Reîntoarcerea cooperativei

Asocierea pare soluția salvatoare pentru micii agricultori. Dar cât de ușor le este să treacă peste amintirea…

Asocierea pare soluția salvatoare pentru micii agricultori. Dar cât de ușor le este să treacă peste amintirea CAP-urilor comuniste și să devină specialiști în business planuri?


Publicat în Omnivor #1

Opt țărani din sudul țării mănâncă bio în bucătăria familiei Schuster din comuna sibiană Moșna: brânză de vacă asezonată cu piper, boia sau nuci și tartă de carne cu un strat de cașcaval la mijloc, de care Gabi Nenu, un producător de brânză din comuna Suhaia, Teleorman, nu se atinge. Preferă cartofii fierți, cu sos de roșii și salată. E atent însă când Lavinia Schuster, școlită în Alpi într-ale lactatelor, spune că face din lapte cam tot atâtea produse pen­tru vânzare câte vaci are: șapte. Mai multe tipuri de brânză, cașcaval, smântână, iaurt și urdă. Țăranii din Teleorman fac doar patru. Ar mai putea face și urdă, dar spun că oamenii din zonă n-ar cumpăra-o. „În București, da”, spune Florin Anghelache, „dar în București trebuie să spui că ești din zona Sibiului. Dacă spui că ești din zona Teleorman, ți se întoarce spatele”.

Cinci dintre suhăienii care au venit să vorbească cu soțul Laviniei, Willy Schuster, co-fondatorul unei cooperative cu produse bio, s-au înscris anul trecut în programul unui ONG bucureștean care încurajează asocierile în agricultură. Au ales să-și facă o cooperativă și să construiască prin ea o fabrică de colectare și procesare a laptelui. Vor să-și stabilizeze astfel veniturile, să le ofere un prețmai bun la colectare produ­cătorilor de lapte din comună și să sfideze reticența față de cooperative.

Efortul lor e o sămânță rară printre țăranii români, despre care se spune că au încă deschisă rana colectivizării. Unele studii însă nu mai văd în asta un obstacol de neînvins. De vină ar fi, mai degrabă, promovarea insuficientă a formelor asociative și lipsa de consultanță și sprijin pentru cei interesați să se unească.

Cooperativa Boian din Suhaia, botezată după o cultură neolitică din regiune, s-a înființat în primă­vară, după mai multe luni de consultări. Membrii ei dețin 40 de vaci, 360 de oi și 200 de capre, dintre care Nenu, liderul informal al grupului, și verișorul său, Gigi, le au pe cele mai multe. Soții Anghelache, Florin și Angelica, sunt și ei crescători de animale, iar colegul lor, Cristi Cone, produce legume pe un hectar, mândria lui fiind solarul de 500 de metri pătrați pe care l-a construit singur. Dorina Antonescu, secre­tara primăriei din Suhaia, e strategul grupului.

De Antonescu se leagă începuturile cooperativei. Funcționara înființase singură unul dintre primele Grupuri de Acțiune Locală (GAL) din țară, „Dunărea de Sud”. GAL-urile sunt un fel de administratori care finanțează proiecte din fonduri europene și naționale în regiunile pe care le acoperă. Lui Antonescu i-a luat peste trei ani să adune în același GAL cinci ONG-uri, 26 de SRL-uri și 17 primării dintre cele 100 câte are Teleorman. Acum are în buget 3.500.000 de lei, iar în jumătate de an de activitate, s-au strâns șase aplicații, toate pentru achiziția de utilaje agricole.

Într-o seară din vara lui 2012, secretara primă­riei a primit un telefon de la Luiza Cristea, manager de proiecte al Fundației Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare (PACT) din București, care susține inițiative locale în sudul țării. PACT tocmai lansase împreună cu Romanian-American Foundation proiectul „Inițiativă comunitară pentru agricultură sustenabilă”, care căuta comunități interesate de forme de asociere care să le sporească productivitatea și veniturile.

