Simţul curentului

Ce e curentul? De ce ne e frică de el? E o fobie întemeiată sau doar o născocire românească? Plus alte câteva întrebări (și încercări de răspunsuri).

Afecțiunile provocate de curent sunt ușor de diagnosticat. Conștienți de forța lui distructivă, nouă, românilor, ne e la îndemână să‑l scoatem vinovat pentru orice durere răzleață. Îi înțelegem atât de bine capriciile, încât am învățat să le și prevenim.

Lavinia Costan, o tânără de 23 de ani care lucrează în departamentul de marketing al unui spital privat din București, știe că dacă se expune curentului riscă o durere de cap care durează o jumătate de zi. În plus, i se înroșesc și ochii. A întrebat medicul de familie ce e cu aceste dureri, iar acesta i‑a răspuns să nu se panicheze; organismul poate reacționa mai violent dacă stai în curent.

Și Mariana Suciu, o doamnă de 53 de ani din Cugir, are dureri de cap din această cauză. Le resimte mai ales când merge în mașină cu geamurile deschise sau când gătește și, neavând încotro, deschide fereastra. Cea mai serioasă migrenă a avut‑o acum 27 de ani, când a mers din Cugir la Sibiu cu o Dacie cu geamurile coborâte. Era vară și avea de făcut cumpărături de nuntă. Durerea a fost atât de puternică, încât a vrut să meargă la Urgență. A luat niște Algocalmin, a stat pe o bancă în parc și și‑a mai revenit. Acum știe exact să deosebească o durere de cap provocată de curent de una cauzată de fiere, de exemplu.

Naturalețea acestei relații pe care o avem cu curentul nu a trecut neobservată de străini, care se pare că nu consideră apriori curentul un agent atât de dăunător. N‑or fi învățat ei românește în câteva zile de vacanță, dar se prea poate să fi întâlnit un localnic panicat la vederea unei uși și a unei ferestre deschise în aceeași încăpere. Kathleen McLaughlin, fotograf american care a locuit doi ani la noi în țară, spune despre curent că este o extraordinară invenție românească despre care îi place să le povestească prietenilor. Este o superstiție pe care n‑a mai întâlnit‑o în altă parte și care, crede ea, ar putea data de pe vremea când oamenii se îmbolnăveau și nu aveau cunoștințele și mijloacele necesare pentru a se trata, așa că trebuia să găsească un responsabil.

Înainte de a dezlega pe cât putem misterul curentului, o definiție: indiferent că vorbim de fronturi atmosferice sau despre ce se întâmplă într‑o încăpere când se deschide un geam, curentul este mișcarea unei mase de aer dintr‑un loc într‑altul, cauzată de o diferență de temperatură.

De unde a apărut această teamă atunci? Deși nu există studii clare pe marginea acestui subiect, folclorul macedonean asociază teama de „promaja” (fenomen care provoacă dureri de cap, de dinți și înțepeneli de umăr) cu pandemia de ciumă care a ucis aproape jumătate din populația Europei în secolul XIV. „Moartea neagră” s‑a declanșat în Asia Centrală, a ajuns în Crimeea și apoi în Mediterana și Europa prin intermediul vaselor comerciale. Despre virusuri și modalitatea de contaminare se știa mult prea puțin, așa că vântul și curenții de aer au devenit, măcar parțial, răspunzători pentru transmiterea bolii.

Deși mai toți europenii au fost afectați de ciumă, nu toți cred în curent. Englezii știu ce‑i aia (îi spun „draft”) și, chiar dacă au parte de o vreme capricioasă, li se pare inofensiv. Nici francezii, nici germanii nu se tem de el, iar la polonezi e prea frig ca să stea cu geamurile și ușile deschise simultan. În afară de noi, singurii speriați par a fi bulgarii, sârbii, muntenegrenii și macedonenii.

Se poate atunci explica apartenența balcanică a fenomenului prin prisma climei și naturii aerului din regiune? Viorica Dima, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie spune că Europa Vestică are un climat preponderent oceanic, bogat în precipitații, pe când România are influențe din stepele ruse, ceea ce determină un climat cu veri caniculare și cu umezeală redusă și ierni geroase. Dima adaugă însă că nici aceste diferențe de climă și nici caracteristicile aerului românesc (nici mai uscat, nici mai umed decât în Vestul Europei) nu sunt responsabile pentru durerile de șale.

Dacă nu e aerul, o fi la mijloc vreo tradiție populară, vreo legendă, vreo moștenire. Academician Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”  din cadrul Academiei Române, spune că nu se știe cum s‑a născut teama de a sta în curent și nici nu există cercetări asupra fenomenului. Cel mult, se pot face anumite deducții. Spre exemplu, când aromâncele din Albania, Grecia și Bulgaria s‑au stabilit în Dobrogea în prima jumătate a secolului XX, au continuat să poarte hainele groase pe care le foloseau în munți. Cum temperaturile la noi erau mult mai ridicate, au făcut pneumonie și au dat vina pe climă. E posibil ca același lucru să se fi întâmplat și în cazul curentului: în urma unei experiențe generalizate, populația a tras concluzia că dacă stai în curent, te îmbolnăvești.

curent_green

Debbie Stowe e jurnalist, locuiește de peste șase ani în București și a scris două ghiduri de călătorie despre România. Ea crede că nu curentul, cât îngrijorarea le dă românilor dureri de cap. A descoperit fobia noastră într‑o vară petrecută în redacția unui ziar local de limbă engleză, când colegii refuzau cu obstinație să deschidă geamul, deși aveau cămășile lipite de spate. S‑a reîntâlnit cu ea când i‑a propus iubitului ei român să cumpere un ventilator pentru nopțile sufocante din București. Mama lui, asistentă medicală, n‑a fost prea încântată. Curentul, le‑a spus ea, poate cauza nevralgii, paralizii și chiar meningită. Tot curentul a fost de vină pentru durerea de dinți pe care a căpătat‑o Vasile la un moment dat.

