Te abonezi și câștigi: Cărțile din 2016 (II)

Februarie e luna cadourilor pentru abonații DoR. Pe lângă abonamentul obișnuit (4 reviste în decursul unui an…

Februarie e luna cadourilor pentru abonații DoR. Pe lângă abonamentul obișnuit (4 reviste în decursul unui an + un cadou la fiecare număr), de pe 1-29 februarie premiem printr-o tombolă atât abonații noi, cât și susținători deja abonați, cu cărți de la prietenii noștri de la editurile Publica și Vellant.

Le-am citit și noi înainte să le trimitem către voi și iată al doilea episod de micro-recenzii (citiți-l și pe primul). Nu uitați că vă puteți abona aici.

Carti toate 580px

Clubul mincinoșilor
Mary Karr, Editura Publica

Pentru pasionații de biografie sau de povești de familii (de cele mai multe ori, disfuncționale), Clubul mincinoșilor este exemplarul perfect. Este uimitor cum reușește Mary Karr, profesoară de literatură la Universitatea Syracuse, să readucă la viața vocea sa din copilărie; o voce care se schimbă treptat pe măsură ce timpul curge în roman.

„Mama a amenințat de multe ori că divorțează, iar Tata reacționa de obicei dând cumva ochii peste cap răbdător. Nu pomenea niciodată divorțul ca o opțiune. Dacă-l întreba îngrijorată ceva despre o ceartă foarte rea, îmi spunea doar că nu trebuie să vorbesc urât despre mama mea, ca și cum simpla sugestie a faptului că s-ar putea despărți e o insultă pentru ea. Într-o căsnicie care merge rău, cetățenii obișnuiți se țineau tare și răbdau”.

Chiar dacă poveștile familie sale, pe care și le amintește extrem de vivid și pline de detalii, sunt dureroase și implică fie căsnicia șubredă a părinților, cancerul bunicii, violul în cartier, depresia și, mai apoi, dependența de alcool a mamei, personajul fetiței naratoare te ține captiv într-o lume din care nu vrei să fugi, chiar dacă e tristă, și care te face să râzi cu pofta unui copil de 9-10 ani.

„Când fetelor baptiste care stăteau lângă mine pe treptele pentru cor li se umezeau ochii când cântau despre măreția muntelui purpuriu, adesea le loveam cu cotul sau le îmbrânceam din pură răutate. Dacă se întorceau furioase spre mine, făceam ochii mari și îmi ceream scuze.”

Clubul mincinoșilor este, fără dubii, o carte care molipsește și te duce cu gândul la secretele sau amintirile mai puțin dezbătute din propriile familii. Dar este și o carte care te ajută să le digerezi sănătos, sau cum spune Karr, în introducere, „acea așezare mitică de suflete-surori care înfloresc împreună împărtășind povești vechi – dintre care îți dau avânt și te eliberează, cele adevărate.” (Oana Sandu)

*

Crud
Anthony Bourdain, Editura Publica

În cartea asta, Bourdain e acru, amar și destul de aspru. Nu vorbește despre gustul mâncării și nici despre textura ei, ci scrie o carte furioasă despre afacerea mâncării și chiar despre politica mâncării și a mâncatului. Omul nu mai e același care a scris Kitchen Confidential. Povestește de la altă înălțime – și vârstă – cum a divorțat, a supraviețuit drogurilor, a fost marginalizat de industria entertainmentului culinar, a făcut un copil, a văzut cum trec restaurantele gourmet prin criza financiară și a învățat multe. E cinic, dar știe foarte clar care coleg lucrează pentru diavol și care e cinstit.

În capitolul ăsta se învârte printre chefi, se autoflagelează că nu e unul din ei și nici nu merită, în următorul scrie despre datoria fiecăruia dintre noi de a învăța să gătească, iar în celălalt ne trece prin trecutul lui de dependent de droguri serioase și luni de zile de aventuri sinucigașe prin Caraibe.

