Scrisori din București, 16 ianuarie 2012

Anca Iosif și Ana Maria Ciobanu, colaboratoare de nădejde la DoR au fost și aseară, 16 ianuarie, în Piața Universității…

Anca Iosif și Ana Maria Ciobanu, colaboratoare de nădejde la DoR, au fost și aseară, 16 ianuarie, în Piața Universității și povestesc ce au văzut, ce au auzit, ce au aflat.

Anca:

După ora 19:00 Piața Universității vuiește din nou. Dacă aseară, un grup de tineri manifesta cu o cruce pe care scria Băsescu și Ceaușescu, de data asta au venit și cu un coșciug, defilând cu el în fața Teatrului Național și strigând „Băsescu, nu uita / Asta este casa ta”. Un alt grup se plimbă cu o creangă uscată pe care au atârnat alimentele de bază ale românului: pe o ramură cartoful, pe una o punguță cu fasole, pe alta un covrig, pe alta e înfiptă o ceapă roșie; vedeta crengii e însă aspirina.

La puțin timp, începe să ningă ca-n povești, cu fulgi mari și deși, iar manifestanții par a fi și mai motivați să strige „România, trezește-te!”. Cele două-trei grade sub zero nu-i trimit acasă.

În stânga statuilor din fața Teatrului Național stau ferite de cei care scandează pe mijlocul scărilor două fete blonde, de 16 ani. Sunt clasa a X-a și au venit pentru prima oară la protest, direct de la liceu. „Am venit pentru că vrem să ne asigurăm viitorul”, spune una dintre ele, „pentru că și pentru noi contează ce se întâmplă în țara asta, ba chiar cred că pe noi o să ne afecteze cel mai mult”. Părinții ei i-au spus că atâta timp cât nu este violență, poate sta. „Am văzut ce s-a întâmplat aseară”, a mai spus ea. „Tocmai d-asta nu stăm până târziu și stăm în locurile cu oameni pașnici, pentru că nu cred că violența o să rezolve ceva”. Colega ei o susține. Cred amândouă că protestele îl vor da jos pe Băsescu, dar nu știu pe cine ar vrea să vadă în locul lui. Știu doar că le-ar plăcea să ne întoarcem la monarhie și că vor „pe cineva cu idei noi”.

Între teatru și statui, doi copii joacă fotbal pe iarba care a început să se albească. Pasele ajung din când în când și la jandarmii care stau drepți, aliniați. Pe fundal se aud oamenii în continuare strigând „Înc-o revoluție, ultima soluție” sau „Băsescu emigrează și nația salvează”. Din când în când și copiii strâng pumnul drept sus și strigă „Hai România”.

În zona scărilor de lângă gura de metrou stau doi bărbați pe la 40 de ani. Îmi spun că au amândoi salarii decente – „ba chiar măricel”, adaugă unul dintre ei în timp ce-și încălzește mâinile la gură. Nu crede că guvernul actual o să pice, dar știe cum ar fi trebuit să procedeze Băsescu când a fost ales: cinci ani să nu plătească parlamentarii. „Clasă politică oricum n-avem, că toți sunt corupți, toți sunt niște nenorociți. Singura diferență între USL și PDL e că PDL ia 70%, USL 30%. Sincer și dacă vin ăilalți va fi invers”. Își dorește un președinte care să ne reprezinte în afară. „Toată lumea-l blama pe Iliescu – măcar ăla mergea și te reprezenta în lume. Politică externă, asta tre’ să facă președintele, nu internă! Internă face parlamentul.”

„Întrebarea pe care trebuie să v-o puneți”, completează celălalt bărbat, „este: ies cei care într-adevăr suferă? Românii sunt slabi, asta e problema. La Budapesta au ieșit 100.000 de oameni. Grecii la fel, și grecii au avut tăiate de la 14 la 12 salarii”.

Din când în când se mai aude câte un „huo” pentru jandarmii care patrulează și percheziționează persoane din mulțime. „Da’ noi dacă suntem fotbaliști și suporteri, n-avem drepturi?”, îmi spune un băiat cu pantaloni de trening bleumarin băgați în șosete și cu o geacă maro. „Noi n-am stricat aseară nimic, nu știu cine-s ăia. Și noi avem părinți cu salarii tăiate și prieteni cu părinți șomeri.”