Au mers în șapte comune, au găsit doritori în cinci, pentru ca în final să meargă mai departe doar cu două, Hârtiești și Suhaia. La celelalte au renun­țat fie pentru că doritorii erau din sate diferite, iar asta îi împiedică pe oameni să comunice („e ca și cum ar fi în două țări diferite”), fie autoritățile locale n-au fost entuziaste, ceea ce i-a făcut și pe localnici să dea înapoi.

În prima, aflată la jumătatea distanței dintre Mioveni și Câmpulung, predomină producția de mere. A doua, la 13 kilometri de Zimnicea și 40 de Alexandria, are tradiție în creșterea animale­lor. În ambele, PACT a organizat workshopuri cu consultanți, în care țăranii au fost îndemnați să găsească o idee de afacere și au învățat ce înseamnă un business plan, apoi și-au ales forma de asociere (asociație, cooperativă etc.). Ambele localități au ales cooperativa. Grupul din Hârtiești, care voia un depozit frigorific pentru legume, a ieșit însă din proiect iarna trecută pentru că membrii nu aveau bani de co-finanțare și nu voiau să ia credit. În Suhaia, în schimb, s-au strâns cinci oameni dornici să facă o fabrică de procesare a laptelui.

***

Suhaia e o comună cu 2.300 de locuitori, în care familiile dețin, în medie, cinci hectare de teren agricol și unde există un trecut asociativ: o asociație a crescătorilor de animale. Când a fost abordată de PACT, Antonescu l-a sunat pe președintele asociației, Gabi Nenu, un producător de brânză care fusese ani la rând consilier local și care voia demult să ridice „o făbricuță de procesare a laptelui”.

Nenu a venit la workshopul PACT și a propus construirea fabricii. Alții au vrut depozite pentru cereale, magazine pentru produse tradiționale sau o asociație pentru utilaje agricole, dar fabrica a adu­nat cele mai multe voturi. Ideea i-a venit lui Nenu după ce prețurile pe litrul de lapte la centrele de colectare ajunseseră foarte mici: 0,5 lei vara și 0,7 lei iarna, „prețuri ireale”. Cumpărătorul era com­pania zimniceană Polaris, un intermediar pentru Danone. „Niciodată nu câștigă producătorul”, spune Nenu. „Câștigă intermediarii”.

Mulți săteni s-au retras însă după workshop-ul pe forme asociative pentru că, crede Nenu, se așteptau la beneficii rapide. „Prima dată am rămas în sală doar noi doi”, spune, amuzat, legumicultorul Cristi Cone. Nenu și-a mai convins un văr, Gigi, iar ca să ajungă la minimul de cinci membri necesar înființării cooperativei, a apelat la soții Anghelache. Florin, Gabi și Gigi „s-au avut de când sunt aici”, spune Angelica, iar Nenu și Cone s-au împrietenit în jurul solarului lui Cone. Primul avea nevoie de legume și de sfaturi pentru micul solar pe care îl are în curte, Cone, de brânză și bălegar.

După ce s-a format grupul, au intrat în urmă­toarea etapă a proiectului, în care doi consultanți contractați de PACT i-au ajutat să facă un plan de afaceri și să caute soluții de finanțare. Iarna trecută se prefigura că fabrica nu va fi deschisă mai devreme de 2015, iar costul ei era estimat la 300.000 de euro. O sumă serioasă, pe care sperau s-o acopere printr-o finanțare din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

***

„Animale am avut tot timpul, nu mă știu fără ani­male”, spune Nenu. „Dacă le-am vândut astăzi, mâine am cumpărat altele”. Se consideră în primul rând țăran, pentru că se trage dintr-o familie cu străbunici agricultori. A deschis și un bar în Suhaia, dar brânza e principala lui preocupare, chiar dacă nu o consumă. „Nu știu cum e brânza sau laptele. N-am mâncat [de mic] și dacă am apucat așa, așa am rămas.”

