikon și un trepied.

„Nouăsprezece, și cu cei doi însoțitori, 21.”

„Atunci să cumpăr biletele, să nu mai stăm când vin la poartă.” Scoate din buzunarul treningului bleumarin mai multe bancnote de 10 lei și plătește la casă. Azi au invitați speciali de la un cămin de bătrâni din Hunedoara și au decis să le plătească ei biletele de intrare. Ca orice lucru care ține de Arboretum, detaliul a fost stabilit încă de săptămâna trecută pe grupul de Facebook pe care se organizează aceste plimbări. Discutaseră inclusiv să îi aducă pe bătrâni cu mașinile personale, estimaseră că au nevoie de cel puțin cinci ca să nu-i înghesuie, dar au rezolvat până la urmă cu un microbuz în care au intrat toți. Dan Terteci și Ovidiu Manoilescu, alți membri ai grupului organizator, sunt cei care îi aduc.

Casierul parcului deschide larg porțile pentru ca microbuzul să îi aducă pe bătrâni cât mai aproape. Până ajunge mașina e aproape 12, ora la care începe oficial plimbarea, și intrarea în parc s-a umplut de oameni. Cu tot cu bătrânii, sunt peste 70 de persoane venite din Simeria, Deva (9km), Orăștie (18km), Hunedoara (25km), Alba Iulia (56km), Sibiu (89km) și Timișoara (160km). Aproape 20 dintre ei sunt voluntari la Castelul Huniazilor, fac parte din Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și sunt îmbrăcați în haine de epocă.

Simeria_web

La 12 fix, organizatorii îi îndrumă pe toți pe aleea îngustă dintre cele două clădiri de la intrare. Se merge în șir indian, la pas mic, pentru a putea păstra ritmul și cei care au peste 80 de ani.

Când treci de cele două clădiri, înțelegi de ce s-au strâns atâția. Cât vezi cu ochii se întind copaci verzi sau pictați de toamnă în nuanțe de galben și roșu, alei îngrijite, băncuțe așezate strategic sub arbori romantici, pâraie, poduri de lemn și cărări denivelate care te poartă spre lacuri nemișcate. Un peisaj neașteptat într-un orășel adormit, cu trei bancomate, străzi anoste și prea multe ateliere de cruci de marmură.

Rezervația Dendrologică Simeria – sau Parcul Dendrologic, sau Arboretumul – este un monument al naturii unic în România. Amenajat în lunca Mureșului, se întinde pe 73,5 hectare și are cea mai mare colecție de copaci din țară – peste 2.000 de specii europene, nord-americane și asiatice, de la magnolii la sequoia. Este atestat documentar din 1763 și până la venirea comunismului a fost un parc privat, al unei familii nobiliare maghiare care a dat mulți botaniști și care, generație după generație, a mărit și a diversificat colecția de plante. Naționalizat și făcut public de comuniști, a fost administrat de autoritățile locale și găzduiește, din 1954, și o stație de cercetare a Academiei Române – Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice. Parcul este chiar în Simeria, un oraș de 12.000 de locuitori cunoscut mai mult ca un nod feroviar important în vestul țării, și are intrarea la câțiva pași de biserică, cimitir și școală. Asta nu înseamnă însă că prea mulți simerieni vin pe aici.

Ca în fiecare duminică, plimbarea începe cu o fotografie de grup. Toți participanții se strâng pe iarba din fața conacului în stil neoclasic, în care funcționează Institutul, iar unul dintre cei peste 20 de fotografi din grup urcă pe treptele clădirii și îi pozează. Inițial făceau poza la sfârșit, spune Bocaniciu, dar se trezeau doar cu jumătate din grup, căci fiecare se plimba în ritmul lui. După fotografie, grupul pleacă încet pe aleea din dreapta, trece printre parcelele 13 (bambus) și 16 (brad), ocolește 10 (magnolii), trece canalul Strei pe Podul Roșu și merge înainte spre Mureș. Azi, grupul bătrânilor are un traseu special, mult mai scurt, printre 18 și 23 (trandafiri), cu întoarcere la conac pe Podul Alb. Ovidiu Manoilescu, deși are aparatul la gât ca să surprindă toamna în toată gloria ei, merge și el pe acest traseu, ca o gazdă bună. Asta și-a dorit de la început, să umple parcul de oameni.