„Chiar și surd așa cum ești, tot vrei să ne păcălești” strigă oamenii. Un tânăr înalt, slab și pletos și unul scund tuns periuță stau cocoțați pe statuie cu o pancartă pe care scrie „Destinul României e în mâinile voastre”. Un bărbat se plimbă cu o pasăre de jucărie sub care e o foaie care face lumea să râdă: „Băsescu și Boc, zburați din loc”, iar un puști brunet cu părul ciufulit are scris cu markerul pe tricoul alb un mesaj în asonanță: „Boc ia loc, că o iei în cioc”. Jos, lângă garduri, oamenii au început să cânte imnul României. Câțiva tați își țin bine copiii pe umeri, sau de mâini.

Pe partea Universității, niște tineri au cucerit o tonetă de ziare și sar pe ea scandând „Noi mâinile goale, voi aveți bastoane”. Pe pancarta lor scrie „Ultrași pașnici”. Fac cu schimbul, urcă și coboară, iar oamenii se uită cu frică la ei, nu cumva să alunece vreunul.

O fată mignonă protestează împotriva protestului, spre fântână. Încearcă să acopere toate lozincile pe care ceilalți le strigă: „Nu mai politizați totul!”. „Dacă pică Băsescu, ce se întâmplă apoi?”

La 21:00, o mare de studenți din Regie își face apariția prin spatele fântânii, pe lângă Facultatea de Arhitectură. Toată lumea îi aplaudă și strigă: „Au venit studenții! Au venit studenții!”. Studenții avansează și încep să strige: „Venim din sesiune, pentru națiune”.

Elena, studentă în anul III la Politehnică, îmi spune că cel mai mult vrea să nu mai fie totul pe pile: să nu iei un job pentru că ai făcut sex cu șeful, ci pentru că ai un CV bun. Andrei, un băiat înalt, blond și slab, e boboc tot la Politehnică. „Am venit ca să strângem numărul ăla de oameni care o să-l scoată pe Băsescu de la putere. Nu pot să zic că personal am fost afectat. Familia mea nu are probleme, din fericire, dar sunt român și m-am săturat de birocrație, de cozi, de închis uși în nas când am nevoie.”

Teo, o fată blondă cu ochi albaștri, studentă la psihologie, a venit pentru a doua oară în piață, cu încă trei prietene. „Știi cât am tras de oameni să vină. Prieteni, colegi. Nu vor. Cică sunt apolitici. Parcă asta contează. Contează să ne susținem.” Teo a venit pentru că-i e frică să „nu pierdem tot ce au câștigat oamenii în ’89”. „Oricum vreau să plec în Anglia la master”, spune ea, „dar mi-ar plăcea să am la ce să mă întorc”. Prietena ei cu dreadlocks, Raluca, spune că nu vrea să plece din piață „până nu câștigăm”.

Un jandarm scapă din greșeală tubul de gaz pe jos, lângă fântână, speriind și intoxicând lumea din jur, lucru care provoacă „huo”-uri.

Pornesc spre casă după 23:30, când piața e deja cam golită. O iau spre Unirii și mă opresc la șaormeria de lângă spitalul Colțea ca să întreb vânzătorul dacă vânzările au crescut, de când cu protestele. Orhan, patronal turc, mă servește cu un ceai și îmi spune că s-au dublat chiar.

Mai jos, în Piața Unirii, jandarmii au oprit un grup de peste 100 de băieți.

„Bună seara, ne întâlnim din nou”, îi spune un jandarm unui băiat. „Hai că știți că eu nu sunt violent”, continuă, „dar dați-vă, mă, fularele jos, să vă vedem la fețe.”

„Nu vrem violențe”, spune alt băiat, „suntem pașnici”.

„Da, da, știm noi mai bine”, intervine alt jandarm.

„Păi da’ ne e frig domne’, d-aia ținem fularele.”

Deodată, între ei apare un băiat șaten, cu geacă maro și pantaloni gri, și începe să cânte la fluier. Fals, foarte fals. Își cere scuze pentru prestație, e emoționat. „E cea mai mare audiență pe care am avut-o vreodată. Și prima.” Promite că mâine o să-și dea silința mai bine și dedică odele corupției din România.

„Vrei să acompaniez și eu cu instrumentul meu?”, spune un jandarm. „Uite, fii atent la portavoce: doi-zece. Plecați acasă!”●

__________________________________

Ana Maria:

E puțin trecut de ora 20:00 și către Piața Unirii vin grupuri de trei-cinci persoane. Merg repede, au fulare pe față și sunt atent supravegheați de jandarmii care au ieșit încolonați de la gura de metrou. „Uite, coaie, magazinul ăsta nu l-am spart aseară”, zice unul și-i face pe ceilalți băieți să pufnească în râs. Alții îi povestesc singurei fete din grup cum în seara precendentă (15 ianuarie, seara cea mai violentă a protestelor), au fugit de jandarmi pe străduțele lăturalnice din centru.