Când încă era consilier local, Nenu a participat la înființarea asociației crescătorilor de animale pentru că doar acestea puteau accesa bani europeni pentru pășuni. Asociația a plantat lucernă pe 120 de hectare, la care au acces, în funcție de numărul de animale, toți crescătorii din comună. În ianuarie anul trecut, asociația număra 12 membri, 1.000 de oi, 400 de capre și 50 de vaci.

În Suhaia există peste 100 de crescători de animale, însă mulți dintre ei au puține. Din 2007, numărul de vaci a scăzut de la 725 la 200, iar la nive­lul județului s-a înjumătățit, ajungând la 2.000, din cauza prețului laptelui și a accesului dificil la piața de desfacere. Unii localnici fac brânză și n-au unde-o vinde. Acum câțiva ani, Nenu își ducea și el laptele la centrul de colectare; într-un singur an, a dus la Polaris 96.000 de litri. Apoi și-a cumpărat instalație de muls și a început să vândă brânză angro.

„Mi-am câștigat piața prin calitate”, spune el. A reușit să impună la nivel local o combinație de vacă cu capră, „Brânza de Suhaia”, un brand pe care încă nu l-a omologat. „În momentul în care ajung cu brânza pe piață, în două ore e gata. Nu mă duc fără 100 de kilograme”, spune producătorul, care o vinde cu 12 lei kilogramul unui supermarket din Alexandria. Alții o vând intermediarilor din piețe, care cumpără ieftin și vând scump.

În aceste condiții, cooperativa i s-a părut cea mai bună formă de organizare. „Știam de dinainte că formele asociative sunt de viitor și că e mai ușor să reușești așa decât individual”, spune Nenu. „Dar PACT ne-a deschis puțin capul; ne-a unit practic.”

„Cooperativa este deschisă spre comunitate și leagă interesul individual și cel colectiv în cel mai bun mod”, spune Luiza Cristea. Asta și-a dorit PACT: o organizație care să aducă beneficii întregii comunități. Să le ofere prețuri mai bune la colectare, locuri de muncă și consultanță pe partea tehnică, marketing, management și contabilitate, inclusiv localnicilor care nu fac parte din ea.

Pe lângă problema accesului pe piață, mai e și lipsa de coeziune. Comuna a fost atinsă de colecti­vizarea comunistă, iar mulți sunt încă sceptici, mai ales bătrânii, spune Nenu. „Am obosit să discut cu oamenii bătrâni care pun așa problema: «Tu știi câtă bătaie a luat tata-mare că nu voia să dea pămân­tul?». Acum nu te bate nimeni. Semnezi un contract și nimeni nu te obligă [să intri în cooperativă].”

„Fărâmițarea a fost cea mai mare prostie”, adaugă el. „Eu consider că vinovați sunt cei bătrâni, care habar n-au avut ce să facă”.

***

Asocierea e invocată ca soluție pentru agricul­tura din România încă din interbelic. Prin reforma agrară din 1921, spune istoricul Dumitru Șandru, statul român a luat pământ de la 18.000 de mari proprietari și l-a împărțit la peste un milion de țărani, drept compensație de război și din motive electorale. Fragmentarea rezultată a devenit însă o piedică în calea productivității agricole, așa că guvernarea interbelică a încurajat asocierea micilor proprietari, dar fără succes.

Comunismul, care considera mica proprietate țărănească nerentabilă economic, i-a asociat pe țărani forțat, prin colectivizarea lansată în ’48. Până în 1962, 80% din terenurile agricole au fost concen­trate în ferme colective, iar refuzul țăranilor de a-și ceda proprietățile a dus chiar la pedepse cu moartea. Gheorghe Gheorghiu Dej spunea într-o conferință de la Moscova din toamna lui 1961 că peste 80.000 de țărani au fost arestați și trimiși în judecată între 1949 și 1952. Pentru a forma mai ușor colective, autoritățile i-au învrăjbit pe țărani între ei, iar asta a dus la erodarea solidarității locale.