Debbie însă tot nu e convinsă. Îi place să stea în curent – e răcoritor! – și așa e hotărâtă să‑și crească și copiii (când îi va avea), indiferent de ce spun rudele din România.

La mijloc este, de fapt, o confuzie. Medicii afirmă că nu mișcarea aerului e problema, ci diferența dintre temperatura corpului și cea a aerului cu care intră în contact. Mai mult, adevărata cauză pentru simptomele puse pe seama statului în curent sunt afecțiunile pe care le avem deja și de care suntem sau nu conștienți.

Organismul uman este construit să mențină o temperatură constantă, de aproximativ 37 de grade Celsius, iar acest proces de autoreglare devine mult mai dificil în condiții de vânt, frig sau umiditate extremă, când rata de pierdere a căldurii crește, ceea ce provoacă încetinirea sau chiar blocarea unor funcții ale corpului. Mai mult, organismul nu suportă schimbări bruște de temperatură mai mari de 6‑10 grade, de unde și senzația de disconfort pe care o resimțim când intrăm de la 38 de grade într‑o cameră unde sunt numai 25.

Strâns legată de fobia românilor pentru statul în curent este teama de a folosi aerul condiționat. Petre Iulian, inginer la Technology S.A., o firmă care montează instalații de climatizare, spune că aerul condiționat bine proiectat „nu se simte”. (Tot el recomandă ca temperatura dintr‑o cameră să nu depășească 24 de grade vara și să nu scadă sub 22 iarna.) Florin Tighean, consultant în cadrul companiei Sava Clima, spune că proiectarea oricărei instalații de climatizare ține cont de o serie de factori, printre care suprafața, înălțimea și izolația încăperii, dimensiunea și orientarea ferestrelor, dar și sursele de căldură existente – inclusiv calculatoarele și corpul uman, și el generator de căldură. De exemplu, aparatul de aer condiționat într‑un dormitor va fi orientat în așa fel încât jetul de aer să nu bată direct spre pat, iar în spațiile de birouri să fie montat în tavan astfel încât să nu afecteze direct utilizatorii. Dacă reținem că aerul, în momentul în care iese din instalația de climatizare, are 5‑7 grade și că organismul uman nu suportă diferențe mari de temperatură față de mediu, înțelegem de ce riscăm nevralgii dacă stăm în apropierea aparatului.

Afecțiunile pre‑existente și predispozițiile sunt alți factori care explică problemele pe care românii le pun pe seama curentului. Una dintre ele este amorțeala sau chiar paralizia unei jumătăți a feței. Silviu Mănescu, medic primar neurolog la Spitalul Universitar de Urgență din București, spune că diagnosticul este „pareza afrigore” și se explică astfel: în cazul anumitor persoane, canalul osos prin care trece nervul facial este mai îngust decât în mod normal. Din cauza expunerii la un curent de aer rece, acesta se comprimă, iar nervul se inflamează. Este vorba de o predispoziție a organismului, iar curentul –  indiferent de proveniență – nu e în niciun caz factorul principal.

Nici durerile de dinți nu pot fi atribuite exclusiv statului în curent. Șerban Beloiu, medic stomatolog la clinica Orodent explică mecanismul: la unele persoane, dinții de la nivelul maxilarului sunt în mai strânsă legătură cu mucoasa sinusală. Dacă acestea suferă de o sinuzită cronică, acutizată în urma expunerii la temperaturi scăzute, pot apărea dureri difuze. Alte cauze pentru durerile de dinți sunt parodontitele cronice, adică inflamațiile la nivelul osului, cauzate de o igienă precară și care se pot înrăutăți după un contact prelungit cu aerul rece.

Așadar, curentul nu e nici tipic românesc, nici responsabil de crimele medicale pentru care e acuzat. Dar niciuna din aceste explicații nu iluminează originea fobiei. Deloc surprinzător, nu există „experți” în curent. Așa că, în lipsa lor, propunem noi o teorie: frigul din comunism (mai bine zis lipsa încălzirii centralizate și „Mai puneți o haină pe voi” a lui Ceaușescu) și proasta izolație a clădirilor construite în acea perioadă ar putea fi printre responsabili.

Pentru a ridica temperatura cu câteva grade românii au fost nevoiți ani de zile să improvizeze reșouri, sobe pe motorină, rumeguș sau lemne. S‑a putea ca în aceste condiții să fi dezvoltat un „al șaselea simț” pentru detectarea celor mai firavi curenți de aer care amenințau să fure din căldura și așa puțină. Ce altceva era curentul dacă nu și mai mult frig? Iar frigul cronic nu însemna oare, în rândul unei populații cu o sănătate oricum precară, boală?

Desigur, e doar o teorie. Una pe care Revoluția, termopanele, centralele de apartament și termoizolațiile nu ne permit s‑o studiem prea în detaliu. Probabil cu timpul, „simțul curentului” se va estompa, ca și restul sechelelor din acele vremuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți mai placă:
Attention Deficit

Last fall, a few kids from Pitesti teamed up against a classmate they were afraid of. Nobody won, but everyone lost.

[Out] Robert „nu pare gay”

Robert Kara spune că nu a avut probleme în a accepta că e gay. În schimb, a avut dificultăți în a fi crezut de cei din jur. Era, pur și simplu, „prea normal”.

Lupta pentru încredere

Jumătate de milion de români au ieșit în stradă ca să apere ceva nou: încrederea dintre ei.