OK, vorbește și despre mâncare – pho, hamburgeri, taco de lengua – dar o face ca să ne fie clară nouă, cititorilor, diferența între autentic și fals, între imperiul răului (condus de clovn, colonel și rege) și mâncarea bună, făcută responsabil, din ingrediente simple. Lumea lui Tony Bourdain se împarte fără echivoc în ticăloși și eroi. După cartea asta, ar trebui să ne fie clar cum să-i recunoaștem. (Adrian Lungu)

*

A opta povestire fără titlu
Silvia Marinescu & Loreta Isac, Editura Vellant

A opta povestire fără titlu este o colecție de 19 povești prin lumea motanului anxios Otto, a șoricelului obsedat să prăjească pâine noaptea și a balaurilor cu diverse probleme (unul care suferă de mania măsuratului, altul care a mâncat urzici și a devenit prea blând, unul care a rămas fără foc, și altul care nu mai putea să zboare). Balaurii din povești sunt personaje ieșite din eticheta de înfiorător; sunt triști, sunt milostivi, sunt plictisiți și ancorați în cotidian, la fel ca oamenii pe lângă care trăiesc: „Într-o zi a observat, mergând la piață să cumpere un scaun nou, că îi arsese din greșeală pe cel din bucătăria lui, că simte o teamă enormă de hala care i se deschidea în față. Pe stradă, mai-mai că îi venea să-și bage capul în pământ de frică, exact ca un struț.”

Ce e frumos la povestirile Silviei Marinescu este că se pot transforma într-un exercițiu de creație literară pentru copii de 10 sau, de ce nu, chiar mai mulți ani, tentați să născocească alte începuturi și alte finaluri pentru personajele din A opta povestire fără titlu. (Oana Sandu)

*

Călătorii Eco
Alastair Fuad-Luke, Editura Vellant

Pentru cei care sunt preocupați să lase cât mai puține urme (de poluare) pe biata planetă, pentru cei preocupați să fie călători și nu turiști, pentru cei care-și caută modalități responsabile de a cheltui banii, cartea asta e un bun început.

Chiar e sub formă de ghid – începe cu definirea conceptelor (călătorie, transport, durabilitate) și continuă cu 200 de recomandări de locuri unde poți merge într-o vacanță sau o călătorie eco. O grămadă dintre locurile astea sunt în Brazilia și Costa Rica. Două recomandări ceva mai aproape de noi: acest loc din Praga, pentru călătorii urbani, și acesta din Creta, pentru ceilalți.

Ghidul are la final o colecție de resurse unde să poți săpa în continuare după informații. O astfel de carte nu poate fi decât un început, o introducere, pentru că inevitabil ajungi pe net în căutare de informații actualizate și cvasi-complete – despre călătorii, produse, idei. Hei, nu fiți răutăcioși, sunt bune și cărțile la ceva. (Adrian Lungu)

*

Cum să eșuezi la aproape orice
Scott Adams, Editura Publica

Scott Adams a devenit cunoscut datorită benzii desenate Dilbert, o satiră a vieții de companie construită în jurul unui corporatist – Dilbert – care se ciocnește constant de colegi spălați pe creier, un șef sociopat și autoritar și de tarele de birou, de la ședințe la limbaj. Dar Adams n-a visat să devină desenator; el e mai degrabă un antreprenor în serie a cărui vocație principală timp de ani de zile a fost eșecul.

Într-o versiune mai scurtă, după cum spune Adams, cartea este „despre faptul că, de-a lungul timpului, am cultivat o relație neobișnuită cu eșecul”. Succesiunea eșecurilor (de la invenții inutile, la blocaje de vorbire) și lecțiile aferente (de la cum să-ți aranjezi ziua, la cum să întreții conversații) sunt întrerupte ocazional de episoade din Dilbert, unele în care apare și cinicul câine, Dogbert. (Cristian Lupșa)

Dilbert by Scott Adams

Dilbert by Scott Adams

*

Marea contracție economică
Michael Lewis, Editura Publica

„Uneori, piețele greșesc enorm”, zice unul dintre cele patru personaje urmărite de jurnalistul financiar Michael Lewis într-o carte ce-și dorește să descrie din interior, fără ocolișuri și cosmetizări ale realității, cauzele crizei financiare din anii 2007-2008. Cartea oferă tabloul unei catastrofe inevitabile, văzute prin ochii unor necunoscuți ai pieței – trei manageri de fonduri speculative și un vânzător de obligațiuni al Deutsche Bank. Ei sunt de fapt cei care au întrezărit eșecul creditelor ipotecare cu grad mare de risc (subprime) și au pariat împotriva lor, cu o siguranță și îndrăzneală catalogată de așa-numiții „specialiști” – traderi cu experiență, investitori, analiști ori manageri de bancă – drept nebunie. Din păcate pentru economia globală, ei, și nu piața, au avut dreptate.

