Români și români

Suntem cu toții sume de moșteniri – personale și sociale – și suntem, ca și alte state din regiune, în plin proces…

rsz_dor20-coperta-finala-ro

Notă: Acesta este editorialul care deschide DoR #20, pe care-l găsești în shop-ul DoR.

În vara lui ’90 sau ’91 am fost cu ai mei într-o excursie în Ungaria. Nu mai știu cum, dar cunoscuseră acolo o familie care exemplifica noua democrație-capitalistă a regiunii – aveau o benzinărie și două pensiuni aproape de granița cu Austria, pe unde trecuse însuși Arnold Schwarzenegger. Dovadă erau semnătura și elefantul desenat în cartea de oaspeți.

Într-o seară mă jucam fotbal la un aparat din pensiune, când s-au apropiat de mine niște copii de vârsta mea, 10-12 ani, să mă întrebe de unde sunt. M-am fâstâcit și le-am mărturisit, nu fără frică, în puțina maghiară pe care o știam, că sunt din Târgu Mureș. Rănile lui martie 1990, când românii (majoritatea din satele românești din județ) și maghiarii s-au luat la o bătaie zdravănă în centru, erau încă proaspete și eram convins că voi fi, dacă nu linșat, cu siguranță umilit.

Copiii s-au uitat la mine și mi-au spus, dezamăgiți: ați bătut maghiari acolo. Apoi mi-au întors spatele și au plecat.

Hei, am vrut să strig după ei, bunica mea e unguroaică. Ai mei vorbesc limba. Chiar și eu înțeleg majoritatea cuvintelor. Mâncăm supă de vișine. Dar n-ar fi ajutat. Căram după mine moștenirea unui oraș intolerant și n-aveau de gând să asculte nuanțe.

Nici 10 ani mai târziu, m-am mutat în București și am răspuns adesea la întrebarea „de unde ești?”. Din Târgu Mureș, le spuneam noilor colegi și nu o dată mi s-a întâmplat să aud: „Ești bozgor?”.

Uneori le răspundeam încercând cumva să-mi justific românitatea. Nici nu vorbesc maghiara, plusam; doar niște înjurături și o expresie pe care o ador (Ez van, ezt kell szeretni, adică „asta e/avem, asta trebuie să-ți placă”).

La 1900, scrie Lucian Boia în Cum s-a românizat România, eram pe locul doi în Europa la procentul de străini în țară: 79 la 1.000 de locuitori. După 1918, noua Românie, care includea Transilvania, Dobrogea, Bucovina și Basarabia, era chiar mai eclectică, dovadă că unirea era mai puțin o nevoie de suflet, cât o construcție politică. Dar toate guvernele care au urmat, de la liberalii interbelici, la rege, la comuniști, au încercat din răsputeri să elimine această moștenire culturală diversă și să impună una românească – prin politici școlare, transfer de populații (sașii, către Germania, bulgarii, către Bulgaria, ucrainenii, către URSS etc.) sau purificare etnică. România trebuia să se creeze și să-și creeze propria identitate și moștenire: acel filon daco-roman și ortodox pe care majoritatea dintre noi – 90%, la ultimul recensământ – l-am înghițit în școală și uneori acasă. Cum scrie și Boia, în interiorul României, chiar dacă nu toți simțeau românește, politicile de românizare i-au făcut pe mai toți să trăiască românește.

În ultimii 25 de ani și probabil mai accelerat în ultimii 10, după re-îmbrățișarea unei identități europene și deschiderea cu adevărat a granițelor – reale și virtuale –, tot mai mulți ne regăsim diversitatea în omogenitatea românească și ne străduim s-o integrăm în cine suntem. Suntem români, dar e mai complicat.

Nu țin minte să fi vorbit în familie prea mult despre moștenirea noastră duală, despre locul în care eram (Mureșul era la un moment dat majoritar maghiar, ca Harghita și Covasna azi), despre ce însemna să fim români ca nație, transilvăneni ca istorie și identitate culturală.