După ’90, statul a împroprietărit mulți foști mem­bri ai CAP-urilor cu parcele mici. În prezent, majorita­tea țăranilor dețin, în medie, trei hectare, față de cinci, cât e media europeană. Fărâmițarea e invocată printre principalele probleme ale agriculturii românești, pentru că face ca peste 70% dintre gospodării să nu poată produce suficient cât să intre pe piață. Fiind nerentabile, nu pot accesa bani europeni. Din 4,5 mili­oane de ferme, spune un raport al Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE), doar un milion sunt eligibile pentru subvenții de la UE.

După aderarea la UE, România a făcut un program național de dezvoltare rurală prin care au apărut măsuri care încurajau asocierea. Măsura 142 o făcea direct, prin fonduri nerambursabile de până la 100.000 de euro pentru grupurile de producători, dar a adunat doar 15 proiecte în patru ani.

„Oamenii nu știau cu ce se mănâncă asocierea, unii nu au auzit de măsura asta”, spune Alexandra Toderiță, autoarea unor studii CRPE pe agricultură. Brusc, la sfârșitul lui 2012, numărul proiectelor depuse a crescut cu 37%. Asta s-ar putea datora, spune Toderiță, unui proiect cu finanțare europeană în care agricultorii primeau consultanță pentru atra­gerea fondurilor, dovadă că lipsa de informații și nu mentalitatea e unul din obstacolele principale.

La începutul lui 2013, guvernul a tăiat subvențiile pentru terenurile mici, sub 1,5 hec­tare, o măsură care va afecta 600.000 de fermieri care nu vor mai primi de la stat 166 de euro anual. Autoritățile spun că așa încearcă să-i împingă pe oameni spre soluția formelor asociative, până la cea a comasării pământurilor. Dar până acolo e drum lung; oamenilor le e greu să se unească într-o coo­perativă de valorificare a producției, darămite să se înțeleagă pe folosirea în comun a terenurilor.

***

Cornel Ionescu, primul consultant care a lucrat cu suhăienii (și care și-a încheiat colaborarea în proiect), spune că localnicii ar trebui să meargă „pe varianta tradițională”, nu pe o fabrică de 300.000 de euro. Consultant în antreprenoriat și în mana­gementul afacerilor comunitare, Ionescu este un adept al agriculturii tradiționale. Spune că până să ajungă să-și pună problema accesării de fonduri, suhăienii ar trebui să meargă pe o producție mică, bio, cu valoare adăugată pe produse, cel puțin o perioadă. Asta le-ar permite să vândă direct clienților și să-i fidelizeze. În plus, nu s-ar bate cu marile firme de lactate. Diversificându-și produ­sele, și-ar putea tripla veniturile și ar putea investi apoi în fabrică. Cei trei producători de brânză ai cooperativei – Nenu, Gigi și Angelica – au impresia (eronată, crede consultantul) că au făcut tot ce se putea face pe partea tradițională, așa că vor să sară la etapa industrială.

Convins de succesul abordării tradiționale, dar fără să poată ignora voința oamenilor, Ionescu le-a inclus ambele ipostaze în planul de afaceri. În peri­oada lui de consultanță, prin noiembrie, a apărut o oportunitate care a luat prin surprindere ambele părți: o linie de finanțare care punea la dispoziție fonduri suficiente pentru fabrică, dar cu un termen limită strâns, 18 ianuarie 2013. Aplicația trebuia să includă, printre altele, dovada că există un teren disponibil și un studiu de fezabilitate. Studiul trebuia să demonstreze că investiția e necesară și sustenabilă și să includă detalii despre fabrică și utilaje, iar asta presupunea cunoștințe de arhitec­tură și inginerie în prelucrarea laptelui, aptitudini pe care consultanții PACT nu le aveau.

