Pe Bune #39: Dragoș Nichifor (Grasu XXL)

Despre determinarea de a reuși în rap și despre vindecare prin muzică.

Dragoș Nichifor, cunoscut publicului sub numele de Grasu XXL, a fost interesat de muzică de mic, pentru că a crescut într-o casă în care se asculta mult jazz, blues și funk. A început să cânte rap de la 14 ani, încurajat de oameni care deja activau în muzică, cum ar fi Tatae de la B.U.G. Mafia. În anii 90 făcea drumuri cu trenul din Bacău în București în căutarea unei case de discuri care să fie interesată de muzica lui. În acea perioadă a lansat, în colaborare cu Paco 10 Grei, primul album despre care acum spune că se bucură că nu a avut succes, pentru că nu ar fi știut cum să-l gestioneze la 17 ani. În 2004 a plecat în Italia să muncească în construcții, dar s-a întors în țară după câteva luni determinat să reușească în muzică. Un an mai târziu apărea hitul Maria, Ioana, și în 2006 primul album solo numit Curaj. Din acel moment, cariera muzicală a lui Dragoș a evoluat rapid. A lansat trei albume solo și a avut numeroase colaborări cu artiști ca Delia și Smiley. În ciuda succesului de care se bucură, Dragoș spune că pentru el muzica a rămas ce a fost dintotdeauna: forma de artă prin care exprimă ce simte și prin care se vindecă.

Ascultă Pe Bune pe Stitcher, Apple Podcasts sau în orice aplicație de podcasting.

Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.

Transcrierea interviului poate fi citită mai jos:

Andreea Vrabie: Salut, Dragoș. Mă bucur să te am aici.

Grasu XXL: Salutare, bine v-am găsit!

Andreea Vrabie: Cânți de mai bine de 20 de ani. Sunt curioasă cum s-a schimbat în timpul ăsta felul în care înțelegi tu muzica sau ce ai învățat despre ce înseamnă să faci muzică.

Grasu XXL: Pff…băi, multe nu s-au schimbat. Na, bine, la 37 de ani e mai… vezi lucrurile mult mai în mare, adică vezi imaginea mai mare a lucrurilor, știi? Dar dragostea, cumva, a rămas la fel. Adică mie mi-a salvat viața muzica, e dincolo de o pasiune, cumva. M-a ținut departe de probleme, de tâmpenii. Ca orice copil când crește în cartier ai foarte multe d-astea. Și la vârsta asta, nu știu, mă simt mult mai relaxat. Anul ăsta a fost pentru mine cel mai bun al meu de când fac muzică. Și financiar și, na, nu știu, am simțit, așa, dragoste din partea oamenilor, cumva. Ca și cum s-a echilibrat toată treaba. Și vizavi de muzică cred că sunt mai matur. Mi-aș fi dorit poate să mai am nebunia aia, cred că toți artiștii își doresc să aibă nebunia aia de la început, știi? Când ieși cu capul înainte, alergi încontinuu, nu te mai uiți stânga-dreapta și scrii încontinuu, știi? Dar, pe de altă parte, na, e cu două tăișuri, că am mai fost întrebat chestia asta. Adică îmi place că stau și gândesc conceptele mai profund, dar există și ceea ce se numește overthinking it, știi? Deci na, eu sunt genul care nu mă uit niciodată în trecut, nu-mi place să mă uit la trecut. Tot timpul mi se pare că cel mai bun lucru e ăsta care mi se întâmpla acum. Și cu gândul la viitor, încerc să văd în viitor. Dar na, e și bine, și rău, față de cum eram când eram mic. Când eram mic scriam încontinuu, toată ziua-bună ziua. Acum stau, mă gândesc mult la o idee, dacă aud o scânteie în cap, știi, durează mult până scriu primele versuri.

Andreea Vrabie: Pentru că ai adus vorba de asta, mi se pare că muzica rap față de alte tipuri de muzică se bazează mult mai mult pe versuri, pe rimă, când alte melodii pot să fie doar catchy și-ți place melodia și nu prea ești atent la ce spune omul.

Grasu XXL: Da, dintre toate formele de muzică e cea mai directă. Asta e cea mai directă și folosește cele mai multe cuvinte.

Andreea Vrabie: Sunt curioasă cum compui. Cum pornește o piesă?

Grasu XXL: De la instrumental de obicei pleacă. Conceptele, cumva, încerc să le scriu tot timpul cum îmi apar în minte. Mi le notez sau o rimă care-mi place sau că rimează asta cu asta, știi? Și mi se pare: Mamă, uau! N-am mai auzit-o p-asta, știi? Sau îmi notez chestii, așa, tot felul de chestii în telefon sau pe unde apuc și după aia aud niște beaturi sau niște instrumentale și încep să fac un puzzle din tot ce am prin telefon. Mă tot uit, iar mă întorc, iar mă uit, iar mă…știi? Sunt unele piese unde aud pentru prima oară ceva, mă pun să scriu și gen în cinci minute s-a făcut. O strofă sau poate chiar piesa. Dar de obicei conceptele le ai undeva, ori le ai notate dacă nu le ai în cap sau voiam să vorbesc despre aia sau voiam să vorbesc despre aialaltă, știi? Deci cam așa, nu e o rețetă. Se întâmplă cum se întâmplă, ia naștere cum, no.

Andreea Vrabie: Ce ți se pare cel mai dificil în tot procesul ăsta? Unde te blochezi sau care e partea la care ai vrea să nu ajungi niciodată?