Suntem cu toții sume de moșteniri – personale și sociale – și suntem, ca și alte state din regiune, în plin proces de a ne accepta complexitatea în timp ce ținem cu dinții de certitudinile care neau ajutat să ajungem aici. Poveștile din DoR #20 vorbesc despre oameni și întâmplări care atacă moștenirile și miturile dominante (simboluri ca Piața Universității, realități ca îmbătrânirea, circumstanțe ca sărăcia, certitudini ca sportul) și încearcă să construiască narațiuni mai incluzive, mai diverse. Dificultatea va fi să acceptăm că nu suntem doar români-români (Iohannis e, simbolic cel puțin, un soi de pas înainte) și că asta e bine.


● DoR #20 poate fi găsit  în librăriile/punctele de distribuție partenere sau pe shop-ul nostru. Decât o Revistă este o inițiativă jurnalistică independentă. Abonându-te, ne susții. Dacă preferi varianta electronică a acestui număr, găsești PDF-ul aici.

4 comentarii

  • alex ·

    editorul DOR citeaza Lucian Boia? interesant, ca sa stim ce citim. Dupa cum se stie, zici Lucian Boia si tragi apa.

  • Laura ·

    Uau! Asa ceva!!! Daca vrei sa tii prelegeri istorice ar trebui citati istorici, nu eseisti antiromani patologici.
    1.Politicile scolare vizau accesul romanilor la educatie si formare in limba materna in conditiile in care, in Transilvania de ex.legile de maghiarizare din 1868,1873,1879,1891 culminand cu Legea Apponyi vizau distrugerea totala a invatamantului privat romanesc (ca ala de stat lipsea cu desavarsire).
    2.Sasii din Romania au plecat asa cum au venit. De buna voie.Au venit la bine, ca li s-a dat, cand nu li s-a mai dat au plecat .Cred ca multi romani ar fi vrut sa aiba sansa sa plece din comunism…Tratatul de la Craiova, semnat la presiunea Germaniei prevedea cedarea a 2 judete dobrogene Bulgariei cu schimb obligatoriu de populatie, 100.000 de romani au parasit Cadrilaterul si 61.000 bulgari au parasit Romania.Unde e domnule aici „impunerea mostenirii romanesti”.
    Domnule vorbesti de purificare etnica, cand un copil roman dintr-un sat din Harghita nu are acces la invatamant romanesc in propriul sat si trebuie sa faca naveta pana la Miercurea Ciuc, cand copiii maghiari habar n-au de limba romana? Dumneata pe ce lume traiesti???? Romania nu trebuia sa creeze nici un filon pentru ca el exista, mostenirea daca, limba de origine romana si religia ortodoxa sunt realitati nu inchipuiri sau constructii, cum sunt asa zisa identitate „transilvaneana” si toate cliseele adiacente.
    Va recomnad un subiect viitor: cand si in ce conditii a avut loc maghiarizarea familiei bunicii. E un inceput pentru redescoperirea identitatii romanesti pt. ca „identitatea europeana” nu exista. E doar BLA,BLA,BLA…

  • Vasluianul ·

    Nu conteaza ce nationalitate ai, atata timp cat poti fi numit om!

  • melanj ·

    mai, sincer, am facut un atac de panica citind do(a)r cateva dintre articolele de pe aici …..

    cam asa gândeam/scriam si eu pe când eram in liceu …
    nu-mi place stilul…are ceva…disfunctional…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Micul dejun, cea mai nehotărâtă masă a zilei

Am crescut cu ideea că trebuie să mâncăm dimineața dacă vrem să fim sănătoși. De câțiva ani, diferite studii spun…

Bucureşteanul: Tipa din Camera din faţă

Suzana Zeca și-a găsit locul printre ceaiuri.

[DoR & Julius Meinl] Şi trăiesc fericiţi

În online, Fabuloasa și Otravă sunt vedete. Acasă sunt Diana și Cristi și aceasta este povestea lor de dragoste.…