„A fost o perioadă de efervescență”, spune Cristea. „S-au precipitat lucrurile ca să ajungem la această finanțare.” Studiul de fezabilitate trebuia făcut de o firmă de proiectare din industria laptelui, iar cele două cu care PACT și localnicii vorbiseră i-au refuzat, spunându-le că era imposibil să finalizeze dosarul într-un timp atât de scurt. Pe lângă asta, țăranii trebuia să înființeze legal coo­perativa, plus că erau probleme cu terenul – trebuia intabulat, iar casa pe care o găzduia, dărâmată. Le trebuia și un credit avantajos pentru co-finanțare.

În cele din urmă, grupul a renunțat. Cel mai frus­trat pare să fi fost Nenu, care și-ar fi dorit ca oamenii să fie ghidați de un expert în industria laptelui când a apărut oportunitatea finanțării. Proiectul PACT, care trebuia să se încheie în februarie, prevedea însă doar înființarea unei forme asociative și alcătuirea unui plan de afaceri. „De la început, consultanța a fost pe business, nu pe industrie specifică”, spune Cristea. „Restul au fost oportunități pe care le-am prins din mers și la care am încercat să ne adaptăm, am vrut să răspundem la nevoile grupului.”

De aceea, PACT a prelungit proiectul pentru a-i ajuta pe suhăieni să facă ce și-au propus și au cooptat un expert din industria laptelui și unul care să-i ajute cu promovarea produselor.

***

Înainte să apară noii consultanți, PACT i-a dus pe suhăieni la întâlnirea cu Willy Schuster, producă­torul de brânză din cooperativa care a deschis, în 2005, Biocoop, un magazin de produse ecologice în Sibiu.

Schuster, 46 de ani, născut în Oradea, și soția lui Lavinia, 42 de ani, de loc din Mediaș, au învățat prin­cipiile bio în gospodăriile din Alpii elvețieni. În timp, au contribuit la apariția primelor organizații care susțin agricultura eco și a organismelor de certificare bio în România. Acum fac parte din Ecoruralis, o asociație dedicată „țăranilor ecologici și tradiționali”.

Cristea l-a întrebat pe Schuster dacă suhăienii ar trebui să îmbine latura tradițională, bio, cu proce­sarea semi-industrială. „Știi ce faci în felul ăsta?”, le-a spus producătorul din Moșna, un critic acerb al producției industriale. „Pui macazul într-o direcție în care nu vrei să mergi.”

Schuster i-a îndemnat pe suhăieni să țintească consumatorii urbani de produse ecologice, o piață pe care o consideră în creștere. Să-i invite să vadă cum fac brânza, să-i fidelizeze. În privința coopera­tivei, crede că ar fi cea mai bună soluție pentru agri­cultură, „cea mai democratică”, dar că nu ar trebui să meargă pe profit. Să fie mai degrabă o trambu­lină pentru vânzarea directă, cum a fost magazinul Biocoop pentru familia lui. Schuster nu i-a convins să renunțe la ideea fabricii, dar suhăienilor le-a plăcut ideea unui magazin ca Biocoop. „Nu poți să fii cunoscut la țară niciodată dacă nu ești vizibil în oraș”, spune Gigi Nenu.

La o lună după vizita de la Moșna, Cristea și o nouă consultantă, Monica Drăgan, au vizitat Suhaia, pentru o întâlnire cu membrii coopera­tivei și cu viitorii lor furnizori de lapte, șapte la număr. Consultanții și membrii cooperativei s-au strâns într-un bar, dar niciunul dintre furnizori nu era de față. Cristea părea dezamăgită, iar țăranii nelămuriți când ea le-a spus că trebuia să vadă cum furnizorii acceptă de principiu să le vândă laptele.

„Păi cum să nu, le dăm prețmai bun decât intermediarii!”, a sărit Nenu și ceilalți l-au aprobat. „Le promitem prețconstant”, a completat Angelica, care vindea în trecut lapte intermediarilor și s-a simțit păcălită când a fost plătită tot mai puțin pe motiv că i-ar fi scăzut calitatea laptelui.