Grasu XXL: E aiurea, dar în ultima vreme n-am mai simțit chestia asta. Au fost momente când nu mai găseam să scriu. Cred că toată lumea care scrie într-un fel sau altul are filmul ăsta la un moment dat. Și acolo e foarte frustrant, te simți inutil, te afectează în toate unghiurile tale și nu e ok. Și atunci na, nu știu cum, că n-am stat niciodată să mă gândesc cum am ieșit de acolo. Dar aia mi se pare cel mai dificil. În ultima vreme, în schimb, n-am mai simțit chestia asta. Cumva am țintit și am lovit, știi? A fost și o perioadă în care fumam foarte multă iarbă și de la iarbă ești așa, groggy un pic. Îți vin multe idei, dar nu prea reușești să le urmărești pe niciuna. Fug ca iepurii și nu mai știi pe care s-o prinzi. Dar acolo mi se pare cel mai aiurea, la un artist, când nu mai găsește zeama aia. Dar na, totul trebuie să fie în echilibru, nu? Eu cred mult în asta și atunci eu am renunțat. De vreun an jumate nu mai fumez. Și între rapperi știi cum e, toată lumea fumează. Și între muzicieni, de fapt, că am observat că nu doar rapperii. Toți muzicienii fumează și există prea multă iarbă. Există noțiunea asta, deși eu credeam că nu există. Da. Vreo patru ani n-am scris nimic și a fost foarte frustrant. În momentul în care mi-am dat seama că n-am scris, cred că am scris o piesă în patru ani, am zis că: Dude, e clar, de aici. Și am zis gata.

Andreea Vrabie: Și în perioada asta de patru ani, cum îți justificai că tu în continuare faci muzică?

Grasu XXL: Am lucrat foarte mult, m-am ocupat de mix și master și am învățat foarte multe. Adică în fiecare zi, și acum, în fiecare dimineață mă trezesc cu o jumătate de oră, o oră, mă uit la tutoriale, învăț despre sunet și nu consider că am pierdut vremea. Consider că, repet, eu nu mă uit prea mult în trecut și consider că tot ce mi se întâmplă eu le iau cum îmi vin și încerc să scot ce-i mai bun din ele. Sunt, așa, o persoană de genul ăsta. Adică nu sunt prea mult deprimat sau reușesc să trec foarte repede, știi? Dar în momentul în care mi-am dat seama că nu mă mai vindec eu pe mine, știi, că eu cu muzica mă vindec, la un moment dat cred că se adunase prea mult, am zis: Bă, trebuie să dau afară, deci trebuie să stop it cumva, trebuie să fac să… Și am lăsat iarba și am scris discul ăsta nou, eu cu Laur, știi? Și a ieșit foarte repede, de genul în șase luni eu am scris jumătatea mea de disc. A ieșit și mai repede discul ăsta că am scris eu jumate, el jumate. Probabil ar fi durat un an dacă îl scriam doar eu, sau nu știu. Dar a fost o experiență foarte mișto cu discul ăsta și s-a nimerit exact acuma, despre ce-ți vorbeam, despre perioada asta în care eu n-am mai fumat, știi?

Andreea Vrabie: Nu-mi dau seama dacă mă înșel, dar eu întotdeauna am privit rapul ca tipul de muzică care, istoric cumva, are o tradiție în a transmite un mesaj, în a vorbi despre probleme ale societății, de la…

Grasu XXL: Băi, nu. Dar toată lumea are filmul ăsta. Rapul, în esență, când s-a născut de fapt, era unul la o petrecere care zicea la lume uite ce DJ tare e ăsta. Așa s-a născut rapperul, MC-ul problemei, știi? Era ăla care anima petrecerea. Și nu, multă vreme nu s-a vorbit despre… Dar cumva s-a transformat MC-ul în reporterul zonei sau locului din care el era. Și atunci da, normal, când începe o problemă, de exemplu la ei a început cu perioada aia cu droguri d-alea grele, știi, și totul a început să se strice. Au apărut și vreo câțiva rapperi care au început să vorbească despre chestia asta, știi? În rest, toți ceilalți schibidi-bighidi-bighidi. Erau pe veselie, știi? Deci are un soi de tradiție, dar îți spun și de ce. Pentru că, și rockul are foarte mulți și toate muzicile care au, toate genurile de muzică care au filmul ăsta rebel, știi, punk, rock și libertatea asta. Și până și jazzul, chiar dacă n-are vorbe. El tot o formă de anti-sistem, cumva, a fost, nu? A rupt muzica clasică. Eu nu vreau așa, eu vreau așa, știi? Dar mi se pare așa că o pui, dacă vorbești despre rap doar așa, ca fiind o muzică care are un mesaj social și așa, mi se pare că o pui într-o cutie, știi? Iar asta mi se pare cea mai, muzica cu cea mai puțină cutie posibilă. Adică e cea mai puțin, nu poți să bagi într-o cutie rapul. E fantastic numai dacă te uiți în ăștia 40 de ani în ce hal a evoluat când toată lumea spunea că n-o să mai existe, știi? Adică e numărul unu în lume acum. Deci nu pot s-o văd așa. Eu o văd o chestie foarte directă și foarte reală. Că e vorba de petreceri, că e vorba de droguri, de dragoste, de femei, știu eu, de probleme sociale, de probleme rasiale, nu contează cum e, e pe bune și e foarte direct, știi?

Andreea Vrabie: Eu te întrebam de mesaj sau de mesaje care pot influența oameni, pentru că am observat, mai ales pe ultimul album, că-n piesele tale sunt niște teme recurente. Nu știu, obsesia oamenilor după bani, toată alergătura asta sau oameni care sunt prinși într-un mecanism ca într-o rotiță și gonesc, merg la muncă, nu se gândesc dacă le place sau nu, sunt pur și simplu ca niște roboți și îndemnul ăsta ca ei să gândească liber.

Grasu XXL: Da, cred că așa fac toți artiștii cumva. Nu știu, la fazele astea mă simt și eu un pic clișeistic, așa. Adică cred că toți artiștii au spiritul ăsta în ei. Cred că toți artiștii vorbesc așa. Cred că așa sunt ei.

Andreea Vrabie: Și crezi că e rolul lor să influențeze oamenii?

