Tara Skurtu: Poezia, ca artă, poate vindeca

Când nu a intrat la facultatea de medicină, Tara Skurtu, poetă și traducătoare, a hotărât să-și urmeze pasiunea…

Când nu a intrat la facultatea de medicină, Tara Skurtu, poetă și traducătoare, a hotărât să-și urmeze pasiunea pentru poezie. Tara, care are străbunici români, va vorbi în octombrie la The Power of Storytelling.

Născută în Florida, Tara a fost fascinată de mică de imaginația și limbajul poeziei. Străbunicii din partea tatălui erau din zona Transilvaniei și veniseră în SUA pe la începutul anilor 1900; de la ei a moștenit un nume de familie neobișnuit și o predilecție pentru mâncare atipică în cultura americană, cum ar fi varza și clătitele pe care le făcea tatăl ei, subțiri și umplute cu bucățele de fructe, uneori rulate și împăturite.

Tara a învățat să iubească limbajul începând cu poveștile tatălui ei. El îi povestea despre bunicii lui, citea și scria poezii pentru Tara și frații ei și inventa neologisme care îi făcea să înțeleagă cum funcționa limba mai departe de ce găseau în cărți.

Atrasă de științe, în 2005, Tara a început să se pregătească pentru admiterea la Medicină, ca să devină fizioterapeut. Mai târziu a început să scrie poezii, să participe la workshopuri de poezie („Mi-am combinat dragostea pentru artă și medicină scriind despre boală, vindecare, moarte și pierdere.”) și trimitea ce scria către publicații și concursuri. Când în sfârșit i s-a publicat prima poezie, în Hiram Poetry Review, și-a dat seama că pentru ea succesul profesional se măsura mai mult prin ce scria decât prin ce învăța pentru Medicină.

Tara s-a înscris la școala pe care și-o dorea cel mai mult, dar, după șase ani de pregătire (în SUA, Medicina se face după absolvirea facultății, nu poți merge direct după liceu), timp în care și-a luat licența și în engleză și în spaniolă și a primit și o diplomă în scriere creativă, nu a fost admisă. Deși devastată, și-a dat seama că medicina nu era pentru ea. La întrebarea: „Dacă ar trebui să-ți petreci restul vieții făcând un singur lucru, care ar fi?”, răspunsul a fost simplu: poezia.

Și-a luat licența în scriere creativă la Universitatea din Boston și curând s-a îndrăgostit de predat; în 2013 a devenit lector în scriere creativă la aceeași universitate, iar mai târziu a început să predea și pentru studenți încarcerați. Tot în 2013 a primit bursa globală de studii Robert Pinsky, prin care putea alege să meargă într-o țară care s-o inspire să scrie. A hotărât să vină în România, urmând rădăcinile tatălui ei în Transilvania și ajungând să cunoască scena literară, istoria, limba și oamenii locului. A revenit apoi aici cu o bursă extinsă Fulbright, așa că anul acesta predă scriere creativă în limba engleză la Universitatea Transilvania din Brașov, ține workshopuri de poezie și traducere pentru tineri scriitori români și traduce opere scrise de poeți români contemporani. Recent, a terminat prima sa colecție de poezii, The Amoeba Game.

Poeziile Tarei sunt bazate pe tot ce trăiește și observă. Crede cu tărie că trebuie să simți poezia și să-ți lași scriitura liberă mai degrabă decât să te gândești la poezie ca la o formă arhaică și rigidă de expresie.

Iată câteva din sfaturile Tarei despre scris și învățatul (sau dezvățatul) poeziei:

Călătoria mea în poezie a fost una lungă și sinuoasă, iar când în sfârșit am ajuns, eram mai mult decât pregătită. Și am învățat că poezia, ca artă, poate vindeca la fel de bine ca medicina.

Cred că tuturor le place poezia, poezia e doar o formă de storytelling. Într-un fel, poezia e ca o formă ilegitimă de limbaj, pentru că nu știm cu adevărat de unde vine exact și cum e făcută. Nu e tocmai făcută ca să fie înțeleasă. (…) Și să vorbești despre limbajul poeziei e și mai complicat pentru că poezia folosește limbajul ca să descrie ceva ce nu poate fi spus în cuvinte.

Când eram bolnavă, scrisul a devenit mecanismul meu de a face față. Am descoperit că eram în stare să construiesc o lume care în același timp exprima și conținea temerile mele. Am început prin a scrie povești, dar narațiunile lor au început să se contureze sub formă de poezii. După o vreme, tot ce scriam se transforma într-o poezie.

Să-i înveți pe ceilalți scriere creativă e cam imposibil. În principiu, tu îi „dezveți”. Dezveți modul în care oamenii au învățat să perceapă poezia, modul în care au fost învățați că (poezia) e lucrul ăsta rigid și arhaic care trebuie să fie înțeles într-un anumit fel sau o cutie din sticlă într-un muzeu unde trebuie să te uiți la o hârtie care îți spune o interpretare a ei.

Urmăresc și citesc multe interviuri cu scriitori dintr-un anumit motiv: chiar mă interesează subiectul. Și îmi place să aflu când oamenii mint. Oamenii mereu întreabă „Cum scrii o poezie, cum scrii o poveste?” Și știți ce răspund scriitorii sinceri? Spun „Nu știu”.

Nu știm niciodată ce facem și n-ar trebui. Pentru că dacă știm exact ce facem atunci când începem orice fel de proces creativ, am face lucruri plictisitoare pe care nimeni n-ar vrea să le citească, nu ne-am provoca pe noi înșine și n-am provoca cititorul sau persoana care ne privește.

Tara Skurtu vine în toamnă la a șasea ediție The Power of Storytelling. Îți poți rezerva locul de aici, ca s-o vezi, iar aici găsești detalii despre toți vorbitorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[Pelicam] Acasă lângă Cernobîl

Documentarul „Bunicuțele din Cernobîl” a câștigat premiul Black Sea Docs duminică, la Pelicam. Regizoarea Holly…

[EduDoR] Daniela a dat BACu’ – probele orale

Gata cu probele orale, Daniela se pregătește pentru scris.

Bucureșteanul: Prima librărie italiană

Două cărți și multe colțuri de poveste din recent deschisa librărie Pavesiana.