Cristea nu era convinsă: trebuia ca furnizorii să fie acolo. Fiindcă nu erau, Drăgan și-a scos agenda și pixul ca să strângă informații despre ei: unde locuiesc, cât lapte produc, câte și ce animale au. Oamenii nu aveau toate informațiile, așa că Nenu s-a apucat să dea telefoane: „Alo, ce faci, prietene? Gabi Nenu sunt. Floriță, cam ce cantitate de lapte ai tu? Una peste alta, așa. 400 de litri la zi? Te intere­sează să predai laptele la un prețserios?”.

După ce li s-au făcut profilurile celor șapte furni­zori, a intrat în scenă celălalt consultant angajat de PACT, Nicu Cuță, expert în agroturism. A improvi­zat rapid un flipchart dintr-o foaie A4 lipită pe un perete alb. Cu o mână în buzunar și cu un marker în cealaltă, i-a luat la întrebări pe suhăieni: „Voi faceți o afacere socială, știți ce înseamnă asta?”.

Tăcere.

„Că voi nu veniți cu banii grămadă. Trebuie să le câștigi încrederea oamenilor.”

„Fa-bri-ca de lapte: de ce nu o facem acum?”

„Că ne lipsesc bani, d-aia”, i-a răspuns Nenu.

„Dacă ați avea bani, ați face-o?”

„Da”, au spus mai mulți.

„Da? Nu ați putea s-o faceți!”

Consultantul le-a spus că nu au încă suficienți clienți fideli și că nu au bătut palma cu niciun furni­zor care să completeze necesarul de lapte. Trebuia să rezolve aceste probleme, iar principala soluție discutată a fost construirea unei ferme agroturis­tice pe terenul lui Cone. Cu niște costuri care s-ar putea acoperi prin GAL-ul „Dunărea de Sud”, care are o linie de finanțare pentru astfel de ferme, suhă­ienii ar putea atrage noi clienți, iar consumatorii ar începe să-i cunoască. „Asta înseamnă stadiul întâi, rezolvăm cu clienții”, le-a explicat Cuță înainte să treacă la următoarele stadii: împrumuturi, fonduri europene, piață de desfacere. Idei, idei, idei.

Prin fața suhăienilor rula un film care ar trebui să se încheie apoteotic cu fabrica. Apoi, consultantul s-a oprit brusc să întrebe dacă o cooperativă poate accesa fonduri pentru fermele agroturistice. Drăgan a căutat pe net, în legislație. Răspunsul era nu. Niciunul din suhăieni n-a spus nimic. „Rămâne să facă agroturism fiecare, individual”, a concluzionat Cuță.

***

Cristea împreună cu membrii cooperativei au iden­tificat în cele din urmă două spații de desfacere în Alexandria, pentru care au discutat cu autoritățile locale și administrația piețelor. Unul e aproape de spitalul județean, spre marginea orașului, dar are un avantaj: oamenii pot vinde nu doar brânză, ci și legume sau alte produse din comunitate. Al doilea e în piața centrală, dar nu permite decât vânzarea de brânză. PACT va acorda cooperativei un grant de 4.000 de dolari, la care membrii vor mai adăuga încă 2.000, pentru investiția inițială în chirii și pliante de promovare.

Așa vor începe să creeze cererea din partea con­sumatorilor, pe care ulterior ar putea s-o valorifice cu fabrica. Pentru cantități mai mari, vor accepta și comenzi telefonice și vor transporta singuri marfa clienților. Pe lângă asta, vor încerca să facă și agro­turism în propriile gospodării: clienții îi vizitează, văd cum fac produsele și cumpără direct.

În primăvară, Drăgan a finalizat un nou plan de afaceri și va face și un studiu de fezabilitate împreună cu un proiectant. Fabrica ar urma să pre­lucreze 1.500 de litri de lapte pe zi, din care oamenii vor produce în jur de 250 de kilograme de brânză. În prima etapă, vor fi trei feluri: telemea de vacă, pe care o vor produce tot timpul, „Brânza de Suhaia” și brânza de oaie, pe care le vor face numai în aprilie-noiembrie, când produc mai mult lapte. Totodată, membrii cooperativei vor să înregistreze ca produs tradițional, recunoscut național, „Brânza de Suhaia”, pe care o vor transforma într-un brand comunitar.