Grasu XXL: Absolut, asta da. Cred că trebuie să înțelegi asta odată. Adică eu n-am înțeles-o atât de devreme, dar undeva, după primul meu disc solo prin 2006-2007, așa, am început să văd că șoarecii sunt…

Andreea Vrabie: Șoarecii sunt copiii, nu?

Grasu XXL: Șoarecii sunt copiii, da. Sunt afectați și o trăiesc altfel decât mine, știi? Eram mult mai egoist înainte de discul ăla. Dar cumva spiritul egoist trebuie să rămână într-un artist, că altfel n-ar face-o, știi? Adică în primul rând se gândește la el. Ori să se vindece el pe el, ori să-și mângâie egoul el pe el, ori, oricum ar fi. După aia ce se întâmplă, e ok. Dacă e bine, e bonus, dar artistul e egoist. Cine zice că nu e, acuma, stop it.

Andreea Vrabie: Ai observat că la concerte sau că audiența cumva s-a schimbat? Că nu mai sunt cei care te ascultau acum 10-15 ani, că acum vin din ce în ce mai mulți tineri?

Grasu XXL: Sunt ăia care mă ascultau acum 10-15 ani, asta mă bucură foarte mult, dar au crescut. Se însoară, se mărită. Noi nu mai avem sub 18 ani, sub 20 de ani foarte mulți fani. Noi n-am avut niciodată fani din ăștia fanatici, ca să zic așa, știi? N-am fost genul ăla de artiști. Nici eu, nici Laur. Dar felul nostru de a fi, cred, care se vede că e unul mai cald, așa, se simte că noi suntem mai calzi cumva, nu suntem rapperul tipic, care rapperul tipic e plin de ură, foarte puțini care sunt mai relaxați cu ei, știi? Iar felul nostru, așa, relaxat cumva a atras. Încep să-i observ pe ai noștri care vin la concerte că sunt același gen de oameni și e normal să fie așa, știi? Rezonează cu ce faci tu, ce zici tu, cu excepții, dar na, au mai îmbătrânit acum, sunt oameni de… discul ăsta cel puțin îl ascultă oameni de peste 25 de ani. Și pe mine mă bucură.

Nu m-am gândit s-o fac așa, m-am gândit s-o fac, să facem albumul ăsta cum ne vine nouă și fără să ne gândim la nimic, cum facem de obicei, cumva. Unele piese, na, le mai faci… Adică să nu ne înțelegem greșit, noi înțelegem compromisul. Nu e totul alb sau negru, există și doze de gri și nuanțe de gri, știi? Și am știut cumva să facem slalom printre ele și să ne descurcăm, pentru că până la urmă trebuie să trăiești din asta, știi? Acum fiecare artist e responsabil pentru el și alegerile lui. E vorba să te simți tu cu tine ok. Și noi suntem așa cum suntem, adică, și noi am învățat de mici. Cred că foarte mulți o țin așa în alb și-n negru din frică, știi? Noi nu prea am avut frică. Cred că și din cauza faptului că am fost iubiți de mici de mamele noastre. Eu cred că de acolo pleacă frica. Eu nu cred că pleacă din altă parte. Hai că acuma vorbim și de psihologie, știi? Și noi am fost niște băieți iubiți și mamele noastre au fost destul de treze cât să ne lase să explorăm și atunci nu prea am avut frică de făcut chestii.

Andreea Vrabie: Totuși ai o piesă pe ultimul album care se numește „Frica” și mă întrebam dacă, pentru că rapul pare a fi făcut de oameni duri, dacă e loc…

Grasu XXL: E un mit.

Andreea Vrabie: Cumva asta voiam să întreb. Dacă e loc de vulnerabilitate, de frică?

Grasu XXL: Absolut. Cred că da. Nu cred că da, eu știu că da. Îi cunosc pe toți rapperii români, toți sunt sensibili. Nu poți să fii artist și să nu fii sensibil. Cel puțin ăia buni, dacă mă întrebi pe mine. Adică trebuie să ai o doză de sensibilitate în tine, chiar dacă faci rap. N-are nicio legătură. Tot, tot te confrunți cu energii, cu vibrații, adică trebuie să poți să le iei de undeva, să le știi că le dai undeva, știi? Cred că trebuie să fii sensibil și ăia care nu zic, din frică nu o fac sau există sigur vreo melodie de-a lor unde se desfac și o ard normal sau încearcă să se desfacă, știi?

Cred că există și pe nivele de oameni, adică sunt oameni la un nivel spiritual mai scăzut, unii la un nivel spiritual mai înalt și atunci na, depinde de om, depinde de personaj. Dar cred că orice artist, că-i rapper, că-i rocker, că-i punker, că-i nu contează. Și rockerii sunt duri, nu, dacă e s-o luăm așa. Și nici ăia nu sunt. Adică și ei înăuntrul lor sunt a big softie, cum sunt și eu la urma urmei. Dar mie nu mi-a fost frică niciodată să vorbesc despre asta, de când fac muzică. Repet, am avut tot timpul încrederea alor mei, a lui mama, de fapt, că de acolo pleacă. Tata nu prea, dar cu mama e treaba. Adică lumea care e dereglată la cap e dereglată din cauza lui mama, să știm, să ne înțelegem, de acolo e problema. Deci mie nu prea mi-a fost frică de multe lucruri în viață, da? Am și trăit mult. Și a trebuit să iau decizii repede singur.

Andreea Vrabie: Pentru că ai adus vorba de ai tăi, știu că tatăl tău era profesor de muzică?

Grasu XXL: A fost profesor de muzică, da, și mai târziu a început să cânte la restaurant, lucru care l-a frustrat foarte tare. Era plin de frustrări și de aia nu voia ca eu să încep să fac muzică, deși eu doar aia aveam în cap. Și mama îl tot „Hai mă, lasă-l”. Îi ziceam să-mi facă negativul de la „Wind of Change” ca să cânt la serbare în clasa a III-a sau a IV-a, știi? Și el nu voia să mă lase și până la urmă l-a convins mama. Deci na, vezi, adică sunt chestii pe care poți să le transmiți copiilor tăi. Eu eram nativ că eu eram de acolo.

