Moștenirea franceză din Mehedinți

De la orhideea Catleya – laitmotiv în proza lui Marcel Proust –, la Catleya – domeniul viticol din județul Mehedinți.…

De la orhideea Catleya – laitmotiv în proza lui Marcel Proust –, la Catleya – domeniul viticol din județul Mehedinți. 

Laurent Pfeffer, un bărbat atletic de 35 de ani, face naveta câte trei ore jumătate aproape săptămânal București-Corcova, din 2007, de când a dat Franța pe România. În București are acum familia, soția și cele două fetițe, iar în Corcova altă comoară: Domeniul Catleya.

Fusese pentru prima dată în România în 2003, pentru un stagiu de cinci luni la o vinărie din Târgu Bujor, județul Galați. La vremea aceea se întreba cum ar putea să producă vinuri în Franța, unde regulile nu mai lasă loc de inovație, dar și unde e aproape imposibil să îți cumperi un domeniu al tău. În România a găsit libertate, dar mai ales oportunități. Astfel că după ce a terminat facultatea de agronomie în Bordeaux a decis că potențialul României în materie de producție de vinuri este perfect pentru planurile sale de a avea un domeniu viticol propriu. „După ce m-am întors în Bordeaux, un coleg de facultate, Frédéric Vauthier, m-a întrebat dacă sunt oportunități în România pentru a planta o podgorie”, povestește Pfeffer. Alături de fratele său și de Vauthier, Pfeffer a venit în România pentru a pune bazele unui domeniu viticol.

Întâmplarea a făcut să îl cunoască pe Șerban Dâmboviceanu, unul dintre acționarii de la Viticola Corcova, iar acesta i-a propus să fie directorul tehnic al podgoriei. Pfeffer a reușit cu ajutorul lui Dâmboviceanu să cumpere în timp până la 14,5 hectare de vie în aceeași regiune. A fost instantaneu vrăjit de peisajul verde și parcă din alte timpuri de la Corcova. Cu ceața de dimineață coborâtă din munți, zumzet de albine la amiază, dar mai ales verdele nesfârșit al podgoriilor și pădurilor, locul îi părea desprins dintr-o poveste.

Fotografie de Mircea Reștea
Pfeffer chiar a aflat despre o poveste, și anume prietenia scriitorului francez Marcel Proust cu prințul Anton Bibescu, proprietarul moșiei Corcova dinainte ca aceasta să fie confiscată în timpul comunismului. Pe Marcel Proust îl citise și el, dar și ceilalți doi parteneri ai săi. Curiozitatea l-a determinat să citească totuși mai mult despre legătura lui Proust cu prințul Bibescu.

Pe vremea când Proust degusta vinuri la Paris, își dorea mult să viziteze moșia lui Bibescu, care îi povestea de podgoria sa înconjurată de peri înfloriți, dar nu a mai apucat niciodată. De vinurile Corcova se ocupa chiar un francez, Aristoteles Sauget, pe care prințul Bibescu l-a invitat în România, i-a dat întâi podgoria în administrare, iar la scurt timp întreaga proprietate. Astfel a ajuns Sauget să reorganizeze via și să planteze soiuri nobile de viță, pe care le adusese din Franța. El este cel care a reușit să facă vinurile de Corcova renumite, mai ales datorită celor două cupaje, Corcovinul și Corcovelul, pe care doar el a reușit să le producă. Rețeta lor a pierit odată cu el, oricât au încercat cei doi fii ai săi să le recreeze.

După o întreagă istorie franco-românească descoperită în Mehedinți, Pfeffer a decis că numele orhideei Catleya poartă cel mai bine viziunea sa despre vin. Și anume că vinul trebuie băut cu prieteni dragi, pentru că transmite emoții, dar și senzații. Pentru că nu doar spune o poveste, dar e și pentru împărtășit povești. Nu e doar o băutură, ci un element dintr-o experiență. În opera lui Proust, orhideea Catleya este simbolul iubirii dintre două personaje. „Noi am ales să o folosim ca simbol al podgoriei noastre și al bucuriei pe care ne-o produce realizarea unor vinuri de calitate,” motivează Pfeffer numele domeniului clădit pe vechiul domeniu al prințului Anton Bibescu. Numele primei game, Freamăt, susține viziunea pe care ei vor să o transmită, că își doresc ca vinurile lor să aducă emoții, să evoce amintiri, să provoace plăcere.
La început, Pfeffer a plantat soiuri franțuzești, Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah și Cabernet Franc, care s-au adaptat foarte repede solului din Mehedinți. Dar apoi a descoperit și Feteasca Albă, Neagră și Regală, pe care și-a dat seama că le poate împleti foarte bine cu soiurile franțuzești. Pfeffer a vrut ca vinurile produse de el să fie cât mai tradiționale în privința recoltării – se realizează manual, iar pentru ediția de vin roșu premium desciorchinarea strugurilor se face bob cu bob, manual. În plus, a vrut să aibă mare grijă de terroirul din Corcova – tratamentele care protejează vița de vie de făinare și mană sunt aplicate la minimum și cu cât mai multe produse biologice. Astfel, nici broaștele țestoase, pe care le-au descoperit la scurt timp după achiziționearea terenului, și care locuiesc printre vițele de vie, nu au de suferit.
Pfeffer și-a dat seama că vinurile sale trebuie să simbolizeze toată istoria pe care a descoperit-o. Că el duce mai departe o moștenire deja existentă a Franței în România. Dar mai ales, că e vorba de o istorie împletită, față de care este responsabil. „Puțin din Belle Époque, puțin din Bordeaux, puțin din povestea unui prinț român care a iubit Franța și literatura lui Proust,” spune Pfeffer despre domeniul Catleya. „Dar și un mic fragment dintr-un frumos terroir românesc.”

Catleya este alături de DoR la lansări, corecturi și sărbătoriri de tot felul. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Procesul. Spectator la viața unui condamnat pentru omor

Ce ai face ca să demonstrezi că nu ai comis o crimă pentru care ai fost condamnat la 25 de ani de închisoare?…

Premianţii Ideo Ideis – categoria Perseverenţă

O trupă de teatru de liceeni face performanță în Panciu, orașul fără teatru. Corespondență de la festivalul Ideo…

[DoR & Julius Meinl] Norocoșii

Diana și Ionuț își trăiesc relația printre like-uri și surprize. O poveste realizată împreună cu Julius Meinl…