Manoilescu e un inginer de telecomunicații din Victoria care s-a căsătorit cu o simeriancă, Anamaria, și s-a mutat aici în 2007. Are 35 de ani, lucrează în Deva și are un băiat de trei ani. Pentru că e pasionat de fotografie, și-a tot făcut drum de-a lungul anilor prin parcul dendrologic pentru că peisajul se schimbă mereu și e foarte generos pentru un fotograf.

Pe 3 ianuarie anul acesta a ieșit să se plimbe prin parc cu familia și a avut o revelație. „Am observat că ne plimbăm singuri”, spune cu o voce adâncă, domoală, cu accent subtil sud-ardelenesc. „Şi chiar și iarna ai lucruri de văzut: e zăpadă pe brazi pe care nu o dă nimeni jos, e zăpadă peste tot, cărările sunt curate. E altceva față de oraș, unde vezi blocuri și trotuare.” Așa că a creat un eveniment pe Facebook pentru duminica următoare, Hai să ne plimbăm în Parcul Dendrologic!, și și-a invitat prietenii din listă. Ideea era să vină să facă fotografii aici, așa că în prima fază au venit oameni cu aparate foto. Laurențiu Botezat a fost printre cei care au participat încă din prima duminică. Acum stă în Deva, dar a făcut școala primară în Simeria și își amintește cum venea la orele de științele naturii în parc și învăța plantele văzându-le și atingându-le. Apoi s-au alăturat Zoard Bocaniciu, Dan Terteci, Marius Peptan și Eugen Herghea, toți fotografi, cu familiile lor, apoi prietenii lor și prietenii prietenilor lor. Oameni din Deva și Hunedoara, mai puțini din Simeria. În martie erau deja 30 care veneau în fiecare duminică. „Am mers și prin zăpadă până la genunchi; ne-a prins și ploaia și ne-a făcut leoacă, am alergat toți să ne adăpostim la conac”, își amintește Botezat. „Cred că fotografia a fost cea care ne-a adus împreună și care i-a convins și pe alții să vină”, spune Manoilescu. „Am pus pe Facebook pozele făcute aici și de acolo s-a dus vorba mai departe.”

Apoi, pentru că veneau săptămânal, au început să observe ce trebuia făcut în parc. Lipseau bănci, lipseau coșuri de gunoi. Când s-a topit zăpada, au început să se vadă gunoaiele și PET-urile. Anamaria, soția lui Manoilescu, a venit la una din plimbări cu o pungă de plastic și a strâns mizeria de pe alei. Ceilalți din grup, dar și oameni care se plimbau separat de ei, au început să facă la fel. În trei săptămâni curățaseră toate aleile.

Au încercat să ia legătura cu administrația parcului, să vadă ce ar putea face împreună, dar n-au avut noroc. Nu-l găseau niciodată pe director, deși uneori plecau de la serviciu de la Deva sau de la Hunedoara ca să ajungă aici în orele de program. În primăvară, însă, a fost schimbată conducerea. A fost numită director Corina Coandă, un inginer silvic care a fost deschisă la propunerile lor.

Una din problemele parcului este tocmai faptul că, neavând vizitatori care să plătească biletul de intrare, nu există bani pentru întreținerea lui. Neîntreținut, nu atrage vizitatori. Un cerc vicios pe care administrația nu avea resursele să îl întrerupă. Așa că Manoilescu și grupul de plimbăreți duminicali au încercat să rezolve ei această problemă și s-au gândit la soluții care să aducă mai mulți oameni, dincolo de grupul lor consecvent și mereu mai mare. Mult mai mulți oameni. Şi, crede Manoilescu, „ca să aduci vizitatori într-un astfel de parc nu ai nevoie neapărat de fonduri. Oamenii care vin la plimbare nu vin ca să găsească bănci curate și spălate, vin la o plimbare în natură”.