Andreea Vrabie: Și de rap cum ai devenit interesat?

Grasu XXL: Tata asculta numai jazz, funk, numai muzică neagră. Nu asculta nimic altceva el. Dacă erau albi, sigur cântau jazz sau blues sau solo sau ceva, știi? Și Elton John, cred că Elton John îi plăcea. Dar în rest nu asculta Beatles, d-ăștia, nu. El zicea că-s boccii. Noi eram și țigani, asta e o vorbă la țigani, că e bocciu. Românul ăsta e bocciu, nu știe note, nu înțelege nimic, nu e bun, știi? Și mama asculta lăutărească. Deci la mine în casă era numai Stevie Wonder, numai George Benson, tata avea benzile lui, mama avea plăcile ei, casetele ei, adică era numai pe muzică totul. Curățenia era pe muzică, tata venea, studia la el în cameră pe muzică, eu aveam casetofonul meu, camera mea. Și după ce au murit ei am început să aud rap la noi în oraș, pentru că la noi în oraș, acuma mă întorc, fac o paranteză, la noi în oraș era de unde toată România făcea rost de muzică underground. Era Chrome Studio al lui Grișu din Bacău și el lua CD-uri și le multiplica pe casete și le vindea, le pirata, știi? Dar CD-urile alea originale ajungeau la noi în Bacău prima oară și atunci aveam un contact foarte direct și rapid. La o lună, două după ce apărea un disc făcea Grișu cumva și îl avea. Snoop Dog, Notorius BIG, Prodigy, adică era punk, rock, toată muzica asta nervoasă, știi, underground. Și eu auzeam chestiile pe care le asculta tata, pentru că rapperii simpli au muzica care o asculta tata. Și eu cumva, bă, dar eu știu, și așa. Și-mi și plăcea foarte mult groove-ul, funkul, tot de acasă, nu? Conștiința mea muzicală era acolo, pe funk. Și așa m-am cu gașca veche. Erau cu 10 ani mai mari ca mine și eu stăteam pe lângă ei, dar eram de-o seamă cu ei, că eram înalt de mic, știi? Și am început să cânt repede, gen, prin 95. Am zis că trebuie să fac și eu.

Andreea Vrabie: La 14 ani.

Grasu XXL: Da. Și am cântat și rock înainte, adică eram rocketar în școala generală. Adică tot timpul a fost ceva cu scena, cu muzica, eram acolo, știi, nu mă gândeam să fac altceva.

Andreea Vrabie: Cumva asta era și curiozitatea mea în legătură cu mediul în care ai crescut, pentru că și eu am avut mulți colegi în școală care, la fel, pe la 13-14 ani voiau să aibă o formație rap sau să cânte. Le-a trecut destul de repede. Și eram curioasă de unde a venit drive-ul tău. De ce n-a fost doar un vis de copil?

Grasu XXL: Cred că sunt și niște conjuncturi la mijloc. Trebuie să ai și o anumită doză de noroc, cumva. Faptul că eu stăteam, eram în anturajul ăla, am avut contact direct cu trupele din București, gen Paraziții sau B.U.G Mafia, putem să merg acolo să lucrez cu ei, adică au fost niște chestii care m-au… Grișu, implicit, că despre el vorbeam, el făcuse, produsese discurile astea ale lor. Primele discuri. Și atunci, vezi, era și o conjunctură cumva. Când vezi că ai rezultate, când ai și un feedback local chiar dacă e, te duce, te trage înainte. Dacă stai trei, patru ani de zile și nu se mișcă nimic, la un moment dat cred că, nu trebuie să renunți, cred că trebuie să înțelegi că poate nu ești de acolo. Și nu e nimic rău în asta. Eu dintotdeauna, cumva, și fizic eram de acolo. Și cum mă mișcam, cum vorbeam și ei au văzut asta, știi, anturajul ăsta al meu, și mă sprijineau. Deci e importantă și conjunctura. Și norocul și talentul și munca. Deci e o întreagă, na, nu știu să definesc eu acuma, dar cred că fiecare are destinul lui, nu poți să te ții cu dinții, nici n-aș propune cuiva. Dar aș propune oricui să încerce să-și descopere talentul sau meșteșugul sau băi, sunt bun la asta. Trebuie să dau înainte cu asta sau măcar să încerc să dau cu asta și să văd unde mă duce, știi?

Andreea Vrabie: Perioada în care ai început a coincis și cu momentul în care i-ai pierdut pe ai tăi.

Grasu XXL: Da, a fost direct.

Andreea Vrabie: Crezi că a influențat și asta, adică că a fost și un fel de refugiu în…

Grasu XXL: A fost mai mult ca un refugiu, îți dai seama. Două săptămâni eu n-am vorbit după ce a murit maică-mea. Taică-miu încă trăia. Eu două săptămâni n-am vorbit, am ascultat muzică încontinuu. Și ziceau babele, știi, că n-are voie să se uite la televizor, să asculte muzică. Asta țin minte, știi? Și vocile alea, așa, dar mie nu-mi păsa. Eu trebuia să ascult muzică.Și da, pe mine m-a educat foarte mult muzica. Și nu doar rapul, muzica în general. Ăla era tata, ăla era unchiul, ăla era… Știi, când îți place de cineva sau mie, ce puțin, îmi place, nu știu, de Jay Kay, de exemplu, ascult de la primul disc. Jay Kay s-a îmbolnăvit acuma, a avut ceva la spate. Bă, parcă era neam cu neamul meu, mă durea inima. Zic mamă, deci îi e rău lui ăsta, îl doare spatele, la spital, mamă, deci eram terminat. Și cred că așa trebuie să trăiești muzica sau arta. Adică dacă-ți plac picturile, te iei cu o pictură d-aia și stai ore întregi și te uiți la ea, nu știu. Adică cred că trebuie să fii, așa, visceral, cumva, altfel nu, na.

