Scrisoare din Rio

La orice oră din zi și din noapte se aude muzică la mine în cameră. Mă îndrept spre fereastră să admir priveliștea…

Rio_fotbal_3

La orice oră din zi și din noapte se aude muzică la mine în cameră. Mă îndrept spre fereastră să admir priveliștea și să identific sursa muzicii. În depărtare e Golful Guanabara, mai aproape sunt navele din port și și mai aproape e un puști de nici patru ani îmbrăcat în tricoul echipei favorite de fotbal – Flamengo. Dansează de zor sub privirile grijulii ale bunicii și dansează bine. Are muzica în sânge.

M-am mutat de curând în Gamboa, un cartier din Rio de Janeiro din apropiere de Saú (locul pe unde intrau sclavii în Brazilia în secolele XVII și XVIII) și de Morro da Providência (cea mai veche favelă a orașului).

Imaginile cunoscute despre Rio includ plaje cu nisip fin și auriu, panorame de la statuia lui Cristo Redentor, stadionul Maracanã, artificiile de Revelion și petrecerile de Carnaval. Urcând zecile de trepte abrupte care mă duc de la magazin spre casă, încă mă obișnuiesc cu peisajul: căsuțe din PAL nefinisate, haine puse la uscat deasupra aleii înguste, apa care curge pe mijlocul aleii și anunță că cineva a făcut duș în curte, ghivece de flori la toate intrările, pisici, copii desculți. Stau într-un cartier sărac, pe deal. Diferența dintre un cartier sărac și o favelă e că în favelă majoritatea locuințelor nu au siguranță și servicii publice esențiale (canalizare, electricitate, apă curentă, ridicarea gunoiului).

Veștile din ultima săptămână n-au fost roz deloc. Un copil mort în favela X, atacuri și foc asupra unității de poliție din favela Y, autobuze incendiate aproape de favela Z. Când încep să dau semne de îngrijorare și îi întreb despre știri, prietenii mei brazilieni ridică din umeri: „Te-am avertizat că viața în Rio e diferită de cea din telenovele. Şi ți-am zis că e mai mult decât peisaje, plajă, samba.”

Ştiam de la prima mea vizită într-o favelă că e mai mult de-atât, dar m-am convins după două zile petrecute într-o favelă din nord. M-am întâlnit seara cu prietena mea Pati, în stația de tren. Ajunsesem acolo la crepuscul cu un autobuz în care m-am urcat după ce am convins cu greu taxatorul că știu unde merg și că nu mi-e teamă. Am vorbit cu Pati în engleză tot timpul și am folosit P pentru Poliție și B pentru Bandidos. „La intrarea în casa noastră e un B cu o armă imensă. Să nu te holbezi!” M-am concentrat pe conversația cu ea și pe copiii care treceau zâmbind și o salutau. Pati e din Spania și a mai fost aici și acum un an. Lucrează cu singurul ONG dedicat copiilor din comunitate.

„Hai să dăm o tură pe strada principală. Abține-te de la priviri insistente!”, mi-a spus. Tura pe strada principală sumarizează ne-holbări la cinci-șase „soldați” care apără favela cu arme ca în filme, patru-cinci mame adolescente de mână cu copiii și un tată înarmat purtându-și grijuliu fetița la gât. Am băut o bere la barul din colț, menținând cu ea o conversație casual în engleză. În spatele meu, o conversație la fel de casual între doi B înarmați până-n dinți.

