#SchimbăCeva: Transportatorul de medicamente

Despre Vlad Voiculescu, fondatorul MedAlert

O poveste din #SchimbăCeva: Ghid inspirațional de transformare comunitară, o publicație editată de DoR (Decât o Revistă) și CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, despre câștigătorii Galei Premiilor Participării Publice 2015.

Vlad Voiculescu avea 25 de ani când a aflat că cea mai mare problemă a bolnavilor de cancer, copii sau adulți, este lipsa citostaticelor, medicamente care împiedică înmulțirea celulelor canceroase. Voiculescu se mutase la Viena în urmă cu șase ani și era oarecum rupt de ce se întâmpla în România. Părinții îl trimiseseră la facultate în Austria, iar după facultate și‑a găsit un job într‑o bancă, în departamentul de finanțări pentru guverne europene care vor să reabiliteze școli sau drumuri.

Întors în vacanțe în țară, a organizat tabere de germană pentru copii din Brănești, Dâmbovița, comuna în care a copilărit. Întotdeauna i s‑a părut că germana e o limbă căreia românii nu‑i acordă suficientă atenție: el însuși se adaptase greu la facultate pentru că n‑o vorbea suficient de bine. Și‑a făcut o asociație ca să poată finanța taberele și a încercat să‑și convingă colegi din bancă să doneze bani.

Colegii îl întrebau însă de ce nu face ceva pentru copiii bolnavi. Și‑a sunat o fostă colegă de liceu, stagiar la Institutul Oncologic București, care i‑a spus că citostaticele sunt cea mai mare problemă în secțiile de onco‑pediatrie.

Voiculescu, care pe atunci credea că ONG-urile din țară nu fac mai nimic, a sunat la Asociația PAVEL, care se ocupă de copii bolnavi de cancer, ca să‑i întrebe de ce nu fac ceva să rezolve lipsa medicamentelor. Oamenii i‑au spus că au încercat să găsească soluții, dar nu au reușit. Voiculescu a decis să cumpere el medicamentele și, cu primii 300 de euro câștigați pe bursă, a adus în țară tratamente pentru șase copii. Colegii i‑au mai dat 1.500 de euro, cu care a cumpărat medicamente pentru încă zeci de copii. Fiindcă în UE e ilegal să transporți medicamente altfel decât pentru uz personal, în avion le‑a purtat în rucsac, pregătit să spună că sunt pentru rude.

În București, cei de la PAVEL l‑au primit c‑un munte de zâmbete. I‑au spus că e ca și cum ar fi venit Sfântul Pavel. Atunci și‑a dat seamă că face „cu foarte puțin efort, un lucru care are chiar însemnătate”. Voiculescu a descoperit o lume nouă, cu oameni buni cărora le pasă de copiii pe care‑i au în grijă. Prejudecățile i s‑au destrămat, așa că a hotărât să continue să transporte citostatice.

Venea în fiecare lună în țară, la întâlniri profesionale, și de fiecare dată aducea medicamente. Căuta pe forumuri de pacienți oameni care aveau nevoie de citostatice, îi suna și le spunea că le poate aduce el, din Viena; totul legal, cu factură. Câțiva i‑au închis telefonul, crezând că e vreun nebun, dar mulți l‑au văzut ca o speranță. A trimis citostatice către tot felul de oameni: corporatiști, țărani, militari, primari care au fost mai târziu arestați pentru corupție, medici – atât pentru ei, cât și pentru rudele lor. Gândul că poate ajuta mame care nu mai credeau că vor găsi tratamentul pentru copiii lor îi dădea o energie incredibilă.

A început să întrebe pe Facebook cine pleacă din Viena spre București și și‑a format o rețea de navetiști care să transporte citostatice. Știa însă că acest sistem nu e o soluție pentru criza din România, unde lipseau din spitale peste 25 de citostatice esențiale. Inițial a crezut că era o conspirație a cuiva care are un interes comercial. Și‑a dat seama că, de fapt, nimănui nu‑i păsa.