Andreea Vrabie: Sper că nu mă înșel, dar ai lansat primul album în 1999.

Grasu XXL: Primul album cu Paco. Eram doi. XXL și 10 Grei eram. Toată lumea credea că suntem 11. Dar pe el îl chema Paco 10 Grei. Și da, în 98 am început să-l facem cu Tataee de la B.U.G. Mafia, a fost producătorul executiv. Dar eu am avut de mic o direcție de sunet. Eu vreau să sune așa, nu vreau să sune ca nimeni, știi? Adică am avut chestia asta. De la tata cred că aveam gustul foarte bine definit, știi? Și cred că aia i-a plăcut și lui Tataee la noi, știi, că noi încercam să nu fim nici ca – atunci era B.U.G. Mafia, La Familia și R.A.C.L.A. pe partea aialaltă și Deliric. Și eu tot timpul am vrut băi, dar noi nu suntem nici așa, nici așa, noi suntem undeva la mijloc, suntem pe treaba noastră, trebuie să sunăm mai așa, știi? Și am încercat să sune. Eu aveam 17 ani, deci îți dai seama, și Tataee avea 22 sau 23. Dar am făcut discul ăla și a fost pentru rapul din România a fost o chestie foarte fresh. Le-a plăcut foarte mult. Dar a durat foarte mult să se întâmple ceva și noi speram să aibă un succes. Dar a fost un succes, așa, foarte trecător, știi? Adică „Privesc de sus” era o melodie și a difuzat-o Gheorghe două luni la emisiunea lui, ultima melodie la „13-14”, știi? Aia pentru noi a fost top, aia a fost cea mai top chestie. Dar na, după aia a fost foarte greu. Noi speram să, fiind copil, mamă, să vezi ce se întâmplă. Nu s-a întâmplat și mai bine că nu s-a întâmplat. Acuma după atâția ani pot să zic asta.

Andreea Vrabie: De ce crezi asta?

Grasu XXL: Pentru că nu eram pregătiți să fi avut vreun succes mare sau ceva, știi? Cred că ne-ar fi futut meciul nasol. Și na, după, prin 2002, 2003, așa, deci no, la vreo trei-patru ani după ce am lansat discul ăla, eu m-am dus în Italia la muncă la soră-mea. Soră-mea era la Roma. Nu mai ieșisem din Bacău și am ajuns la Roma să muncesc pe șantier. Ce altceva să muncesc? Și a fost foarte, foarte greu o lună, două câte am muncit. Nu mi-a plăcut deloc, mi-a fost groaznic. Am mai stat un pic pe acolo, Maximilian era și el pe acolo, am fost pe la Torino, am stat pe la el vreo câteva luni și am venit acasă. Și am zis: ori o trosnesc, ori nu. Și din fericire s-a întâmplat „Maria Ioana”, care încă este un mare hit pentru mine, știi? Unul dintre cele mai mari. Și noi am scris piesa aia în 99, deci are aproape 20 de ani. Sună așa a Iris, Holograf, ceva. Dar are 20 de ani și s-a lansat în 2005 și de atunci, după aia, în 2006 am scos discul următor, în 2007 am început să fac primii bani. Deci la 13 ani după ce m-am apucat de muzică, știi? Să faci bani din asta. M-a ajutat și soră-mea în timpul ăla, îmi trimitea bani, soră-mea muncea afară. Adică trebuie să ai și conjunctura și drive-ul și nebunia și toate, cumva, să se lege și să… Și, de fapt, să-ți dai seama că ești un căcat și că nu alegi tu nimic și că ți se întâmplă și că tu nu poți decât să faci din dragoste tot ce faci și atunci să speri la ce-i mai bine, știi?

Andreea Vrabie: Te-ai gândit vreun moment să renunți până la urmă?

Grasu XXL: A, da, Jesus! De multe ori, da.

Andreea Vrabie: Și cum treceai peste?

Grasu XXL: Păi dar tu zici, șoarec fiind, zici: Curva asta de muzică mi-a mâncat viața, m-a zăpăcit și sunt frustrat. Dar tot acolo te întorci, că, nu știu, la aia ești bun, aia te vindecă, transa aia de vindecă, știi? Adică te simți ușurat, ca acuma când n-am scris patru ani, știi? La un moment dat supapa era să explodeze și trebuie să scoți din tine. Dar da, au fost momente multe. În timpii ăia, îți dai seama, patru ani de zile până… Și, ca să ajung să zic „mă duc în Italia să muncesc”, trebuie să-ți fi futut ceva la creier, să plec. N-a fost ușor. Dar n-a fost nici greu, nu știu cum să zic, știi? Adică n-aș schimba nimic eu, e fantastic că s-a întâmplat așa.

Andreea Vrabie: Okapi Sound din ce nevoie a apărut? De ce nevoia de a avea o casă de discuri independentă?

Grasu XXL: Uite, m-a întrebat multă lume chestia asta, nimeni nu a întrebat din ce nevoie a apărut. Ca să fiu sincer, așa, ca întrebarea ta, a apărut cred dintr-o nevoie de a-ți mângâia egoul. Cred că așa, din nevoia aia se întâmplă. Din nevoia de a fi un maestru și a avea ucenici, nu? De aia se întâmplă ucenicia în lume. Că maestrul trebuie să-și mângâie egoul, știi? Cred că d-aia s-a întâmplat. Înainte de orice, Okapi Sound nici n-a fost o chestie conștientă, băi, facem Okapi Sound. Ne-am întâlnit câțiva băieți și ne plăcea, ne-am îndrăgostit unul de celălalt și de muzica celuilalt și am zis că să facem totul mai unit, să strângem undeva, să centralizăm chestia și cam așa s-a născut. N-a fost niciodată o chestie gândită. Dar ideea asta de a avea ucenici, aia e doar dintr-un ego. Acum îmi dau seama. Cred că-mi dădeam seama și atunci, dar nu voiam s-o văd. Și de atunci, în Okapi Sound mai sunt doar eu cu Laur cu Mitză și cu Junky. Ceilalți au plecat și suntem, acum, este mult mai liniștit. Am lucrat foarte mult timp pentru Okapi Sound, cumva, și n-am avut grijă de mine, știi? Și am pierdut și foarte mulți bani și eu și Laur. Și acum suntem foarte relaxați, avem timp la maxim pentru noi, știi? E mult mai ok. E dureros, pentru că e familia ta, e ca și familia ta, dar la un moment dat viața e așa cum e, trebuie s-o iei cum se întâmplă și să încerci să scoți ce-i mai bun din ea, știi? Cum ți-am zis eu că văd lucrurile.