În piața de la Sfântul Gheorghe nouă jandarmi legitimează și percheziționează „persoanele suspecte”. Dacă ai fes, fular, trening și mergi în gașcă ai toate șansele să fii oprit și luat la întrebări. Cei mai mulți băieți râd când sunt opriți și glumesc între ei: „Lasă-l, coaie, că n-are ce să ne facă. N-am făcut nimic!”.

Pasajul de la Universitate e plin de grupuri de cinci-opt persoane și de fum de țigară. Unii au fulare și hanorace vișinii. Alții scandează „Roomânia” și bat din palme. Un cârd de copii care spun că locuiesc pe stradă scandează alături de ei. Copiii ăștia au fost în Piață în fiecare seară de protest, s-au cățărat pe statui, au fluturat steaguri primite din mulțime și au apărut în multe fotografii.

Pe iarba din fața Teatrului Național câțiva băieți strigă spre grupurile care nu scandează: „Sclavii lu Băsescu! Sclavilor!”. Sprijiniți de un stâlp, doi tipi au lângă ei o pancartă cu „Anarhia salvează România”. Se uită dezaprobator la mulțimea care scandează „Jos Băsescu”: „Trebuie să strige contra UE, nu contra Băsescu. Băsescu e un căcat!”.

La gardul din fața Teatrului Național sunt percheziționați tot mai mulți tineri. Sunt scoși câte 15-20, în blitzurile fotografilor și huiduielile mulțimii: „Jandarmeria omoară România”. Un jandarm vine în fugă și-i spune altuia că a găsit cuțite, pietre și petarde și că în ritmul ăsta își pierde oamenii, pentru că îi trimite pe toți la secție cu reținuții.

Unii se opun legitimării și chiar încep să plângă. Alții îi îmbărbătează în timp ce sunt împinși spre gardul de plastic alb: „Stai chill că n-au ce să-ți facă. N-ai nimic pe tine. Calmează-te, arăți buletinul și gata”. Un bărbat trecut de 40 de ani aleargă după cei adunați pentru verificare: „De ce-i luați, mă? Luați copiii, mă? Ce-aveți, mă, cu ei?”.

Remus Cernea, co-președinte al Mișcării Verzilor și candidat la prezidențialele din 2009, filmează din dreptul statuilor.

Pe locul în care duminică se strânseseră băieții cu bannerul „Suporteri egal români, nu infractori” și unde alții se acoperiseră cu un banner în timp ce-și îndesau pietre în buzunare, astăzi se fac percheziții.

O fotografă se panichează când vede că jandarmii adună copii de nici 15 ani: „Pe puștanii ăia de ce nu i-a luat și p-ăia, da? De ce, că erau negri?”.

Un cuplu stă în spatele statuilor de la TNB. Se țin de mână și nu strigă nimic. Au ieșit din casă pentru că au un copil în clasa a III-a și „nu e normal să te trezești dimineață și să nu ai bani de pâine sau să te duci la muncă și să nu ai bani de un covrig când îl vezi pe altul că-și cumpără și ți-e poftă”. Nu le e frică de violențe, „trebuie să cadă ăsta până la urmă”. Lângă ei sunt pancarte cu „Societatea nu este o firmă. Opune-te austerității”. Tot lângă ei, un puști cu glugă mov cu galben vorbește la telefon dezamăgit: „Au dublat jegoșii jandarmii, mă, nu mai are rost”. Mai mulți vorbesc între ei și spun că „s-a stricat tot”.

***

Pe partea cu fântâna e o mică Vama Veche: anarhiști, pacifiști, protestatari cu rame de ochelari negre și groase, curioși veniți pentru prima dată. De garduri sunt legate biciclete de oraș.

Pancartele sunt inedite. Au dispărut cele cu „Jos hoția” sau „Ei au conturi în Elveția, ce le pasă?” și au apărut „Băse, te chiș în freză”, „Românii sunt frumoși”, „Pentru o viață normală”, „Opriți istoria, cobor la prima”, „Vreau să fim prieteni”. Unii protestează împotriva etnobotanicelor și au scris cu pixul pe o foaie A4: „A-ți omorât tineretul cu legalele!!! Blestemele părinților și copii morți de supradoze, să vă urmărească toată viața până veți muri! Copii voștri să aibă parte de acelaș destin iar voi de durerea părinților, lor!”.

