Vis împlinit jucând un vis împlinit

Renate Dinu plănuiește să își miște corpul mai mult decât până acum: cursuri, workshopuri și, bineînțeles, Institutul.

Sâmbătă, 16 aprilie, în sala mare a Centrului Național al Dansului București, șase fete în body-uri pământii se lungeau pe pardoseala năpădită cu urme de ghete. În spatele scaunelor, după draperii lungi și negre, lângă cutiile înalte de carton, vizazi de-o pereche de teniși gri și de câteva ventilatoare, stătea proptită de piciorul unei mese o boxă din lemn. Pe una dintre laturi era scris cu pixul: „-NE JUCĂM JOCUL NOSTRU PREFERAT? (săgeți în jos) AH, OKIE…M-AM PRINS. CĂ NU ÎNȚELEGEAM.” Dar acum nu se juca nimeni – pe scenă, cele șase fete își unduiau corpurile și se pregăteau să spună fiecare-n parte o poveste reală.

Asta se întâmpla acum câteva luni la repetițiile pentru La Institutul Schimbării, spectacol în care poveștile a șase persoane transgender din România se descâlcesc pe versuri ca „Îndrăgoștiții n-au nevoie de cuvinte, lor le ajunge doar o seară înserată” sau „Văpaia tainică a ritmului fierbinte spune mai mult decât o șoaptă de iubire”. Poveștile s-au bazat pe interviuri și fiecare persoană trans a fost jucată de o femeie. Renate Dinu, 24 de ani, a spus povestea Gabrielei, care acum are „un pic mai jos de vârsta Mirabelei Dauer” și care a fost născută Gabriel.

Institutul a fost gândit de Paul Dunca, activist, coregraf și artist. El a adus-o pe Renate în spectacol. Se știau din 2015, când amândoi au avut grijă de câțiva artiști din lineupul festivalului de muzică electronică Interval – să nu se rătăcească în aeroport și să ajungă cu bine în camera de hotel, unde erau cazați. În rest, dădeau mai mereu unul peste altul în cluburi. La o petrecere, și-au vorbit despre ce urma să monteze Paul la CNDB – un spectacol „cu tipe” gândit prin spectrul unor interviuri cu trei femei și trei bărbați în tranziție. Paul a întrebat-o: „Vrei să vii?”. Iar Renate a acceptat.

Era în pragul licenței la ASE, dar voia să facă teatru, așa că, atunci când a intervievat-o pe Gabriela, a încercat să-și țină emoțiile în frâu și ochii pe mâinile ei. Urma să îi joace viața, de la masculin la feminin, de la nădragii largi de puștan la rochia albă, lungă și ușoară pe care Renate a purtat-o în spectacol. Trebuia, deci, să îi ghicească gesturile, să-i prindă mimica feței. Să o înțeleagă.

Dacă o întrebi pe Renate de Institut, îți vorbește despre emoții. Era „a bit nervous” și când a cunoscut-o pe Gabriela și a văzut că se aseamănă, fiind amândouă înalte, subțirele și determinate. În timpul repetițiilor, și-a dat seama că asta vrea să facă și nu, nu din niște motive pe care nu le înțelege. Iubește să joace pe scenă, chiar și dacă îi tremură picioarele.

De mică a fost „pasionată intens de orice chestie”. Pe atunci, Renatei îi plăcea să scrie, să deseneze și să creeze spectacole pentru cei din familie. A trecut de la un joc la altul, de la sport la dans, de la filologie în liceu la o facultate care are matematică peste tot. Mereu i-au plăcut jocurile cu ceva nepermis în ele. În copilărie, se urca în copaci și se juca „scunsa” când se întuneca. A făcut și un concurs de pipi cu un prieten de familie. Provocarea era să faci asta pe-o distanță cât mai mare, iar ea era sigură că va câștiga. N-a fost așa și, mult timp după, și-a pus problema: „Cum adică? Sigur se poate!”

Mai târziu, a aruncat baloane cu apă și cerneală în oamenii la costum care intrau în cabinetul de avocatură de la parterul blocului și s-a tuns scurt, cu breton, ca personajul lui Natalie Portman din filmul Léon. La un moment dat, chiar și-a răsucit părul sub o căciulă alb-gălbuie și-a început să recite versuri din Eminem ca o formă de spectacol pentru mama ei.