În incursiunea mea în Parada de Lucas (o favelă cu 24.000 de locuitori, indice infim de dezvoltare umană și indice imens de criminalitate) am cunoscut-o pe Neuza, inițiatoarea ONG-ului unde lucrează Pati. Neuza a fost 40 de ani cameristă și, într-o zi, a decis că nu mai poate și că vrea să îi ofere fiului ei și o altă perspectivă. Neuza spune că, deși lucrurile par la voia întâmplării, în Rio totul are un stăpân: cartierele bogate sunt conduse de stat, favelas de traficanții de droguri și de organizații paramilitare (milicias), iar cartierele sărace de ucigași plătiți. Prima favelă a apărut în Rio în anii ’20, și multe altele au apărut în perioada crizei economice din 1970. Acum sunt 1.000 de favelas în Rio – 22% din populația orașului. Guvernul nu a făcut nimic pentru a rezolva situația comunităților sărace, așa că ele au fost preluate de traficanții de droguri și de miliții. Profitul narcotraficanților e imens, așa că își permit asigurarea securității (cumpărarea armelor, a poliției, a politicienilor).

Pentru organizarea Cupei Mondiale în Brazilia și a Jocurilor Olimpice în Rio, politicienii au promis oficialilor FIFA și CIO securitatea desfășurării evenimentelor sportive. Planul pe care au început să îl implementeze în 2008 se numește UPP – Unități Pacificatoare de Poliție. Au fost implementate doar 34 de UPP, iar felul în care locuitorii și comunitatea internațională le percep nu are nimic de-a face cu ideea de „pace”. Dacă ne uităm la geografia UPP-urilor (zona Sud-turistică, zona stadionului Maracanã și zona aeroportului internațional) se vede cu ochiul liber că politicienii nu au dorit o soluție pe termen lung.

În aprilie a fost găsit corpul unui dansator de 28 de ani într-o favelă ce se află la 10 minute de Copacabana. Ironia sorții face ca dansatorul Douglas Rafael da Silva Pereira să fi jucat într-un film scurt în care e omorât de un „polițist pacificator”. În aceeași seară, locuitorii comunității au făcut o baricadă la intrarea în favelă, au dat foc la containere de gunoi și au oprit traficul în zona Sud pentru aproape o noapte întreagă. Au fost schimburi de focuri, au aruncat cu pietre și a mai murit un copil de 12 ani și încă un bărbat.

Violențele din ultimele luni au rădăcini comune: felul în care guvernul a cheltuit (și cheltuiește) fondurile alocate pentru Cupă, sărăcia lucie a locuitorilor din favelas, politica de „pacificare” care incomodează traficul de droguri și îi reduce profiturile, neîncrederea majorității populației în politicieni și poliție. Doar că presa internațională scrie doar despre violențele din zona turistică.

Când, într-o țară în care te naști suporter al unei echipe de fotbal, 41% din locuitori sunt vehement împotriva organizării Cupei Mondiale, îți pui întrebări. Locuitorii din Rio vor investiții în educație, sănătate și străzi mai sigure pentru copii, traficanții au început să își recucerească teritoriile și sunt în spatele unora dintre proteste, iar stadioanele, aeroporturile și infrastructura pentru Jocurile Olimpice sunt departe de a fi în termen. Pe deasupra, 2015 e an electoral.

Toată lumea așteaptă o atmosferă incendiară la Cupa Mondială din Brazilia; e pe cale să fie așa, la propriu. Între timp, se merge la plajă, se bea o apă de cocos pe plaja Ipanema, se ignoră știrile și se admiră apusul. ●

Gabriela Solomon scrie pe blogul de călătorii viajoa.ro și e la Rio din februarie 2014 pentru că e îndrăgostită de Brazilia și vrea să o cunoască din perspectiva de locuitor.

Acest text a fost publicat în DoR #16, disponibil în librării și pe shop.decatorevista.ro din 17 iunie 2014. (Conține, printre altele, un text despre viitorul fotbalului românesc și echipele de tineret de la Academia Hagi). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[24/7] Expirat

Cum o iei de la început când businessul nu se mai potrivește cu valorile tale?

Bucureșteanul: 23 de ani în laboratorul de restaurare

Oana Solomon și Andreea Maria Teodorescu lucrează la MNAR de când au terminat facultatea. În profesia lor, rutina nu face parte din glosar.

Mici victorii civice: Copiii au Talent

O profesoară de pictură, un asistent medical, un solist rock, un dansator și o DJ-iță organizează concursuri de…