Pentru laptele colectat, fabrica va oferi un preț de 1,1 lei pentru un litru de lapte de vacă și 1,3 lei pentru cel de oaie și capră. Suma estimată pentru construcție a scăzut la 150.000 de euro, condiții în care țăranii își pot asuma o co-finanțare de 50% prin PNDR. O vor acoperi printr-un credit garantat de Fondul de Garantare a Creditului Rural, care asigură până la 80% din creditul dat de bancă dacă împrumutul nu e returnat.

Marele hop în calea fabricii și marea frustrare a suhăienilor sunt tocmai fondurile. Dacă în state ca Polonia există linii de creditare cu dobânzi mici, destinate agricultorilor, în România soluțiile ar fi băncile, care oferă greu credite și au dobânzi mari. (În februarie 2013, Ministerul Agriculturii a propus spre aprobare un instrument care sprijină absorbția banilor europeni în agricultură: subvenționarea dobânzilor. Asta ar însemna că, la un credit de 10.000 de lei cu o dobândă de 12%, adică 1.200 de lei pe an, beneficiarul ar plăti doar 5,25% dobândă, restul de 675 de lei fiind acoperit din bani europeni.)

Soluții există, dar oamenii ajung greu la ele. Au nevoie de cineva care să-i coaguleze și să îi îndrume în crearea unui plan de afaceri, în accesarea fondu­rilor și în implementarea proiectului pe care îl aleg. Peste toate, e lipsa de informații.

„Noi n-am avut niciodată informație”, spune Nenu. „Ne trezim în fața faptului împlinit. Legislația ne mai sperie câteodată. Dacă vine o lege care pac, te trântește la pământ, e cam greu să te ridici.” ●

CASETA: 

Familia Anghelache are trei vaci, doi viței și 10 oi la stână. Angelica mulge vacile de două ori pe zi. „Mai mult de trei-patru litri nu le iau, că altfel nu cresc [vițeii]”. După fiecare repriză de muls, duce laptele în bucătăria de vară, unde îl strecoară într-o găleată acoperită cu pânză. La final, pune găleata pe foc în bucătăria de iarnă. Scoate din bufet o sticlă de plastic și toarnă din ea cheag, un ferment care încheagă lap­tele. „Dacă [laptele]-i mai gras, îi pui un pic mai mult cheag, dacă-i mai slab, îi pui mai puțin, că altfel brânza scârțâie în gură.”

După o oră, amestecul capătă consistența iaurtului. Angelica toarnă într-un lighean cocoloașele de brânză și le adună într-un săculețde tifon numit „sidilă”. În urmă rămâne zerul, din care face urdă sau iaurt pentru consum propriu. Femeia leagă sidila cu o lingură de lemn, o lasă la scurs, apoi o atârnă de un cârlig, afară, la aer. Când e cald, stă așa două-trei ore, până se întărește brânza; iarna, poate sta și toată noaptea, dar nu mai mult, că se acrește. După ce se întărește, Angelica taie brânza în două și o îneacă în două straturi de sare. Din cei șapte litri pe care i-a muls, a obținut 1,5 kg de brânză.

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului Jurnalismul responsabil – cale spre participarea civică, derulat în perioada octombrie 2012-iunie 2013, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

__________________________________

* Îți lipsește numărul în care a fost publicat acest text? Cumpără-l din shop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Carla’s Choice

Un weekend pe drum cu cea mai mare trupă de pop-rock din România. Carla zice că n-au căutat succesul comercial,…

România a votat la referendum

Cum s-a văzut referendumul pentru redefinirea familiei în secțiile de vot din țară.

Lansare Omnivor: Cină PopUp în Grădina OAR

Pe 9 și 11 iulie lansăm oficial Omnivor, jurnalul de cultură gastronomică copt vara asta de DoR. Vă poftim la…