 Andreea Vrabie: Dar îl priveai și ca pe un business dincolo de…

Grasu XXL: Nu, nu, și de aia cred că s-au pierdut atâția bani cu Okapi Sound. Pentru că tot timpul am vrut să facem chestii marfă și mișto și noi care costă bani, știi?

Andreea Vrabie: Dă-mi exemplu.

Grasu XXL: Păi, nu știu, clipurile noastre tot timpul costau foarte mult. Când unii făceau clipuri cu 2-3000 de euro, noi făceam cu 10.000, că Domne, avem noi un film în cap, trebuie să fie, să vină, să intre, să hau, să bau și na. Din păcate nu. Sau din fericire, nici nu știu ce să zic. Nu știu să fac bani, n-am știut niciodată și nici cum să-i drămăluiesc, să mă împart cu ei. Nu-mi pasă. Nu-mi pasă mie decât de muzică. Și să am nevoile primare, aici, da. Trebuie nevoile mele primare să fie odihnite. Și de acolo nu îmi mai pasă, știi? Adică dacă am bani de adidași, care e o nevoie primară la mine, e ok.

Andreea Vrabie: Cumva asta era următoarea întrebare. Dacă, ok, poate pe tine nu te interesează atât de mult banii, dar se poate trăi din rap la noi?

Grasu XXL: Da, nu ca ăia de afară, dar…

Andreea Vrabie: Mă refer în comparație cu alte genuri muzicale de la noi.

Grasu XXL: Față de pop nu. Și popul față de manele niciodată. Manelele fac o grămadă de bani. Dar cifrele dintotdeauna au fost cam la jumate față de pop. Un hit rap trebuie să aibă influențe pop, asta trebuie să știi. Trebuie să existe un hook acolo, trebuie să existe o melodie. Adică sunt niște chestii care trebuie să existe, altfel nu prinde la marea masă, pentru că rapul nu e o chestie care s-o guste toată lumea, știi? Hiturile de rap tot timpul au avut o melodie, un refren, o chestie care… în lumea întreagă.

Andreea Vrabie: Te preocupă în vreun fel asta, cât de hit o să fie o piesă sau nu?

Grasu XXL: Cine spune că nu-l preocupă e un ipocrit. Și nu la momentul, nu te preocupă când o faci. Dar cine îmi spune mie că „nu mă interesează”, ar trebui s-o facă la el în beci și s-o arate la prietenii lui. E clar că primul tău instinct ca artist este să ai un public cât mai larg, altfel nu ai face asta, altfel nu te-ai expune în felul ăsta. Deci nu, absolut… Dacă o melodie de-a ta, deci repet, nu vorbesc de creație aici, oricare melodie de-a ta devine hit, te unge. Te unge la maxim. Adică nu poți să spui: Mamă, mamă, nașpa, frate! Mamă, deci melodie asta e nașpa, frate! Nu, pentru că e copilul tău. Nu ai cum, știi? Eu am una singură care nu. E tot copilul meu, dar e copilul mai urâțel.

Andreea Vrabie: Care?

Grasu XXL: Am făcut una în engleză la un moment cu Velea. Și acolo eram cu Smiley în studio și el m-a provocat. Mi-a zis: „Pun pariu că tu nu poți să faci una în engleză”. Și eram fumați, eram toți sparți. Am zis băi, îți arăt că eu într-un sfert de oră îți fac acuma piesa și e și hit. Și am făcut-o și nu mi-a plăcut deloc ce s-a întâmplat cu ea. Și dacă aș face-o, n-aș mai face-o oricum în engleză, aș face-o în română. Adică era singurul moment care nu mi-a plăcut mie. Deci nu, dacă ești artist, nu poți să spui: Eu sunt underground și eu nu vreau să… Te asigur eu că și ăla underground ar vrea să, doar că na. Și sunt hituri care au devenit din underground, au ieșit din underground și au fost hituri.

Andreea Vrabie: Pentru că l-ai menționat pe Smiley, există prejudecăți în lumea rap și hip hop? Adică cum sunt privite colaborările tale cu Smiley, Delia?

