[Promo] Viena, pe tocuri de drag queen

Când te gândești la Viena, îți vin în minte Strauss, opera, târgurile de Crăciun, valsurile, Dunărea, cele 300…

Când te gândești la Viena, îți vin în minte Strauss, opera, târgurile de Crăciun, valsurile, Dunărea, cele 300 de cafenele. Dar niciodată faptul că e una dintre cele mai gay-friendly metropole europene. Cel puțin așa consideră Tamara Mascara, un drag-queen local. O însoțim printr-o Viena care te lasă să fii așa cum vrei tu.

7

Tamara e alter-egoul artistic al lui Raphael Massaro și un icon al comunității LGBT austriece. La premiile Eurovision care au avut-o câștigătoare pe Conchita Wurst, Tamara a făcut parte din echipa acesteia de susținere, fiind o sursă de inspirație încă de când Conchita era un băiat din Graz care își dorea viața glam de drag queen.

Nu poți începe un periplu vienez alături de un drag-queen fără o tură de shopping pe Mariahilfer Straße (mai multe idei aici). După o pauză pentru hidratare la phil de pe Gumpendorferstraße, în compania studenților și vienezilor hip, tura de shopping poate continua și la Felixx, un local care surprinde atmosfera multi-culturală a cartierului 6.

160520_wtv_tamara_160_dinner_wien-tourismus_rainer-fehringer

©Wien Tourismus_Rainer Fehringer

Seara se deschide cu o cină rotativă la Restaurant am Donauturm: panorama 360° e cel mai delicios desert. Continuă la The Bank Brasserie, în holul istoric al băncii centrale, unde preparatele și cocktailurile fine sunt delectarea absolută. Dacă Tamara și reginele scenei drag vor ceva mai intim, direcția e Café Berg: prima cafenea din Viena rezervată comunității gay. Pot încerca și la Das Augustin, care are un meniu convenabil, plin de surprize pentru papilele gustative, în compania pisicii de serviciu.

Startul la o noapte albă se dă în Sera Palmierilor, într-un set-up imperial. The Sign Lounge e deținut de barmanul multipremiat Kan Zuo, care face minuni în shaker, dar nu-ți bagă mâna în buzunar. Piața de Delicatese Naschmarkt cu cafeneaua Savoy, binecunoscută în comunitatea gay, are cel mai bun warm-up înainte de un dans pe tocuri: o ciocolată caldă cu rom.

160520_wtv_tamara_642_weg-saulenhalle_wien-tourismus_rainer-fehringer

©Wien Tourismus_Rainer Fehringer

Flirtul și zâmbetele cu subînțeles își dau frâu liber în barul hippie Village Bar, frecventat de gay și lesbiene single, dornici de conversație. Urmează momentul serii: Imperial Madness – petrecerea burlescă, organizată aproape în fiecare trimestru al anului la Volksgarten Säulenhalle, sala disco preferată a Tamarei. Aici artista se încarcă complet cu energia pozitivă a oamenilor care vor să petreacă și se transformă în atracția ringului de dans.

160520_wtv_tamara_802_saulenhalle_aufmacher-2_wien-tourismus_rainer-fehringer

©Wien Tourismus_Rainer Fehringer

Next stop: cea mai mare petrecere gay din Austria, The Circus de la Wiener Arena, adică momentul din noapte în care Tamara devine DJane și mixeză beat-urile electro până fiecare om din fața pupitrului vibrează cu muzica ei. Aici, oricine poate să dea peste una dintre vedetele drag din emisiunea RuPaul’s Drag Race. Afterparty-ul se ține la Why Not. Se petrece într-o ambianță cu rainbow love, e un club gay-friendly mai tradițional.

13

Dacă mai ai energie și dragoste de împărtășit, uite aici o selecție hand-picked de către Tamara cu localuri unde te poți manifesta cum vrei tu. Şi, ca să fii la curent cu viața de noapte vieneză pe care nu o găsești în niciun ghid clasic, urmărește pagina asta de Facebook sau platforma asta.

2 comentarii la [Promo] Viena, pe tocuri de drag queen

  1. Nice, surprinzător articol. Se pare că ştiţi destule despre cititorii voştri 🙂

  2. Ce legatura au ‘povestile bine spuse’ cu acest articol de reclama? Parca e desprins din revista Wizzair…

Comentariile sunt închise.