„Povestea investitorilor care au făcut avere din prăbușirea sistemului financiar american avea multe părți amuzante, dar era, la origine, o tragedie”, mărturisește Lewis în postfața cărții. Într-adevăr, povestea celor patru investitori amuză prin insolitul personalității fiecăruia dintre ei și întristează prin conștientizarea nechizbuinței și a lăcomiei care au condus la crearea celei mai mari bule a creditelor ipotecare din istoria recentă. Destinele lor, intersectate parcă fix când trebuia, sunt pur și simplu fascinante.

Steve Eisman, analist și investitor financiar din tată în fiu, perceput ca fiind lipsit de tact social, pasionat de benzi desenate, fan Spiderman, a criticat lipsa de sustenabilitate a creditelor ipotecare subprime încă din 1990. Doctorul Michael Burry, cu o personalitate antisocială (diagnosticat ulterior cu sindromul Asperger) și o tendință de a forma obsesii, a început să parieze împotriva pieței de obligațiuni ipotecare subprime în 2005. Tot în 2005, Greg Lippman a dus la un alt nivel pariul contra pieței, începând, „în spiritul unui agent de pe Wall Street”, să caute activ investitori care să facă același pariu ca și el. În 2006, se alătură pariului contra pieței și Charlie Ledley, manager într-un fond hedge deschis într-o magazie din spatele casei unui prieten, un om cu „paloarea unui antreprenor de pombe funebre” și cu un crez investițional ciudat, conform căruia „cea mai bună metodă de a face bani pe Wall Sreet era să cauți lucrul pe care cei de pe Wall Street îl considerau cel mai improbabil și să pariezi că el avea să se întâmple”. Împreună cu partenerii săi, Jamie Mai și Ben Hockett, intră pe piața ipotecilor subprime și încep să parieze contra nivelurilor superioare, cu ratingul AA, ale obligațiunilor structurale garantate cu creanțe.

Privind în interiorul mașinăriei financiare, te simți deseori zăpăcit, neputincios, revoltat, dar în același timp îți dai seama de ce e nevoie să înțelegi cum s-a întâmplat. Iar Michael Lewis are un talent aparte de a descâlci mecanisme. Înțelegi că în foarte mare măsură băncile americane au pierdut simțul pieței, iar firmele de pe Wall Street, prin emisiunea de obligațiuni structurale garantate cu creanțe, au aprobat tacit ca criza imobiliară să devină un dezastru economic național. Denumite în engleză collateralized debt obligations (CDOs), obligațiunile structurale garantate cu creanțe sunt acele instrumente financiare care permit împărțirea riscului aferent unui anumit protofoliu de credite ipotecare în mai multe „tranșe” sau categorii de risc, fiecare tranșă având un randament diferit și putând fi tranzacțonată separat pe piețe secundare, conducând de fapt la crearea unei scheme piramidale de tranzacționare.

Deși recunosc că a trebuit să mă întorc spre notițele cursului Piețe de capital din anul II de facultate pentru a pricepe mai bine care sunt diferențele dintre acțiuni și obligațiuni, ce presupun swap-urile pe rata dobânzii ori de unde vin câștigurile (și, implicit, pierderile) la bursă, cartea lui Lewis a fost cel mai revelator material cu privire la cauzele recentei crize financiare pe care l-am citit. (Anamaria Tataru) ●


De ce să te abonezi la DoR? Dincolo de reducerea de preț și cărțile cadou și mulțumirea noastră eternă? Pentru că împreună cu tine și datorită ție putem spune cât mai multe dintre poveștile relevante ale României moderne, de la societatea post-Colectiv, la cum funcționează educația, la cine ne vom hotărî să fim ca nație. Ce abonament îți sugerăm? Începe cu Susținător: bit.ly/SustinaDoR — vine cu un caiet frumos de tot, bun pentru notat poveștile tale personale.


 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Te abonezi și câștigi: iPod shuffle

În fiecare zi din februarie organizăm o tombolă cu premii pentru cei care se abonează în ziua respectivă. Astăzi…

100 de oameni pentru România de mâine (III)

În anul centenarului, am ales 100 de oameni care vor defini România de mâine și de peste câțiva ani.

Ce ne-a plăcut din DoR în 2016

La final de an, iată o listă cu poveștile preferate din DoR din 2016, propuse și votate de editorii, redactorii…