Contratimp

Cum se înțeleg două surori la o distanță de șase ani, peste care au mai așezat și 2000 de kilometri.

Am crescut singure acasă

În ultimii 15 ani, am văzut-o pe mama doar de cinci ori. A plecat, ca mulți alți părinți, să lucreze în străinătate și nu s-a mai întors.

Prietenul meu, Nucul

Cum am învățat să fiu mai puternică cocoțându-mă în copacul din spatele casei.

În inima internetului

În al șaselea oraș al României ca număr de locuitori, doctorii nu au putut găsi o soluție pentru problemele cardiologice ale mamei.

Acasă

După 18 ani în Delta Văcărești, Gică Pescarul și familia lui au devenit stăpânii ei neoficiali. Apoi a venit statul.

Cei care pleacă și cei care rămân

Ce am descoperit dincolo de violența mamei.

Râsul de criză

Învățături preponderent empirice și ideal reconfortante pentru protestatarul confuz.

Ce răspunzi?

Dacă oamenii din jur nu înțeleg de ce protestezi și spun că ești manipulat, iată ce le poți răspunde.

Bucureșteanul: Dă cu minus des, dar să-i fie copilului…

Nicolae Vintilă nu are pace până nu știe că are ce pune mâine pe masă, și poimâine și răspoimâine.

Mama, fiica și tatuajul

Primul tatuaj a fost despre mine. Al doilea a fost despre mama.

De-aici sunt

După 10 ani la un ocean distanță, m-am întors să-mi înțeleg moștenirea, rădăcinile și pe mine.

Pledoaria lui Patrick Brăila

Mă numesc Patrick Brăila. Am 30 de ani și sunt un bărbat transgender.

Până la lună și înapoi

După ce ani de zile n-a reușit să rămână însărcinată, Raluca Mohanu s-a decis să adopte, în ciuda scepticismului apropiaților.

Mergem înainte

În ultimii 10 ani mi‑am pierdut familia, echilibrul și motivația. De atunci, reconstruiesc puzzle‑ul și adaug…

[Documentare One World] Waiting for August

Avanpremieră One World Romania: vizionează integral documentarul Waiting for August, regizat de Teodora Ana Mihai,…