La 21:00, lumea se precipită că 200 de studenți o să vină din Regie. La 22:00 se urcă în copaci, pe chioșcuri și pe garduri și aplaudă fericiți. Studenții au venit în marș din Regie, strigând „Noi suntem studenți. Nu suntem violenți”. Puști de 15-16 ani se minunează – „Mamă, câți sunt!” – și-și fac mâinile scară, ca să se urce pe o gheretă de lemn. Când studenții pătrund în piață, flancați de jandarmi, muțimea izbucnește în urale: „Au venit studenții!”.

Vreo 10 minute mai târziu, reporterii și cameramanii o iau la fugă spre strada Constantin Mille pentru că se zvonește că ar fi incidente acolo. Trec pe lângă grupuri care se plâng că au fost fotografiați sau că li s-au luat „cu japca” numere din telefon. Un Oltcit din fața unei foste tipografii a fost incendiat. Femei în halate le explică reporterilor că s-au săturat să stea cu tipografia părăsită sub nas, că s-a demolat o altă clădire lângă ei și că stau în „cocină de porci în mijlocul orașului, de 21 de ani”.

Pompierii ridică mașina și o stropesc pe dedesubt ca să se asigure că e stinsă de tot. Flăcările au ajuns până la etajul trei și au înnegrit blocul părăsit. Polițișii fac fotografii și iau declarații. O doamnă susține că a auzit o bubuitură și că a văzut o gașcă de băieți care alergau.

De pe la 22:30 lumea începe încet să plece spre case. Unii par dezamăgiți că nu s-a întâmplat nimic și dau telefoane: „Bă, la Unirii e ceva sau mergem degeaba?”. Până la ora 00:00, mai toți protestatarii au părăsit Piața. Grupuri mici merg pe jos spre Unirii și fac glume pe seama jandarmilor care se retrag grupați. „Încăpeți toți acolo băieți? Dacă trage unu o bășină, v-ați scos! Lacrimogene!” Jandarmii se uită la comentatori, dar își continuă drumul spre mașini.

Câțiva copii râd de un jandarm mai mic de înălțime. „Uite-l p-ăla, mă! Păi așa mă fac și eu jandarm.” „Ei nu sunt așa de dezvoltați, dar cu alea pă ei par ditamai mălăii.” „Râzi tu, dar dacă vine lângă tine plângi, că ce-am făcut eu nene”.

La 00:30 piața e aproape goală. Au rămas pancarte fărâmițate, „eroul de la fereastră” – cum l-a numit OTV-ul pe bărbatul care a stat în fiecare seară cățărat pe intrarea în Facultatea de Geografie –, trei băieți cu o pancartă cu revendicări și un bărbat care spune că a participat la revoluția din ’89 și le dă sfaturi. Pe trepte e un costum de Moș Crăciun ponosit. Pancarta celor trei cere: „Plata TVA la încasarea facturilor; Reducerea contribuțiilor angajat și angajator; Încurajarea antreprenoriatului prin consultanță fiscală gratuită; Sporirea comunicării inter-instituționale printr-o informatizare de calitate; Continuarea comasării impozitelor”.

Trecătorii îi întreabă zâmbind dacă stau până mâine și îi aplaudă. Băieții zâmbesc și răspund: „Stăm cât putem”. Spun că au rămas ultimii în fiecare seară. Domnul le spune că înainte se trăgea cu gloanțe care treceau prin opt oameni puși unul în spatele celuilalt.

„Acum nu se mai poartă”. ●

* Citește și scrisoarea Ancăi din seara de duminică, 15 ianuarie, când au avut loc ciocniri între protestari și jandarmi în zona Unirii. Fotografii în seriele de 14 și 15 ianuarie au făcut colaboratorii și prietenii noștri Tudor Vintiloiu și Andrei Pungovschi.

2 comentarii la Scrisori din București, 16 ianuarie 2012

  1. Un articol interesant despre o intamplare energica si reala! Bafta!

  2. Cred ca in seara de 16 am simtit cel mai tare presiunea. Cel mai mult din cauza atitudinii jandarmilor. Faptul ca opreau grupuri sau indivizi pe care ii luau fara sa dea nici cea mai mica explicatie creea o senzatie destul de neobisnuita.Erau peste tot,iar atunci cand ieseai din „duba” nu ti se mai dadea voie sa intri in grupul mare care manifesta. Lumea era foarte nemultumita si treaba cu pustanii care se jucau pe statui, care ulterior au fost luati pentru a fi identificati a fost printre primele actiuni de acest gen ale jandarmilor. In urmatoarea jumatate de ora au ramas numai afisele, toata lumea de pe statuie fiind „identificata”. Copii care nici nu aveau buletin.

Comentariile sunt închise.