Au început totuși prin a repara băncile rupte și prin a curăța și dincolo de alei. În vară au organizat o zi de ecologizare a canalului Strei, un braț al Mureșului care trece prin mijlocul parcului pe o distanță de trei kilometri și care era plin de gunoaie. S-au strâns 120 de voluntari, inclusiv elevi de la o școală din Deva. Au lucrat împreună cu o organizație ecologistă, Familia Verde, ca să facă totul ca la carte. Au scos din albie PET-uri, ambalaje, vase de toaletă, cauciucuri, roabe, până și deșeuri de construcții. În total, patru tone de gunoi.

Apoi, împreună cu directorul, au făcut un plan de evenimente culturale care se pot organiza în parc fără să distrugă mediul: pe alei sau pe spațiu verde aprobat și aproape de generatoarele de curent electric, ca să nu tragă cabluri printre plante. Doi prieteni foarte buni ai lui Manoilescu, cărora el le spune „frați”, adică poetul Gabriel Bota și artistul Cătălin Tibori, au venit cu două idei care să se potrivească locului și dorinței de a atrage cât mai mulți oameni în parc.

Mai întâi au organizat o seară de poezie cu pian și violoncel. Oamenii au ascultat poezia și muzica legați la ochi cu câte o eșarfă pe care apoi fiecare a scris câte cu vers cu tema „Atunci când plouă”. La final, au pus eșarfele pe iarbă și au făcut o poezie din versurile tuturor. Au venit 250 de oameni.

Apoi, cu mai mult curaj, au organizat o seară de „operă, operetă, dans și poezie”, cum sumarizează Manoilescu, împreună cu trupa Syncreto, care face spectacole de operă în spații neconvenționale. Au venit 380 de oameni.

Directoarea, fericită că vine atât de multă lume, a vrut chiar să lase intrarea liberă. Grupul a convins-o să le ia cei doi lei pe bilet, căci tocmai acesta era scopul.

Evenimentele acestea atipice, care au făcut arta accesibilă și care au avut un succes neașteptat, i-au definit și lui Manoilescu mai bine ce vrea să facă pentru parc. „Monumentele naturii nu sunt un câine care mușcă, ci locuri care trebuie arătate oamenilor”, spune apăsat. „Oamenii au nevoie de părți mici din monumentele astea pe care să le ducă cu ei și să le aducă aminte că au văzut ceva care îi face să se întoarcă.”

Pentru unii dintre ei asta poate însemna chiar și sentimentul de comunitate. Laurențiu Botezat, care e reprezentant de vânzări la o firmă de pardoseli, spune că grupul este extrem de divers: doctori, profesori, ingineri, șomeri, elevi, pensionari, dar „când am trecut poarta în parc, toți suntem la fel”. În plus, e fericit că aici „cunoști oameni pe care nu aveai ocazia să-i cunoști”. Precum pe Marius Peptan, constructor, care vine aici pentru relaxare și ca să facă fotografii macro cu frunze și gâze. Sau pe Marian Lucian, promoter cultural care a inițiat mișcarea „Când spun Hunedoara, spun Acasă”, de redescoperire a orașului pe care îl iubește atât de mult. Sau pe Gianina Zudor, cântăreață de cor, care a ajuns aici pentru că a pierdut un autobuz și nu avea ce face câteva ore și de atunci se întoarce în fiecare duminică. Sau pe Anamaria Manoilescu, care a doua zi după plimbarea cu bătrânii de la cămin a avut ideea să strângă bani pentru a le cumpăra un televizor și până vineri îi strânsese pe aproape toți.

„E ca un puzzle încă necompletat grupul nostru”, zâmbește Botezat. „Dar ne cam potrivim.”

Simeria_web2

Planurile lor de viitor sunt practice. Vor să refacă aleile care au fost cotropite de vegetație și să redea publicului părți din parc acum inaccesibile. Dar pentru asta au nevoie de fonduri și de o identitate juridică, așa că au început procesul de înființare a unui ONG. „Ideea nu este să te duci să ceri să se facă lucruri pentru tine”, spune Manoilescu. „Ideea e să te duci cu ceva făcut, concret, altfel nici ceilalți nu vor avea încredere în tine. (…) Așa a fost și în parc, nu am cerut ajutor decât după ce am făcut și noi ceva.”

