Supus. Un bărbat trans despre #metoo.

Când ești bărbat transgender în România, știi cât de diferit sunt tratate femeile de societate, față de bărbați.

Sunt nou pe lumea asta. N‑am nici patru ani într‑un corp de bărbat trans de 32. Testosteronul mi‑a îngroșat vocea, mi‑a mărit mușchii și libidoul, mi‑a dat barbă, încredere, tupeu, pe un corp programat și pe o experiență de viață de 28 de ani ca fată.

Sunt conștient de toate astea, așa cum sunt conștient de faptul că am fost hărțuit de bărbați când existam, social și chimic, ca fată. Atunci când am fost atins în locuri intime de băiatul care ne ducea cu barca spre epava de la Costinești sau atunci când un prof de matematică îmi lua mâna și mi‑o așeza prea sus pe piciorul lui la meditații.

Am crescut cu un simț puternic al pudorii, venit din educația riguroasă a bunicii. Nu aveam ce căuta cu băieții, mai ales în adolescență. Ei n‑au decât un singur gând, iar rușinea unei fete nu se spală niciodată. Testosteronul m‑a scos de acolo și m‑a așezat în cealaltă tabără, în discuții misogine între bărbați, pe care le‑am sancționat sau la care am participat, supus și obosit. Mi s‑a spus cum beau bărbații bere, că dacă nu oprești „la curve” să dai „măcar o muie” nu ești bărbat, am participat la analize detaliate ale aspectului fizic al unor femei, precum și la detalii grafice despre cum ar trebui luate și puse. Mi‑am mascat rușinea prin râs nervos.

Clișeul „o binecuvântare și un blestem” e descrierea perfectă a experienței trans într‑o societate cum e asta. Mă bucur de siguranța cu care merg noaptea pe stradă și mă îngrijorez pentru siguranța femeilor trans și cis (care trăiesc în genul cu care s‑au născut). Mă bucur că vocea mea, acum groasă, e mai clar auzită. Dar mă revolt când vocile mai subțiri nu răsună la fel.

În primăvară am luat un BlaBlaCar de la București la Iași. Un tip de 26 de ani. Pe la Bârlad, mi‑a povestit cum a „oprit la fete”, le‑a aliniat, a ales‑o pe cea „mai puțin cioară” și „i‑a dat o muie”. Povestea cu mândria băiatului venit dintr‑o familie înstărită, cu educație și funcție bine plătită, iar eu mă ghemuiam pe scaun cu mâinile încrucișate. L‑am rugat doar să dea mai tare muzica: albumul De cartier al BUG Mafia, pe care îl știam pe de rost în generală.

Pe la Vaslui, a dat muzica mai încet și a simțit să atingă subiecte religioase, cum că e păcat să avortezi. „Ție ți‑ar plăcea să‑ți spună cineva ce să faci cu corpul tău?”, l‑am întrebat. I‑am explicat cum România e pe primul loc la capitolul minore care fac copii și cum le tratează pe acestea familia și medicii. Și‑a amintit că are o prietenă ginecolog care i‑a povestit cum vin la ea fetele de 15–16 ani, „rupte‑n pizdă”. De aici, îl rog să încerce măcar să se pună în locul lor, să‑și imagineze că una din ele poate‑i soră‑sa. Ascultă, simt că ascultă și e interesat, pentru că n‑a mai primit punctul ăsta de vedere niciodată. Încerc să‑i explic că pentru unele femei prostituția e singura opțiune să supraviețuiască, îi aduc în discuție noțiunea de „privilegiu”. Ascultă, nu sare cu imbecilități gen „am muncit să ajung aici”.

Cobor extenuat la Iași, ne dăm evaluare maximă. Cobor însă cu privilegiul extraordinar de a avea, social și chimic, experiența ambelor genuri. Îmi impun să nu șterg experiența celor mulți ani de ovare active și să folosesc cu cap acel mililitru de testosteron administrat la fiecare 28 de zile.

2 comentarii pentru "Supus. Un bărbat trans despre #metoo."

  • Of….nu stiu ce as putea sa mai adaug. Ai spus atat de mult. Si da, sunt foarte multi cei carora nu le vine sa creada ca aceste experiente sunt reale si ca acesti oameni sunt concetatenii lor. Undeva, in ani mai indepartati decat data la care Patrick s-a nascut, educatia in familie si scoala a luat-o la vale si ceea ce vedem aici, e rezultatul. Ce pot sa spun in plus? Draga Patrick, ai dragostea si admiratia mea si evident, toata sustinerea in proiectele tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți mai placă:
Învăț să fiu nefumătoare

De la începutul lui iulie, Anca Iosif, ucenica DoR, încearcă să se lase de fumat pentru că nu vrea să gâfâie când urcă pe munte.

Lento, pero avanzo

De la paralizia alibiurilor, la libertatea de a fi responsabil.

Muntele fabrică egoişti

Cu nici o lună înainte de Mont Blanc, am pornit la o cățărare de antrenament prin Bucegi. Era cât pe ce să rămân acolo.