Grasu XXL: Eu sunt văzut ca cel mai comercial dintre rapperi. Dar eu așa am fost vizionat de mic de tot de comunitatea rap, știi, adică de la 15-16 ani. Grasu e ăla comercial. Eu cântam, aveam melodii despre mare, despre condus la mare. Adică eu n-am ținut niciodată, fiind din Bacău, n-am avut niciodată asta cu East Coast, West Coast. Sau ăsta, să fiu rapper din ăla underground. Nu, mie îmi plăcea melodia. Mie îmi plăcea groove-ul, funk-ul, ăla care-l știam eu de la tata, știi? Și nu, n-am avut niciodată chestia asta. Nu a fost nicio problemă, eu colaborez cu oameni care-mi plac. Mie de Smiley mi-a plăcut din prima clipă în care m-am întâlnit cu el. Și Delia la fel, e nebună. Deci nu e sănătoasă la cap. Și atunci fac lucrurile cum îmi vin. Eu am mai multe melodii cu Smiley, dar pe asta ultima cu lumea nouă mi s-a părut că doar el putea să cânte, știi? Așa mi s-a părut mie. Multă lume după aia mi-a spus băi, că Smiley acolo parcă nu era din film sau… Mie mi-a plăcut de m-a spart, m-a rupt în două. Adică nimic nu mai contează după aia, știi? Nu contează că am dat 12.000 pe videoclipul ăla, nu mă interesează nimic. Pe mine m-a uns și cred că despre asta e vorba, știi? Adică n-ai cum să te gândești dacă lumea o să vadă într-un fel sau nu. Ți-am zis, trebuie să, artistul e egoist, trebuie să fie egoist, trebuie să-i placă lui. Și după aia mai vedem ce se întâmplă. Casa de discuri s-a supărat că n-a fost hit, dar na. Aș fi vrut ca mai multă lume să înțeleagă mesajul ăla, că nu e unul foarte ușor, dar puțini, foarte puțini au percutat melodia aia, știi? Din păcate. Și la fel și cu „Șoarecii în labirint” și cu „Doamne ajută”. Adică, cumva, zice lumea că ne strângem rândurile. Dar noi trebuie să vorbim despre chestii care ne dor la vârsta asta. Nu pot să mai vorbesc despre… Eu nici nu mai merg la club. Merg la club să cânt. Înainte, pe lângă faptul că cântam la club, mergeam la club și beam și mă drogam și stăteam la club când eram mic. Și trebuia să cânt despre asta, că de asta știam. Acum, la vârsta asta nu mai fac asta, am alte preocupări. Trebuie să cânt despre…

Andreea Vrabie: Și care sunt? Care sunt lucrurile care te dor?

Grasu XXL: Păi, stau mai mult în familie, am căței, am studio, nu știu. Nu mai merg la discoteci, mă gândesc mai mult la nemurirea sufletului, nu știu. Adică na, vin chestiile cu vârsta. Încerc să mă vindec pe mine, încerc să devin eu mai bun, să evoluez, chestii normale, nu? La vârsta asta. Și atunci nu mai pot. Și de aici albumul ăsta așa, știi? Adică na.

Andreea Vrabie: Într-o piesă mai veche, „Drumul spre succes”, e o parte în care Andrei Pleșu spune că ar trebui să evităm să identificăm succesul cu…

Grasu XXL: Cu fericirea.

Andreea Vrabie: Cum a apărut piesa asta? Adică din ce experiență personală crezi că a ieșit?

Grasu XXL: În 2014 făcusem la rând, „Turbofin”, „Deja Vu” și „La La Song”. Și „Deja Vu” a fost un fel de culme d-asta, știi? Adică a fost cea mai difuzată melodie anul ăla. Eram cumva în vârf și eu n-am simțit nimic altfel. Eu am continuat să fac lucrurile cum le făceam ca și până atunci. Cum le fac și acuma. Percepția lumii despre mine, cumva, a început să se schimbe și eu am simțit că atunci e momentul să scriu despre succes, cumva. Trebuia să fie o melodie cu Laur, el a găsit sample-ul ăla de la Celelalte Cuvinte, muzica aia, vocea aia de pe melodia cu Florian Pitiș. Și mi-a arătat sample-ul. Eu când l-am auzit m-a terminat vocea, m-a terminat. Nu o știam, recunosc că nu o știam. Și am făcut beat-ul și am spus atunci lui Laur, băi, trebuie să fie despre succes melodia asta. El n-a înțeles ce vreau să zic. Cum adică despre succes? Eu eram pe treaba mea. Zic bă, despre succes, nu știu cum dracu. Ce nu înțelegi? Despre succes. Și mi-a venit dintr-o dată și am scris-o. Ca și „Deja Vu”, ca și multe alte piese care ies pur și simplu. Trebuia să iasă, știi? Și am scris alea două strofe în 20 de minute, jumate de oră, cred. Și am simțit, așa, un „pfiu!”. Și după aia am stat vreo trei luni să-i găsesc un refren. Eu am o problemă, asta cu  refrenele. Sunt terminat, nu le găsesc. Și la un moment dat ziceam bă, nu găsesc, nu știu cine să cânte. Am vrut să cânte și Smiley, am vrut să cânte și oameni d-ăștia care cântă mai mult decât mine. Eu zic fuck it, găsesc un discurs, sunt sigur. Ceva găsesc eu despre succes. Și am căutat cred că vreo două luni. I am not fucking joking. Încontinuu. Teatru TV, plăci cu povești, bă nimic. Nimic, nimic, nimic, nimic. Două luni. Și într-o zi eram la studio și îi zic lui Mitză bă, tată, dar chiar nu găsim și noi în toată lumea asta un discurs despre succes? Și am pronunțat cuvintele astea, știi? Și am scris pe Google: „discurs despre succes”. Și primul link a fost discursul ăsta al lui domnul Pleșu și de când i-am dat play m-a răstignit. Adică n-am mai înțeles nimic. Mi-am dat seama că e ceva dramatic acolo, pentru că a spus și na, domnul Pleșu e un om foarte apt și le-a spus, a scos adevărul, știi? De obicei spun adevărul, nu? Am înțeles că el nu prea înțelege cu rapul, cu astea, că cineva l-a contactat, îți dai seama, să ne dea acordul. Nu prea îi plac lui „ciorbele astea”, parcă așa a zis, dacă nu mă înșel.

Andreea Vrabie: Dar a fost de acord.

Grasu XXL: A fost de acord până la urmă, da, îi mulțumesc. Dar eu aș vrea ca mai multă lume, chiar și mai în vârstă, să înțeleagă că rapul. E o chestie foarte mare, știi? Eu știu că și Aura Urziceanu nu înțelege rapul. Știu că nici Al Jarreau, de exemplu, dacă știi cine e. E un vocalist foarte mare care a murit, săracu, cu care am crescut în casă, știi? Și eu rămân foarte dezamăgit când văd lume pe care eu o iubesc și o simt ca fiind parte din mine că nu înțelege. Poate la noi în țară nici n-au fost foarte multe exemple de rapperi care să-i inspire pe ei sau să le schimbe lor percepția despre rap.