Distribuitorii de medicamente renunțaseră să le importe din motive comerciale. Unifarm, compania de stat care ar fi trebuit să le furnizeze, nu avea fonduri. Lui Voiculescu i s-a părut o problemă fundamentală de sistem public. S‑a întrebat de multe ori ce poate fi mai grav decât să nu ai medicamentele de bază ca să tratezi copiii de o boală care altfel, cu siguranță, îi va omorî. „E ca și cum ai pune pe cineva să sape o groapă și nu i‑ai da nici cazma, nici târnăcop, eventual i‑ai lăsa o greblă prin zonă, poate se descurcă”.

Ar fi vrut să vorbească public despre lipsa citostaticelor din spitale, dar îi era teamă că și‑ar putea pune în pericol jobul dacă se află că transportă medicamente. În 2012, l‑a cunoscut pe Vlad Mixich, jurnalist la HotNews. ro, care i‑a scris povestea, fără să‑i dea numele real. Povestea lui a fost preluată de alte publicații din țară dar și din afară, aducându-i 300 de noi voluntari, înscriși pe medicamentelipsa.ro, site-ul pe care-l făcuse în noaptea dinaintea publicării. În 2013, Mixich a decis să preseze autoritățile să facă rost de citostatice. Alături de Voiculescu și un grup de voluntari, pacienți, foști pacienți, jurnaliști, medici, economiști și avocați au format MedAlert – și au trimis memorii către ministerele Sănătății și Finanțelor și Unifarm.

În 2013, Guvernul a dat două ordonanțe de urgență prin care pacienții cu cancer primesc gratuit în spitale citostaticele de bază, un efort de doar câteva sute de mii de euro pe an, spune Voiculescu. Acum aduce rar medicamente și atunci unele de negăsit încă. Nimic din toate astea nu s‑ar fi întâmplat fără prietenii și voluntarii care i s‑au alăturat, spune el.

De vara trecută, Voiculescu organizează MagiCAMP, o tabără pentru copiii bolnavi de cancer. Tabăra are loc pe un deal din Brănești, unde se juca când era mic, și pe care l‑a cumpărat bucată cu bucată împreună cu tatăl său. Copiii se cațără, zboară cu tiroliana, trag cu arcul, călăresc, pictează, cântă, asistați de pediatri, oncologi, psihologi și voluntari ‑ un loc unde uită de lunile petrecute în spitale. ●

6 comentarii

  • Mitza ·

    Rar vezi asa ceva. Sa faci rau pentru un bine.

  • Cristiana Coman ·

    Multe felicitari Vlad pentru ceea ce realizezi. Sper sa poti in continuare sa-ti duci visul mai departe. Multi copii au nevoie de ajutorul tau.

  • Dragos ·

    Asta inseamna sa te intereseze cu adevarat de sanatatea oamenilor. Un o cu mare valoare!

  • Cosmi ·

    Ma bucur sa vad ca mai sunt si oameni deosebiti care vrea cu adevarat sa ajute oamenii.

  • gabriela suilea ·

    am nevoie de ajutor vecinul meu e bolnav de cancer si nu are bani de medicamente nici macar de calmante acum ia prins rinichi si la pat eu am incercat sal ajut cum pot dar si eu am probleme de sanatate si toata familia mea,cerc ajutor pt el pt ca are numai 40 de ani si a avut o viata amarita nu cred ca el a cunoscut vreodata fericirea sper ca din partea cuiva sau cineva sa auda strigatul meu de ajutor si sai dea o mina ……………..astept raspuns prin mail

  • DoR (Decât o Revistă) » Oamenii noi ·

    […] 32 ani, este inițiatorul unui grup informal de români care, în perioada 2008-2013, au transportau medicamente pentru bolnavii din cancer, din Austria în România. Avea 25 de ani și muncea într-o bancă din Viena când a aflat că-n […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Câștigătorii „Viitor la purtător” 2016

Am ales cele opt proiecte câștigătoare ale ediției a treia de burse „Viitor la purtător”, organizate de DoR și…

2% pentru jurnalismul din DoR

Decât o Revistă este o publicație independentă, tipărită de asociația Media DoR. Printre cele mai importante cheltuieli…

O conversație cu Kövesi despre anticorupție, rolul DNA azi și pe viitor (II)

Laura Codruța Kövesi a acordat în 10 mai un interviu pentru DoR în biroul ei din DNA. Aceasta este a doua parte a discuției.