Corina Coandă, directorul parcului, spune că în continuare i se pare „incredibil” ce fac voluntarii: „Până acum am fost singuri, nu ne-a ajutat nimeni cu nimic. Ce fac ei ne dă speranță că lucrurile se vor îndrepta. Şi ne stimulează și pe noi să vedem că nu suntem singurii cărora le pasă.” Parcul are un statut incert – este în litigiu – și asta împiedică Institutul să aplice la proiecte care le-ar aduce fondurile necesare și în același timp, le pune restricții la finanțarea de la buget. Au doar șase angajați, prea puțini pentru cele peste 70 de hectare de vegetație. „Singurul nostru scop acum e să supraviețuim până se termină procesul”, spune Coandă, „și pentru asta ne focusăm pe salvarea colecției de plante din parc, nu mai avem resurse să-l mai și întreținem estetic”. Procesul, început de mai mult de 10 ani, este între moștenitorii familiei care a întemeiat parcul și statul român, care, pentru că a dat rezervației statut de „monument al naturii” (în 1954, după naționalizare și după înființarea stației de cercetare silvică de aici), îl consideră o excepție de la legea retrocedărilor. Un termen s-a judecat pe 7 noiembrie la Curtea de Apel București, dar procesul e departe de a se termina.

Plimbările de duminică, ecologizările și evenimentele au adus deja anul acesta aproape 5.000 de oameni în plus în parc. În 2012 au fost 9.900 de bilete vândute iar în primele 10 luni din 2013 – 14.700. Şi mai sunt două luni și multe duminici în an.

Ovidiu Manoilescu privește dincolo de numărul de vizitatori și de banii strânși, la ce vrea să schimbe în mentalitatea oamenilor și în opțiunile lor: „Am un copilaș de trei ani. O să plece de acasă la un moment dat, undeva la facultate. Pentru ce mai vine aici? O să vină în vacanțe, o să vină în weekenduri în care stă două ore și fuge, că… ce să facă aici? Așa am fost și eu, așa suntem toți. Căutăm altceva decât ce am avut. Şi atunci, dacă este parcul ăsta, poate la un moment dat o să-și ia trei colegi cu el și o să zică <<Hai să mergem să ne plimbăm în parc!>>. Au de ce să vină.”

Plimbarea de duminica asta se termină pe la două, când lumea se strânge iar în fața conacului. Doi folkiști tineri, veniți și ei de la Hunedoara, cântă la chitară vreo jumătate de oră piese de Phoenix, dar și altele mai noi, inclusiv Vama Veche, care în vocile lor calde sună mult mai plăcut decât în original. Plimbăreții stau roată în jurul lor – bătrânii de la cămin pe scaune scoase din Institut – și mănâncă prăjituri, cozonac și bomboane aduse de toată lumea și puse pe o masă. După concert, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara face demonstrații de lupte cu sabia. Costumele lor sunt impecabile – în culori vii, curate, noi, coerente istoric. Şi le fac singuri – ca și săbiile – inspirându-se din frescele din Castelul Huniazilor și respectând epoca. Lumea nu se dă dusă, deși a trecut de trei și jumătate.

Bătrânii de la cămin pleacă primii, apoi se sparge și restul grupului, nu înainte de a șterge toate urmele vizitei. Scaunele și mesele sunt duse înapoi în conac, ușa e încuiată cu grijă, pungile de gunoi sunt strânse și luate pentru a fi aruncate la tomberon. Unii mai dau o roată să se asigure că nu au uitat nimic. Oricum, se vor întoarce duminica următoare. ●

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Bă, de ce ești tu țigan?

Cum a devenit Nicolae Gheorghe părintele activismului civic rom.

Mici Victorii Civice: Final

În a doua jumătate a lui 2013, în fiecare săptămână, ați putut citi pe www.decatorevista.ro câte un nou episod…

Mici Victorii Civice: Un centru pentru Raluca

O mamă încearcă să creeze un loc mai bun pentru fiica ei și alți 11 tineri cu sindrom Down.