Andreea Vrabie: Care crezi că e percepția?

Grasu XXL: Că sunt duri, că înjură, că își bagă, că-și fac, că-și dreg, că sunt inculți, că ignoranți, că… Știi, din astea. Lucru care e cel mai departe de adevăr. I am not fucking joking. Dar din frică sunt mulți rapperi care se țin în spatele imaginei ăsteia, știi? Că la urma urmei despre asta e vorba, trebuie să te cunoști pe tine înainte de orice. Prin muzica care o faci sau prin arta care o faci. Trebuie să cauți în tine să te scoți afară, știi? Poate unora le e frică să se vadă pe bune cum sunt ei, știi? Și atunci de aici poate afișează o imagine sau alta.

Andreea Vrabie: Succesul ăsta despre care vorbești în piesă, dincolo de faptul că nu e egal cu fericirea, simți că, cumva, din contră, că poate crea o presiune că odată ce l-ai avut, trebuie să continui să ai?

Grasu XXL: Da. Da. Mai ales la un artist. Și la o persoană…

Andreea Vrabie: Adică tu simți presiunea asta, pentru că eu te consider un artist de succes.

Grasu XXL: Nu. Există un soi de neliniște, dacă vrei, în viața unui artist, dar la mine tot timpul a fost legat de nevoile astea primare. Dacă nu mai am bani să plătesc chiria sau dacă nu mai, știi? Pentru că n-am fost… Până anul ăsta n-am fost deloc stabil financiar. Deși pare, eu n-am fost. Tot timpul am băgat banii în scule, în clipuri, știi? Că noi ne și facem singuri și atunci se duc foarte repede banii și cumva anul ăsta s-au strâns mai mulți, no. Dar era o chestie de genul ăsta, dacă nu mai am. Deci nu. A fost mai degrabă frica asta că poate nu mai am concerte sau poate nu mai, știi? Dar nu, presiunea asta de succes, de nu știu ce, nu, nu există. Dar aici, repet, e din nou, revenim la mama și la cum ți-a dat-o când erai mic, știi? Dacă ești o persoană anxioasă, îți fute repede meciul succesul. Dacă nu, îl iei ca atare, ca orice alt lucru din viața ta. Încercând să rămâi tu cu tine. Noaptea când ajungi acasă ești tu cu tine, nu mai contează nimic, știi? Și atunci, nu. Dar chiar e un vers pe ăsta, ultimul, zice că n-o să cadă în cap cana presiunii, știi? Că am văzut mulți care… Și e ireală, succesul e ireal, nu e nimic, nu înseamnă nimic. Nimic. Mai importanți sunt bani. I am not fucking joking, like mie dă-mi banii. Lasă-mă, vărule, stop it, nu. Dă-mi banii și lasă-mă să plec and it is all good, știi? Succesul e teribil. Și din păcate și la noi, acuma, cu toți influencerii ăștia și cu toate. Și sunt și case de discuri quote unquote sau oameni d-ăștia care profită de copiii ăștia. Îi mănâncă și îi scuipă foarte repede, știi?

Cumva asta a fost dintotdeauna, dar la noi acuma nici nu-s pregătiți. Și sunt și din ce în ce mai mici și e posibil ca mai încolo să vedem efectele a ceea ce li se întâmplă lor acum, știi? E posibil. E mult prea multă informație, mult mai mult la repede, se întâmplă totul mult prea repede, se consumă totul mult prea repede. Cumva e natural, nu? Să trăim în era asta a vitezei. Dar cred că meșteșugul, în orice formă a lui, trebuie pursued, trebuie să urmărești meșteșugul, știi? Sunt bun meșteșugar, eu vreau să fac strung. Bă, dar vreau să rup strungul în două, știi? Șoarecii ar trebui să fie dă-i tată înainte la strung, dacă-ți place. Dar nu prea se întâmplă. La noi acuma fă-ți poză cu telefonul, e weird. E peste tot în lume, știi? Cumva acuma se scrie cartea de conduită pe internet.

Andreea Vrabie: Digitală.

Grasu XXL: Da, digitală. D-abia acuma se scrie. Suntem exact în mijlocul, în miezul problemei.

Andreea Vrabie: Ai aproape 40 de ani.

Grasu XXL: Jesus! Zi și tu 37 spre 35 așa. Mulțumesc, apreciez.

Andreea Vrabie: Mă întreb dacă ai un fel de plan B. Pentru că, eu cel puțin, nu prea știu de rapperi de 50 de ani, 60 de ani. Dacă te gândești ce o să faci?

Grasu XXL: Muzică. N-am absolut niciun plan B și n-am avut niciodată. Într-un fel sau altul eu o să fac muzică și n-am nicio problemă să fiu un rapper cu părul alb pe scenă să le cânt la copii. N-am nicio problemă. Nu cunoști un rapper bătrân, pentru că rapul are 40 de ani, 45 de ani. Deci n-ai de unde să-l cunoști. Deci nu, n-am un plan B, nici n-o să am vreun plan B. Sunt bun la asta și vreau să devin și mai bun la asta. Și nu doar să cânt, îmi place să mixez, să fac sunet, să. Deci ceva legat de muzică, clar. Sunt in too deep, man!

Andreea Vrabie: Așa o să îmbătrânești.

Grasu XXL: Cred că da. Și un pic am îmbătrânit. Spre 35, nu chiar 37.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Pe Bune #20: Iulia Rugină

Cum faci să treci peste un eșec care te-a făcut să te îndoiești că poți fi regizor.

#18 Oana Botezatu

Cum înveți să fii deopotrivă vulnerabilă și aproape de perfecțiune

Bucureșteanul: Violoncelista de pe Mătăsari

Corina umple cu acorduri de violoncel una dintre cele mai primitoare case din București.