Scrisoare de pe teren: Toată Lumea din Familia Noastră

Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu vorbesc despre cum a luat naștere proiectul jurnalistic „Toată Lumea din Familia…

Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu vorbesc despre cum a luat naștere proiectul jurnalistic Toată Lumea din Familia Noastră și cum a fost experiența documentării și scrierii poveștilor pentru ele, ca reporteri.

rsz_ana_si_oana

Amândouă ne gândeam să ne apropiem cândva de subiectul violenței în familie. Amândurora ne plac subiectele prin care putem vorbi despre inegalități sociale și drepturi încălcate. Poate de aceea între noi două a funcționat încă de la început o karma reportericească și am reușit să trecem fără niciun fel de tensiune prin zile în care trebuia: să scriem brief-uri pentru agenția de web development; să scriem drafturi ale reportajelor; să contactăm oameni din ONG-uri pentru a-i ruga să scrie opiniile în rubrica Voci din sistem; să ne gândim la idei de promovare a proiectului.

Am pornit în aprilie cu ideea de a crea nu doar un text, ci un produs jurnalistic care să arate dimensiunea fenomenului violenței în familie în România prin intermediul unei hărți narative pe care să plasăm 12 cazuri în care violența a dus la moarte. În mai am aplicat la Bursele Superscrieri/Avon și am câștigat o bursă de documentare de 1.000 de euro, care ne-a permis să începem lucrul. Între timp, ni s-au alăturat oameni care ne-au susținut voluntar și care ne-au ajutat să extindem anvergura proiectului. Stând de vorbă cu psihologi, asistenți sociali, juriști și coordonatori de adăposturi, am decis că este important să vorbim despre cât mai multe dintre nuanțele violenței în familie, de la violență verbală, economică, sexuală până la crime. Am scris până acum 14 povești și ne dorim să continuăm.

Iată cum a fost pentru fiecare dintre noi experiența primelor interviuri:

Ana Maria: După primul interviu, am mers vreo 10 minute fără țintă. Mă despărțisem de Elena într-o stație de autobuz și încercam să-mi limpezesc gândurile după îmbrățișarea strânsă cu care încheiasem întâlnirea. După câțiva pași, am sunat-o pe Oana să-i spun cum a fost. Era sfârșit de iunie și, după câteva săptămâni de predocumentare, pornisem terenul și amândouă ne căutam personajele. Speram că vorbind o să-mi structurez mai bine ghemul de emoții și o să găsesc printre ele și unghiul de abordare pentru povestea pe care voiam s-o spun.

Elena îmi povestise mai bine de trei ore despre violența la care a fost supusă și despre cum a reușit să iasă dintr-o situație care timp de 11 ani i se păruse fără ieșire. Coșmarul se încheiase cu două luni în urmă, încă era speriată și mai avea o luptă de dus pentru obținerea custodiei fiului. După ce am oprit reportofonul, am închis carnețelul și m-am ridicat în picioare, am simțit că se învârtea camera. Mi se părea că povestea se prăbușise peste mine și nu știam dacă o să pot  s-o duc și s-o spun responsabil. I-am mulțumit Elenei pentru curaj și pentru deschidere și amețeala m-a părăsit când a început să-mi explice răspicat că a venit la întâlnirea cu mine gândindu-se că o să le dea speranță celor care trec prin situații similare. Că poate povestea ei o să aibă puterea să le arate că există ieșire. Apoi a făcut o pauză, a zâmbit și a adăugat: „Dar nu credeam că o să primesc și eu ceva din întâlnirea asta”.

I-am mitraliat Oanei la telefon părți din suferința Elenei și abia mai aveam aer când am ajuns la finalul poveștii: „Era mândră că a vorbit despre ce a pățit!”, i-am spus. „Nu credea că o să poată să-mi spună prea multe, dar la final zicea că e fericită că am ascultat-o, că se simte mai bine, că acum își dă și ea seama de curajul pe care l-a avut să plece. I-a făcut bine!”

În aceeași zi, Oana o intervievase pe Anne și întâlnirea lor se terminase cu mulțumiri și gânduri similare. Ne-am spus atunci (și de multe alte ori în cele trei luni de reporting): „Mă bucur mult că lucrăm la asta împreună. E important. Ajută.”

Oana: Anne mi-a răspuns la un email pe care l-am trimis la o sută de oameni, cerându-le să-mi spună dacă știu pe cineva care a trecut prin asta în familie. Îmi scrisese doar că „pot să-ți povestesc despre mine și despre familia mea”, așa că m-am dus la prima întâlnire cu ea neștiind dacă era un fost copil ai cărui părinți se loviseră sau dacă era vorba de altceva.

Am plâns alături de ea când mi-a povestit episoadele extrem de violente în care mama o lovise. Era însărcinată și mi-a fost teamă ca nu cumva discuția să-i facă rău. Mi-a spus că e OK, fiindcă vrea să-și spună povestea mai departe, și că „speră sa facă o diferență măcar în cazul unei singure persoane”.

În timpul scrierii acestei povești, mama lui Anne a murit și a trebuit să modific o parte din text. Asta pentru că după moartea mamei și la câteva zile mai încolo, după nașterea fiicei sale, Anne mi-a spus că orice ar fi, a învățat-o atâtea: „E adevărat că multe le-am învățat și prin exemplul negativ, însă n-am să-i neg niciodată importanța”. M-a uimit reacția ei fiindcă știam cât de mult rău îi făcuse mama (o dădea cu capul de chiuvetă, o trăgea de păr, o lovea cu pumnii) dar povestea lui Anne mi-a amintit cât de mult ajută iertarea pentru a te vindeca pe tine de abuz.

Întâlnirea cu Anne m-a ajutat să înțeleg că toate poveștile pe care urma să le scriem ne pot ajuta să ne gândim la cum ne construim familiile, ce frustrări acumulăm după decizii greșite și cum facem să ne scuturăm de experiențele din familiile în care am crescut atunci când pornim pe propriile drumuri. ●

* Majoritatea prenumelor personajelor din povești au fost schimbate la cererea surselor de teama unor noi conflicte cu cei care i-au abuzat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Normalitatea celor 38 de milioane de euro

În decembrie, RISE Project a publicat o investigație care arată cum s-au cheltuit peste 38 de milioane de euro…

Inegalitatea de acasă

Cum s-a schimbat fenomenul violenței în familie de când au apărut mișcări sociale și legi care le protejează pe victime.

[One World Romania] Filme necesare: despre violență

Recomandăm câteva dintre filmele dedicate violenței în familie sau asupra femeilor în cadrul secțiunii „Ochiul…