Pentru c-a făcut mai toate bolile copilăriei, de la oreon, la pojar și la varicelă, Renate obișnuia să-și petreacă zilele în casă cu jocuri ca Țara Inimioarelor, despre care nu mai știe multe acum, și printre cearșafuri pe care le prindea de pereți ca să-și transforme camera în cort. „Aaand a lot of dress up” pentru spectacole. În tot timpul ăsta, se gândea că-i mult mai tare să fii băiat. Să nu fii bolnăvicios și să te plimbi toată ziua prin grădina domnului Turcan, un vecin al bunicilor Renatei. Așa că, se transforma într-un Eminem cu oreon și ținea spectacole, spune ea, interminabile.

A făcut și gimnastică, balet la Palatul Copiilor, dans, baschet, volei și înapoi la dans. Când a ajuns la liceu, le-a abandonat pe toate. Avea o grămadă de prieteni noi și prefera să iasă cu ei. În tot timpul ăsta, a fost copilul cu note foarte bune, care, în același timp, făcea foarte multe prostii. A inundat cu câțiva colegi subsolul liceului după ce au tras de o țeavă prinsă superficial și i-a vopsit bicicleta dirigintelui cu un spray roz. „Era sexist omul, avea un anumit comportament față de fete”, așa că, împreună cu alte două colege care-au stat de pândă, s-a răzbunat.

Dacă nu te-ai prins, în viața Renatei mereu se întâmplă ceva „mai challenging”. Înainte de Bacalaureat, s-a sucit și și-a depus dosarul la ASE, în București, chiar dacă se gândea să dea la Teatru: „Știam că, oricum, în direcția artelor o voi lua orice studii aleg să fac.” La admitere la UNATC nu s-a mai dus, iar după primul an de ASE și-a dat seama că și arta, și economia au nevoie una de alta ca să funcționeze împreună. Plus că „nu sunt mulți oameni, în București care să se ocupe de marketing cultural”.

În anii petrecuți în București, a lucrat o vară în Eden, a scris pentru o galerie de artă contemporană și s-a îndrăgostit de oraș, chiar dacă cei din familie credeau că nu va fi așa din cauza aglomerației.

Anul trecut, în septembrie, când a luat trenul spre Timișoara, ca să își vadă bunicii și prietenii lăsați acasă, Renate a nimerit în același vagon de dormit cu Carmen Coțofană, artistă care joacă din ’99 în diferite programe coregrafice și performative și care lucra și atunci pentru CNDB. Au început să vorbească, iar, la final, Carmen a chemat-o pe Renate la Centru. A venit, a vândut bilete la spectacolele lor și, așa, a primit undă verde să le vadă pe toate.

Când Paul i-a propus să joace într-unul dintre ele, s-a simțit excelent. Nu mai era vorba de-un job de-o vară. Ocazia asta era startul a ceva serios și permanent. Simțea că face ce-i place, fără să se gândească la întrebări ca: Dau la master și unde? Și-n ce? Teatru? Artă? Coregrafie? Scenografie?

Dacă înainte de licență se gândea să-și ia un an liber, după La Institutul Schimbării viața a luat o altă turnură. Vara asta a performat la festivalul Waha, în Pădurea Micfalău, într-un spectacol ce a căutat să răspundă la întrebarea: „Ce fac fetele în intimitate, atunci când nu le vede nimeni?” Renate a făcut atunci o baie în pânză albastră, într-o instalație pictată și asamblată de ea în camping. Zilele astea, a participat la un workshop cu tema Performativitate Postumanistă prin care experimentează performance-ul cu obiecte. „Dar nu în sensul lor clasic, de decor de teatru, background. Kinda bringing them to life, as they would perform with us,” explica Renate urmându-și salturile română-engleză pitite temeinic în vorbire.

Din toamna asta, va îmbrăca iar rochia albă, de mătase, și va fi din nou vocea Gabrielei la CNDB. Poate că Renate de dinainte de La Institutul Schimbării trebuie să știe despre cea din prezent, că nu, nu poate și nu are de gând să stea locului.

Oana Barbonie e studentă în anul III la Jurnalism; acum într-un semestru Erasmus în Polonia. Din clasa a XI-a, reciclează reviste vechi despre artă și-și ilustrează dilemele prin colaje. Acest text a fost scris în programul DoR Lab, o serie de workshopuri organizate la în redacție pentru o echipă de studenți la jurnalism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Ciorbă de perişoare

Noi doi n-aveam ce căuta împreună, dar ne-a luat ani buni să ne dăm seama.

[One World Romania] Interviu cu Leslee Udwin: „Sunt una din cinci!”

„India's Daughter” spune povestea unei studente care în 2012 a fost violată într-un autobuz de șase bărbați, printre…

Bucureșteanul: Transvulcanicii

Patru prieteni, 16 zimbri și ultramaraton pe o insulă.